Descoperire fără precedent. „Registrele contabile ale imperiului”: birocrația datează de acum 4.000 de ani

62528059

Birocrația guvernamentală are o istorie de peste 4.000 de ani, conform unor noi descoperiri făcute în Mesopotamia, leagănul civilizațiilor lumii.

Sute de tăblițe administrative – cea mai veche dovadă fizică a primului imperiu din istoria consemnată – au fost descoperite de arheologii de la Muzeul Britanic și Irak, scrie The Guardian.

Aceste texte detaliază minuțios activitățile guvernamentale și dezvăluie o birocrație complexă – „hârțogăraia” unei civilizații antice.

Aceste documente erau arhivele oficiale ale orașului antic sumerian Girsu, astăzi Tello, din perioada când acesta se afla sub controlul dinastiei Akkad, între anii 2300 și 2150 î.Hr.

„Nu diferă foarte mult de Whitehall,” a declarat Sébastien Rey, curatorul Muzeului Britanic pentru Mesopotamia antică și directorul Proiectului Girsu.

„Sunt registrele contabile ale imperiului, primele dovezi materiale ale primului imperiu din lume – dovezi reale despre controlul imperial și modul său efectiv de funcționare.”

Girsu, unul dintre cele mai vechi orașe din lume, era venerat în mileniul al III-lea î.Hr. drept sanctuar al eroicului zeu sumerian Ningirsu.

În perioada sa de apogeu, orașul se întindea pe sute de hectare și a fost printre orașele sumeriene independente cucerite în jurul anului 2300 î.Hr. de către regele mesopotamian Sargon. Acesta provenea din orașul Akkad, a cărui locație exactă nu este încă cunoscută, dar se crede că s-ar afla lângă actualul Bagdad.

Rey a precizat: „Sargon a creat această nouă formă de guvernare prin cucerirea tuturor orașelor sumeriene din Mesopotamia, întemeind ceea ce majoritatea istoricilor numesc primul imperiu al lumii.”

El a adăugat că, până la aceste excavări recente, informațiile despre acel imperiu erau limitate la inscripții regale fragmentare și grandioase sau copii mult mai târzii ale inscripțiilor akkadiane, „care nu sunt complet fiabile”.

Despre noua descoperire, el a subliniat: „Este extrem de importantă, pentru că, pentru prima oară, avem dovezi concrete – cu artefacte in situ.” A fost uimit de detaliile acestor registre: „Notau absolut totul. Dacă o oaie murea la marginea imperiului, acest lucru era consemnat. Erau obsedați

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62526454
Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: România va continua sprijinul pentru Ucraina

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a participat, sâmbătă, la reuniunea în format de videoconferinţă convocată de premierul britanic, Keir Starmer, context în care a punctat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Oficiali români şi omologii lor din Republica Moldova au discutat construirea a patru noi poduri rutiere peste Prut

Oficiali români din domeniul transporturilor şi omologii lor din Republica Moldova au discutat despre extinderea şi modernizarea Reţelei transeuropene de transport TEN-T în ambele state, precum şi a unor acorduri pentru construirea a patru noi poduri.

62513817
15 percheziţii în Constanţa într-un dosar de delapidare. Directorul unei firme ar fi furat bani din avansuri salariale

Conducerea unei companii care presetează servicii de utilităţi publice în judeţul Constanşa este acuzată de delapidare, iar poliţiştii au făcut percheziţii în dosar.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.