Curtea Constitutionala a respins sesizarea PNL privind votul senatorilor in cazul Dan Sova

×
Publicitate

CCR a respins miercuri, cu majoritate de voturi, ca inadmisibila sesizarea PNL privind votul din Senat in cazul cererii de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a lui Dan Sova, relateaza Agerpres.

Curtea Constitutionala a respins si sesizarea PNL cu privire la unele prevederi ale Legii de aprobare a OUG 86/2014 referitoare la stabilirea unor masuri de reorganizare la nivelul administratiei publice centrale si pentru modificarea si completarea unor acte normative.

In 8 iunie, liberalul Catalin Boboc a anuntat ca senatorii PNL au atacat la CCR hotararea Camerei Superioare a Parlamentului din 2 iunie referitoare la reluarea votului in cazul Sova.

"Asa cum am spus de la inceput, din luna martie, PSD a tratat acest subiect intr-un mod abuziv. Iata ca evenimentele din ultima perioada ne lamuresc, daca vreti, din ce cauza domnul Ponta si PSD au fost interesati sa prelungeasca si ar fi facut-o in continuare daca noi nu faceam acea presiune in sensul respectarii legii. Din pacate, ei au fortat din nou Regulamentul si toate prevederile pe care noi ne bazam, tratand cu lipsa de respect, daca nu cu aroganta, legislatia din tara asta. Asteptam ca membrii CCR sa se pronunte si noi suntem increzatori ca rezultatul va fi acela ca prin votul repetat sau prin interpretarea (votului - n.r.) din prima hotarare data de Senat, practic, conducerea Senatului a creat un alt efect juridic", a afirmat Boboc.

Senatorul PNL Marinica Dinca a explicat ca, prin contestatia depusa, PNL solicita sa se respecte dispozitiile constitutionale pe care CCR le-a invocat in decizia referitoare la hotararea din 25 martie a Senatului.

"Sesizarea depusa la Curte reitereaza ceea ce a spus CCR. Constatam, pe de o parte, ca in martie PSD a calcat cu senilele tancului Constitutia, acum (...) am constatat ca, pe langa Constitutie, au desfiintat, practic, o hotarare a CCR, au incalcat-o dupa bunul lor plac, iar astazi, in sesizarea adresata CCR, am spus ca trei dispozitii constitutionale nu au fost respectate, legate de drepturi fundamentale. (...) Solicitam sa se respecte dispozitiile constitutionale pe care CCR le-a invocat in decizia referitoare la hotararea din 25 martie a Senatului. Responsabilitatea incalcarii si a legilor organice si a Constitutiei trebuie sa si-o asume presedintii de sedinta ale celor doua plenuri, pentru ca au supus la vot propuneri care contraveneau Constitutiei", a sustinut Dinca.

Potrivit acestuia, premisa aplicata la reluarea votului a condus la un alt rezultat. "In momentul in care ai o premisa si aplici o alta dispozitie legala, ajungi la un alt rezultat. Acum premisa era votul consemnat prin proces-verbal si necontestat pana in acest moment de nimeni, iar, daca aplicam un anumit temei legal, cel al Constitutiei, aveam un cu totul alt rezultat. Acum CCR este pusa in situatia sa se pronunte si asupra acestui aspect. La momentul respectiv nu se putea pronunta, pentru ca sesizarea a fost facuta doar pe obligatia de a emite hotararea, pentru ca presedintele Senatului la acel moment si presedintele de sedinta nu-si asumau emiterea unei hotarari. Acum CCR se poate pronunta si pe aspecte de acest gen", a spus Dinca.

Cererea ministrului Justitiei privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive a senatorului social-democrat Dan sova a fost respinsa de Senat pe 2 iunie, dupa reluarea votului in urma deciziei CCR care a declarat neconstitutionala hotararea Camerei Superioare a Parlamentului privind votul exprimat in 25 martie in acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61520445
Iohannis il propune pe MRU la SIE. PSD anunta ca "nominalizarea e ilegala", dar partidul premierului interimar va vota pentru

Presedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat miercuri pe Mihai-Razvan Ungureanu ca director al Serviciului de Informatii Externe.

61685138
Destinul incredibil al unui barbat din Iasi care a castigat 3,8 milioane de euro la Loto. Ce a ajuns sa faca astazi

Un barbat din judetul Iasi este exemplu cel mai potrivit al proverbului “banii nu aduc fericirea”. Mihai Cazacu a castigat in 2008, la Loto 6 din 49, 3,8 milioane de euro, scrie Adevarul.ro.

61685127
Andrei Chiliman ramane in libertate. Magistratii au decis cercetarea primarului sub control judiciar

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, va fi cercetat in continuare in libertate sub control judiciar, in dosarul in care este acuzat de constituire de grup infractional organizat si complicitate la trafic de influenta in forma continuata.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.