Deszăpezire în toi pe Transfăgărășan și Transalpina, în luna mai. Sunt și straturi de șapte metri de zăpadă înghețată

×
Publicitate

Simţim cum se apropie vara şi vacanţa, când aflăm că pe Transfăgărașan şi Transalpina a început deszăpezirea.

 

Cele mai înalte şosele din ţară sunt încă acoperite de nămeţi, dar drumarii speră că în câteva săptămâni, atât turiştii, cât şi ciobanii vor putea urca muntele, motorizat.

Pe Transfăgărășan se munceşte infernal pentru deszăpezirea celor aproape 30 de kilometri de şosea, ce leagă Bâlea Cascadă de Piscul Negru. În multe locuri, stratul de zăpadă îngheţată, care trebuie îndepărtat, depăşeşte 7 metri.

Robert Elekes, purtătorul de cuvânt DRPD Braşov: „Aici, din câte vedeţi, ninge, pare că suntem în toiul iernii. Cu toate acestea, colegii mei au lat hotărârea de a nu opri lucrările, merg înainte şi încearcă să elibereze drumul cât mai repede.”

Primăvara aceasta a nins mai mult decât de obicei.

Marius Olaru, antreprenor zona Bâlea Lac: „Natura ne-a lăsat în pace lunile ianuarie, februarie, au fost mai domoale, dar iată că îşi face treaba acum şi creează dificultăţi. Dificultăți care sunt mai mari pe partea nordică, mai puţin scăldată de soare, dar dificultăţi care zic eu că pot fi învinse cu o mobilizare exemplară de oameni şi de utilaje.”

Muncitorii nu pot da deocamdată un termen pentru eliberarea drumului, însă este cert că va mai dura câteva săptămâni. Oricum, excursiile în zonă sunt periculoase deocamdată. Zăpadă a început să se topească pe văi şi se pot forma avalanşe.

Până acum, Transfagarasanul era deschis doar 4 luni pe an: de la 1 iulie, până la 30 octombrie. Investitorii în turism din zonă au obţinut însă în instanţă modificarea regulii.


Dan Grecu, preşedinte Asociaţia de Turism Transfăgărașan:

„În sensul că nu se va mai închide Transfăgărașanul la o dată fixă, ci se va închide în funcţie de starea de fapt climatică la vremea respectivă, de starea stratului de zăpadă şi de cum evoluează clima. Se închide şi se deschide la o dată relativă."

Mai mult, conducerea CNAIR ia în calcul realizarea unor construcţii de tip copertină, care să protejeze drumul de nămeţi.

Şi la ieşirea din staţiunea Rânca, spre Obârşia Lotrului, a fost nevoie de o acţiune susţinută de deszăpezire.
Au fost aduse mai multe utilaje, care să cureţe cât mai repede şoseaua de stratul viscolit de zăpadă.

Cristi Tudor – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova: „Este o zăpadă cu care nu ne-am mai confruntat de foarte mulţi ani în zona montană Rânca. Noi bănuim că în zonele de vale depăşim 4 metri fără probleme.”

Redeschiderea circulaţiei este aşteptată cu interes atât de cabanierii din zonă, cât şi de ciobanii care trebuiau deja să urce cu animalele la munte.

Marioara Babu –proprietar stână: „Noi aşteptăm să ni se deschidă drumul ca să putem duce bagajele la munte, să nu ne întoarcem să ducem copii pe desagi pe măgari, ca altă dată, să urcăm pe poteci.”

Constantin Pănescu – cabanier, şef Asociaţia Cabanierilor din Rânca
„E de bun augur că până la urmă s-a găsit înţelegerea şi a început deszăpezirea. Sperăm că în jurul lui 5 iunie, peste 2 weekenduri, să putem vorbi de circulaţia pe Transalpina.”

Drumarii refac şi indicatoarele rutiere, prin care şoferii sunt avertizaţi cu privire la curbele şi pantele de pe traseu.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Un bărbat a murit electrocutat după ce s-a urcat pe betonieră, ca să o curețe. Cum s-a produs tragedia

Sfârşit cumplit pentru un bărbat de 41 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud, care, în timp ce era la lucru, s-a urcat pe o autoutilitară şi s-a electrocutat.

Percheziţii în Ardeal. S-au folosit de fișe medicale false pentru a obține preschimbarea permiselor auto

Descinderi ale polițiștilor și procurorilor din Alba la persoane bănuite că, în ultimele 4 luni, ar fi folosit fișe medicale false pentru preschimbarea permiselor de conducere.

O cisternă s-a răsturnat pe câmp în județul Vaslui, după ce șoferul ar fi ațipit la volan

Traficul pe Drumul European 581, în apropiere de Stâna Costești, în județul Vaslui, s-a desfășurat cu dificultate joi dimineață, după ce șoferul unei cisterne a pierdut controlul volanului și mașina s-a răsturnat în câmp.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.