Deputatul Emanuel Ungureanu este infectat cu noul coronavirus: „Am purtat mască, am fost atent”

62157861

Vicepreşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, Emanuel Ungureanu, a anunţat pe contul său de Facebook că a fost infectat cu coronavirus.

Deputatul Emanuel Ungureanu a anunţat, marţi seară, pe Facebook, că are coronavirus.

”Am Covid-19, dar mă tratez şi mă simt bine! Aveţi grijă de voi, purtaţi mască, respectaţi regulile. Îmi voi continua activitatea ca şi până acum în mediul online şi voi comunica cu buzoienii în campanie prin mijloacele adaptate pandemiei prin care vom trece cu bine dacă suntem solidari şi empatici unii cu ceilalţi”, a scris deputatul.

Acesta povesteşte, într-un mesaj video, că a manifestat o formă medie de COVID-19, având dureri musculare puternice, dar şi febră, până la 38.5.

”Trec şi eu prin Covid, aşa cum se întâmplă cu milioane de oameni. Am avut o formă medie, sunt în zona de vindecare acum. M-am infectat, cel mai probabil, în perioada de precampanie, când eram la Buzău, am purtat mască, am fost atent, dar totuşi se întâmplă, de asta vă rog să aveţi grijă de voi. Nu trebuie să aveţi niciun dubiu, Covid există, e un virus care se manifestă pentru unii mai puternic, la alţii mai uşor. Eu am avut o formă medie, am făcut temperatură 37.5-38.5 care se resimte mult mai puternic. Nu mai ştiam cum e sa fii bolnav, nu mai răcisem demult. Am avut dureri puternice musculare, puţină tuse. M-am tratat cu paracetamol, cu vitamine, cu zinc, la indicaţia medicului de familie, am vorbit şi cu alti medici la telefon. Am făcut o mică evaluare medicală. De azi sunt în izolare. (..) Au fost seri mai complicate, durerile musculare sunt destul de puternice, îţi dă o stare de confuzie, e diferit faţă de gripa de sezon”, spune Ungureanu.

Deputatul anunţă totodată că va rămâne activ în mediul online, iar pe stradă, în campanie, se va întoarce din 20 noiembrie.

”Rămân activ în online, voi face campanie tot de pe această platformă, lucrez de acasă. Va fi o campanie atipică, va trebui să avem unii grijă de ceilalţi şi să acceptăm comunicarea online. Mă întorc din 20 noiembrie”, a mai declarat deputatul.

Emanuel Ungureanu candidează la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaţilor, fiind primul pe lista USR Buzău.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62123277
Epidemiolog: Dacă 90% din oameni ar purta mască, transmiterea coronavirusului ar fi blocată

România este în carantină parțială, începând de luni, după ce numărul infectărilor zilnice a depășit pragul de 10.000. Epidemiologul Emilian Popovici atrage atenția că rezultatele se vor vedea abia peste două săptămâni și ne îndeamnă să purtăm masca.

62157858
Cărţile rare, furate de hoți români dintr-un depozit de lângă Londra şi găsite în Neamţ, returnate proprietarilor

Cărţile rare, furate de nişte români dintr-un depozit de lângă Londra şi găsite apoi în judeţul Neamţ, au fost returnate proprietarilor.

62157859
Criză de paturi la ATI. Pacienții cu forme grave de Covid-19 ar putea fi transferați în străinătate

Preşedintele Klaus Iohannis a dat asigurări, marţi, că numărul paturilor la terapie intensivă pentru bolnavii de COVID-19 va creşte în continuare, precizând că pacienţii grav bolnavi ar putea fi transferaţi în străinătate.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.