Descoperire macabră într-o pădure. Cum a fost găsit cadavrul unul bărbat dat dispărut

61996166
Pro TV

Cadavrul unui cioban de 47 ani din comuna bistriţeană Telciu, care dispăruse de acasă de aproape două săptămâni, a fost găsit duminică într-o pădure din zona Romuli - Fiad, de la poalele Munţilor Rodnei.

Cadavrul a fost găsit fără o parte din cap, potrivit datelor comunicate de către purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Bistriţa-Năsăud, Ciprian Păcurar.

Din primele cercetări la faţa locului, se pare că bărbatul a murit după ce a fost atacat de un animal sălbatic, cel mai probabil un urs.

Cadavrul a fost găsit în cursul după-amiezii de duminică de câţiva ciobani, care au alertat autorităţile.

Echipajul Ambulanţei ce s-a deplasat la locul intervenţiei, într-o zonă greu accesibilă, a avut nevoie de sprijinul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă.

Reprezentantul SAJ a informat, duminică seara, că la locul solicitării a fost găsit un bărbat de 47 ani, cu leziuni incompatibile cu viaţa, căruia îi lipsea o parte din cap, astfel că a fost declarat decesul.

Victima ar fi fost recunoscută de fiul acesteia, pe baza îmbrăcămintei.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean, bărbatul decedat ar fi plecat de acasă în data de 21 mai, iar trei zile mai târziu familia a anunţat poliţia despre dispariţia acestuia, fiind dispusă căutarea la nivel naţional.

În urma necropsiei, poliţiştii vor stabili exact condiţiile în care a survenit decesul ciobanului.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62051097
Imagini impresionante la Blaj: cei 50.000 de pelerini au lăsat totul curat. VIDEO
Cei 50.000 de pelerini care au umplut până la refuz Câmpia Libertății din Blaj, pentru a-l vedea pe Papa Francisc, n-au lăsat pic de gunoi în urma lor.
61902933
Godină, mesaj pentru Carmen Dan: ”Știu că ați fost la câteva înmormântări de polițiști”
Marian Godină i-a adresat un mesaj ministrului de Interne Carmen Dan, după moartea polițistului din Timiș.
62051095
Autocar în care se aflau 25 de copii, implicat într-un accident provocat de un șofer băut
Un autocar în care se aflau 25 de copii şi patru adulţi a fost implicat, duminică seara, într-un accident pe DN 17, în localitatea Josenii Bârgăului din judeţul Bistriţa-Năsăud.