15 percheziţii în Constanţa într-un dosar de delapidare. Directorul unei firme ar fi furat bani din avansuri salariale

62513817
Pro TV

Conducerea unei companii care presetează servicii de utilităţi publice în judeţul Constanşa este acuzată de delapidare, iar poliţiştii au făcut percheziţii în dosar.

Directorul general ar fi determinat zece salariaţi să ceară avansuri salariale şi și-a însuşit banii, iar apoi, cu ajutorul directorului ecomomic, ar fi întocmit documente false pentru ore suplimentare.

”La data de 14 martie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico – Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au efectuat 15 percheziţii domiciliare într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de delapidare. Percheziţiile au avut loc în oraşele Cernavodă şi Hârşova, la sediul şi punctele de lucru ale unei societăţi comerciale, precum şi la domiciliile a 11 persoane fizice”, a transmis, sâmbătă, IPJ Constanţa.

Sursa citată a precizat că, în perioada mai 2023 – martie 2024, un bărbat de 45 de ani, în calitate de director general al societăţii comerciale respective, ce are ca obiect de activitate prestarea de servicii de utilităţi publice, ar fi determinat 10 angajaţi ai firmei să solicite avansuri salariale în valoare de 15.000 de lei.

”După ce ar fi aprobat acordarea acestor avansuri salariale, persoana bănuită de comiterea faptei şi-ar fi însuşit şi ar fi utilizat în scop persoanal sumele de bani respective. Ulterior, pentru ca angajaţii firmei să-şi recupereze banii, bărbatul ar fi întocmit documente fictive de justificare a efectuării unor ore suplimentare de către angajaţii respectivi, pe care aceştia în fapt nu le-ar fi realizat”, a mai transmis sursa citată.

Poliţia precizează că activitatea infracţională s-ar fi realizat cu sprijinul directorului economic al societăţii comerciale, o femeie de 64 de ani.

Descoperirile făcute de poliţişti în urma percheziţiilor

”În urma efectuării percheziţiilor domiciliare au fost descoperite şi ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, 11 telefoane mobile şi un laptop. Totodată, de la domiciliul femeii au fost ridicaţi 2.000 de euro, sumă asupra căreia a fost insituită măsura asigurătorie a sechestrului”, a mai transmis Poliţia.

Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Europa se confruntă cu o catastrofă în industria bateriilor, după falimentul unui gigant suedez

Uniunea Europeană dorește să dezvolte o industrie autohtonă de baterii care să rivalizeze cu cea a Chinei, dar cea mai bună șansă a blocului pentru independență în acest domeniu – compania suedeză Northvolt – a dat faliment miercuri.

Doi fraţi de 7 şi 10 ani din Bistriţa-Năsăud, daţi dispăruţi după ce au plecat de acasă, au fost găsiți. Unde se aflau

Doi fraţi din judeţul Bistriţa-Năsăud – de 7 şi 10 ani – au fost daţi dispăruţi de mama lor, după ce au plecat de acasă şi nu au mai revenit.

Acțiune de amploare în Brașov. Autoritățile au confiscat peste 400 de metri cubi de lemn tăiat ilegal

Acțiune de amploare în județul Brașov, unde polițiștii și Garda Forestieră au confiscat peste 400 de metri cubi de lemn tăiat ilegal.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.