Deputatul Radu Vasilică, în stare critică după accidentul rutier. Medicii i-au amputat un picior

61924337
Sport Bible

Deputatul Radu Vasilică, rănit grav, sâmbătă seara, într-un accident de motocicletă, a fost transportat de la Spitalul din Piteşti, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, acesta având fracturi multiple.

Medicii de la Spitalul Floreasca au fost nevoiţi să-i amputeze un picior, informează Adevărul. Radu Vasilică, în vârstă de 41 de ani, este în comă. Starea sa este în continuare critică.

“Pacientul a suferit multiple traumatisme, are fracturi la mâini, picioare, bazin, dar este stabil. A fost transportat la Spitalul Floreasca”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Piteşti, Marius Pascu pentru Mediafax.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul de pe DN 73, din judeţul Argeş.

Potrivit unor surse judiciare deputatul, aflat pe motocicletă, s-a lovit de un autoturism aflat în mişcare, dar şi de o maşina parcată şi un stâlp aflat pe marginea drumului, însă deocamdată nu se cunoaşte exact ce s-a întâmplat.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61924458
Accident bizar provocat de directorul Operei din Timişoara pe o stradă pietonală
Directorul Operei Române din Timișoara, Corneliu Murgu, a ajuns la spital, duminică, după ce a intrat cu mașina chiar în zidul instituției pe care o conduce.
61924453
Coroane de flori la înmormântarea Stelei Popescu, trimise de Casa Regală și președintele Iohannis
Stela Popescu va fi înmormântată, duminică, cu onoruri militare, la cimitirul din Cernica. 
61924443
Explozie într-un bloc din Piatra Neamț: peste 20 de persoane au fost evacuate
O explozie s-a produs, duminică dimineață, într-un bloc din Piatra Neamț, din cauza unei butelii.