De teamă să nu fie prins cu droguri de poliţişti, un tânăr din Olt a înghiţit substanţele periculoase şi a murit imediat

×
Publicitate

De teamă să nu fie prins din nou cu droguri de poliţişti, un tânăr din Olt a înghiţit substanţele periculoase şi a murit în scurt timp, chiar în faţa agenţilor.  

Deşi s-au încercat manevre de resuscitare, bărbatul intrase în stop cardio-respirator şi nu a putut fi salvat.

Tânărul fusese condamnat anul trecut la închisoare cu suspendare, pentru deţinere şi vânzare de etnobotanice. Şi, tot anul trecut, a fost prins în timp ce conducea sub influența drogurilor.

Polițiștii au oprit la un control de rutină o maşină în care se aflau șase persoane. Tânărul de 31 de ani avea, însă un comportament nefiresc.

Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ Olt: „În timpul efectuării controlului corporal, polițistul a observat că mesteca ceva, ce părea a avea consistența unui obiect din material plastic. Polițistul i-a solicitat să scoată obiectul respectiv. Tânărul s-a conformat, iar obiectul s-a dovedit a fi un plic din material plastic, în interiorul căruia se aflau resturi dintr-o substanță de culoare albă”.

Bărbatului i s-a făcut rău şi a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitat atât de polițiști, cât și de un echipaj medical. Înainte de a muri, a apucat să le spună polițiștilor că în acel plic se aflau aproximativ două grame şi jumătate de substanță cu efect psihoactiv.

Dragoș Toader, medic Ambulanță Olt: „Sperietură în niciun caz, atacul de panică nu poate să ducă la stop. Da. Și sunt substanțe din categoria substanțelor interzise cu grad rapid, aprope instantaneu. Ca să intre în stop, trebuia să se absoarbă imediat în sânge, odată ajunse în stomac”.

Aşa că anchetatorii se gândesc că tânărul era deja drogat, înainte să înghită acel plic, mai ales că asupra lui a fost găsită şi o ţigară cu substanțe interzise. Tânărul era proprietarul unei ferme de legume, însă cei care îl știau spun că avea un comportament ciudat.

Marian Ungureanu, vecin: „El așa era băiat cuminte cuminte, dar cu altă lume... Mhhh... Nu m-am băgat în cârd cu el așa… Că nu am vrut să am tangențe cu el… Că le avea cu drogurile. Toată lumea știa că e consumator de droguri”.

Cazul tânărului a fost preluat de procurorii DIICOT din Olt. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi deținere de substanțe cu efect psihoactiv.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
62408981
Magie bugetară PSD-PNL: Primarii au devenit, din pix, funcționari în loc de demnitari ca să ia și ei 5% în plus la leafă

Moment rar de sinceritate pe scena politică: purtătorul de cuvânt al PNL a recunoscut senin că guvernul va îngheța anul viitor doar salariilor celor mai vizibili demnitari în timp ce primarii și șefii de CJ-uri, de exemplu, vor avea o majorare de 5%.

62346905
Statul pune frână la „Rabla”, electrică și clasică și „întunecă” fotovoltaicele. Cât vor fi tichetele și subvențiile în 2024

Tichetele pentru Rabla se reduc drastic în 2024. Subvențiile acordate de stat pentru autovehiculele electrice se reduc și de cinci ori.

62357023
Început cu stângul la Finanțe în bugetul pe anul viitor. Creșterea salariilor profesorilor a fost trecută greșit în document

Șefa de la Educație, Ligia Deca, fostă consilieră prezidențială pe probleme legate de învășământ și cea care a coordonat broșura prezidențială numită „România Educată” pare a fost lăsată de colegii din Guvern cu temele nefăcute când vine vorba de buget.

Recomandări
62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

Luca niculescu inquam george calin 7
SURSE: PSD va susține guvernul Luca Niculescu. Lista miniștrilor care vor face parte din noul Executiv

Social-democrații ar fi decis în unanimitate că vor susține guvernul Luca Dumitrescu în Parlament și că vor avea membrii în executivul acestuia, transmit sursele Știrilor ProTV.

Dna inquam photos george calin
Evaziune și spălare de bani în contracte cu nave NATO. Au loc percheziții în Constanța, dar și în Germania și Norvegia

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziţii la o firmă din Constanţa care prestează servicii de asistenţă portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO, concomitent cu descinderi în Norvegia şi Germania.