Reacția lui Băsescu după ce CAB a stabilit că a fost colaborator al Securității. Decizia nu e definitivă

×
Publicitate

Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii. Este verdictul dat vineri după-amiază de Curtea de Apel Bucureşti, la cererea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Decizia nu este definitivă.

"Admite acţiunea. Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului Băsescu Traian. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la CAB-S a-VIII-a CAF. Pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.09.2019, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă", se arată în decizia instanţei.

Fostul preşedinte susţine că este surprins de verdict şi anunţă că va face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Nu mă așteptam la această decizie, mai ales că documentele folosite sunt de la contrainformații militare și nu de la Securitate. E drept, eu la 21 de ani nu am știut că contrainformațiile militare sunt Securitate. În ce mă privește este o surpriză mai ales că discutăm de președintele care a condamnat comunismul, a deschis arhivele Securității și a ordonat predarea la CNSAS. E o decizie a unui judecător, nu am decât să urmez calea legală și să o contest la Înalta Curte”, a declarat Traian Băsescu pentru Știrile PRO TV.

Întrebat de ce apare acum această cerere, fostul președinte a spus: „Mi-e greu să am explicații, probabil după modificarea structurii CNSAS-ului, care a devenit majoritar ALDE, s-a considerat că e bine să se facă o asemenea acțiune.”

În vremea când era student la Institutul de Marină, Băsescu ar fi dat note informativwe despre cetăţeni străini şi colegi, dar susţine că nu ştia că toate acestea au de a face cu Securitatea.

La ultimul termen, în 5 septembrie, Băsescu a reluat afirmaţiile conform cărora nu a colaborat cu fosta Securitate.

„Trebuie să mă apăr, avem puncte de vedere total diferite eu şi CNSAS-ul. Vom vedea, ne va mpăca un al treilea, judecătorul”, a spus fostul preşedinte.

Întrebat dacă o decizie defavorabilă i-ar crea probleme de imagine, Traian Băsescu a răspuns: „Categoric”.

În ceea ce priveşte legătura sa cu Petrov, numele conspirativ sub care ar fi colaborat, Băsescu a declarat: „Hai să vedem procesul, nu aş vrea să fac declaraţii înaintea procesului, îl lăsăm să se desfăşoare şi vedem”.

El a reluat afirmaţiile conform cărora nu a fost colaborator al Securităţii.

Dosarul în care CNSAS cere constatatea calităţii de colaborator a lui Băsescu a fost înregistrat la sfârşitul lunii mai, la Curtea de Apel Bucureşti. Colegiul CNSAS a aprobat Nota de constatare care conţine descrierea documentelor găsite în diverse dosare despre Traian Băsescu, copii ale notelor informative, atât olografe, cât şi cele redactate de ofiţerul de Securitate în urma discuţiilor cu „sursa”, istoricul dosarului şi corespondenţa dintre diverse instituţii.

De la momentul depunerii dosarului, în presă au apărut numeroase documente referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea, inclusiv nume ale celor despre care ar fi dat infiormări sub numele de cod Petrov.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că nu există un angajament semnat de el nici în dosarul inscripţionat cu numele său şi nici pe microfilmul dosarului. De asemenea, nici în dosar şi nici pe microfilm nu există documente scrise de el sau chitanţe care să reprezinte plăţi efectuate de fosta Securitate către el şi prin care s-ar fi putut atesta calitatea de colaborator. El a negat că ar fi dat Securităţii informaţii sub numele Petrov.

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62061983
26 de tone de motorină, răsturnate pe o șosea din Vaslui

O autocisternă înmatriculată în Republica Moldova, care transporta 26 de tone de motorină, s-a răsturnat pe un drum din Vaslui.

62078637
Cozi la un izvor cu apă "cu aur" din Bistrița-Năsăud. Lichidul ia drumul străinătății

Un izvor din localitatea Maieru, Bistriţa-Năsăud, a devenit brusc celebru, după ce i s-a dus vestea că apa ar conţine coloizi de aur şi argint.

62078634
Noapte grea pentru pompierii bihoreni: Două incendii, în câteva ore

Odată cu venirea frigului, au început şi incendiile cauzate de sistemele de încălzire ale locuinţelor.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.