Cum sunt amenințați de intermediarii ANRP proprietarii caselor luate de comuniști. Despăgubirile „întârzie” de zeci de ani

×
Publicitate

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), înființată special pentru despăgubirea oamenilor lăsați de comuniști fără case și terenuri, a fost mereu în mijlocul scandalurilor de corupție.

Un fost demnitar a declarat pentru Inspectorul PRO că foști șefi și angajați ai Autorității ar fi lucrat cu intermediarii, pentru a-i convinge pe proprietari să își vândă titlurile la jumătate de preț. 10.000 de oameni încă așteaptă banii de la stat, în timp ce alții au murit fără să obțină nimic.

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost zguduită, în ultimii 13 ani, de anchete penale. Trei foști vicepreședinți au fost condamnați la închisoare pentru luare de mită și trafic de influență.

Remus Baciu a primit cinci ani de închisoare cu executare, printr-o sentință definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în 2014. Cătălin Dumitru și Theodor Nicolescu au fost condamnați definitiv în 2019, la patru ani și șase luni de închisoare și respectiv la opt ani de detenție.

În fața echipei de la Inspectorul PRO, unii dintre proprietarii îndreptățiți să primească despăgubiri - pentru locuințele și terenurile confiscate abuziv de regimul comunist - au dezvăluit cum lucrează intermediarii.

Citește și
Cum au reușit olandezii să scadă semnificativ facturile la gaze. Familiile plătesc și de trei ori mai puțin
Cum au reușit olandezii să scadă semnificativ facturile la gaze. Familiile plătesc și de trei ori mai puțin

Sub protecția anonimatului, un fost demnitar care s-a aflat la conducerea instituției susține că un astfel de mecanism nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi existat o legătură între angajați și colaboratori sau intermediari.

Fară anagajații din ANRP ar pica toată schema. Atunci când vor fi contactați și spunandu-le că dacă vrei, îți preiau eu drepturile tale și-ți iei banii, și știind că altfel nu ai nicio șansă, oamenii aia vor vedea în mod evident că balanța înclină în sensul în care să și vândă drepturile și să-și încaseze o sumă, chiar cu mult mai mică”.

O bătrână a deținut cândva două terenuri foarte valoroase, pe locul unde se află astăzi Magazinul Bucur Obor din București. A depus două dosare la ANRP și a așteptat în zadar 10 ani. Ca să îi fie rezolvate.

La un moment dat, evaluatorul care se ocupa de proprietățile ei și care știa că urma să primească peste cinci milioane de lei i-ar fi recomandat un intermediar. Bătrâna l-a acceptat.

Avocat: Dar cum l-ai cunoscut pe intermediar?

Bătrâna: Printr-un alt angajat al ANRP-ului. El a fost primul care mi-a făcut evaluarea primului dosar pe care l-am depus eu. Nu știam pe altcineva. Și nici pe el nu l-am cunoscut. Doar mi-a trimis prin poștă o înștiințare că îmi va face evaluarea dosarului.


Fiica și ginerele bătrânei au aflat târziu că a fost păcălită, abia după ce a pierdut complet banii de despăgubire pentru primul teren.

Păgubiții, amenințați de intermediari


Bătrână: Am descoperit abia acum la sfârșit că este un escroc. Am vorbit cu o cunoștință de-a mea care m-a întrebat, știa că am probleme cu ANRP-ul și zice: ați primit titluri? Eu habar n-am avut.

Avocat: Și el și a respectat obligațiile pe care și le a asumat?

Bătrâna: Da, a scos banii și i a luat el! În loc să mi dea mie.

Proprietara a mărturisit aceste lucruri în fața avocaților în urmă cu trei ani, înainte de a muri. Familia a depus plângere la Parchet. Și a salvat o parte din titlurile de despăgubire cuvenite pentru cel de-al doilea teren.Ginere (sub anonimat): „Ce am reușit noi să obținem: blocarea plăților, din a doua decizie, dar după ce s- au dat două tranșe. Prin ordonanță prezidențială”

Din interceptările telefonice de la dosar, rezultă că intermediarul cu asta se ocupa.

Reiese un mecanism. Și nu o dată s-a întâmplat ca păgubiții să facă sesizări către conducerea ANRP și să reclame faptul că ar fi fost asaltați de intermediari.

Îl amenința că are pe cineva acolo care taie și spânzură și îi mai dă și informații confidențiale. Declarația nu e așa de lungă. Nici nu s-a așezat pe scaun bine să citească și a sărit în sus, literalmente la propriu, a sărit omul de pe scaun. Și de față cu noi le-a zis celor doi să se ducă la DNA”, este mărturia unei persoane care a depus sesizare la ANRP.

Reacția ANRP

Fostul demnitar ANRP întărește ideea existenței unui mecanism. „Nu ai cum ca terță persoană să afli numerele de telefon și datele de contact ale beneficiarilor decât dacă ai pe cineva în interiorul ANRP-ului. Eu cred că face parte dintr o schemă, evident cu conotație infracțională”.

Am mers să lămurim aceste acuzații grave la ANRP. Cristina Florentina Stanca este șefa instituției.

Reporter: Vă întreb dacă aveți cunoștință despre aceste scurgeri de informații? exista în cadrul instituției angajați, aveți suspiciuni că s-ar întâmplă acest lucru?

Cristina Florentina Stanca, președinte ANRP: Nu avem, nu este cazul! Toate aceste lucruri pot face oricând obiectul unor, nu știu, cercetări.

Reporter: Nu ați primit niciodată astfel de sesizări, să vină oameni la dvs. și să vă spună?

Cristina Florentina Stanca: Sunt chestiuni pe care nu vi le pot divulga. Și dacă am primit, sunt chestiuni cu anumite particularități.

Scandalurile majore de corupție în care au fost implicați demnitari ANRP au adus statului român un prejudiciu de peste 150 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Într-un an cât alții în zece: Sorana Cîrstea a strâns avere în 130 de minute, la Australian Open 2026
Într-un an cât alții în zece: Sorana Cîrstea a strâns avere în 130 de minute, la Australian Open 2026
Citește și...
Cum au reușit olandezii să scadă semnificativ facturile la gaze. Familiile plătesc și de trei ori mai puțin
Cum au reușit olandezii să scadă semnificativ facturile la gaze. Familiile plătesc și de trei ori mai puțin

În Olanda, tot mai mulți oameni își unesc forțele în cooperative de energie. Sunt grupuri de simpli cetățeni care investesc în mori de vânt sau pompe de căldură de cartier.

Cum își încălzesc locuitorii din Amsterdam casele cu apa din canal. ”Dacă o putem face aici, o putem face oriunde”
Cum își încălzesc locuitorii din Amsterdam casele cu apa din canal. ”Dacă o putem face aici, o putem face oriunde”

În timp ce administrațiile locale din România investesc bani în sisteme de termoficare învechite, în Amsterdam se testează viitorul încălzirii urbane.  

Institutul sfeclei, ținta unor afaceri cu clădirile statului. Zahărul se importă în proporție de 80%
Institutul sfeclei, ținta unor afaceri cu clădirile statului. Zahărul se importă în proporție de 80%

România produce astăzi de 7 ori mai puțin zahăr decât în trecut. Așa am ajuns să importăm 80 la sută din cantitatea pe care o consumăm.

Recomandări
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat

Ministrul Finanţelor se arată optimist în ceea ce priveşte perspectivele privind economia românească în anul 2026, adăugând că sunt „şanse foarte mari” ca România să adere la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în acest an.

Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române
Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, Alexus G. Grynkewich, a declarat că Rusia a fost descurajată de a ataca o țară membră a Alianței datorită nivelului de pregătire al Armatei Române.