Cum s-a produs carambolul din Pasajul Unirii și cum putea fi evitat. Doi șoferi au greșit

×
Publicitate

Un tânăr care, cel mai probabil din cauza vitezei și a șoselei umede, a pierdut controlul mașinii, a intrat într-un parapet din Pasajul Unirii, din Bucureşti.

O altă mașină s-a izbit de a lui, și de cea a unui bărbat care a oprit ca să-i dea o mână de ajutor. În astfel de condiţii, riscul unui carambol de proporţii, cu un număr mare de victime, este uriaş, avertizează specialiştii. Aşadar, nu staţionaţi şi nu ieşiţi din maşini în tuneluri, până când zona nu este asigurată de poliţie. În acest caz, au fost patru răniţi. Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

Accidentul s-a petrecut la 1 și 33 de minute și a fost surprins de camerele de supraveghere din pasaj. În imagini se vede cum șoferul de 24 de ani vine cu viteză și pierde controlul mașinii într-o curbă. Se izbește de peretele pasajului și se oprește câțiva metri mai în față. După nici 10 secunde, șoferul și tânăra care îl însoțea coboară pe partea dreaptă a mașinii, cu toate că pe lângă treceau razant mai multe autoturisme.

După două minute, cei doi revin la autoturism. Este și momentul în care un bărbat oprește în dreptul lor pentru a-i ajuta. Dar o a treia mașină vine cu viteză din spate și intră în ei ca în nişte popice.

Nu se ajungea aici, dacă primul șofer ar fi semnalizat accidentul și ar fi sunat imediat la 112, iar celălalt șofer nu ar fi oprit în paralel - lucru interzis în pasaj.

Costel Ban, instructor auto: „La intrarea în pasaj este o curbă, se văd urme umede, ceea ce înseamnă că s-a format o peliculă de gheață datorită temperaturilor scăzute. A fost un cumul de factori care a dus la producerea acestui accident: viteză neadaptată, condițiile de drum, oprire pe cealaltă bandă, închizând spațiul de manevră.”

La intrarea în Pasajul Unirii există mai multe indicatoare care le amintesc șoferilor ce reguli trebuie să respecte. Pe acest segment de drum, de exemplu, există o limitare de viteză de 40 de km/h. Totodată, ei ar trebui să conducă preventiv ca să poate evita aceste evenimente.

Titi Aur, pilot: „Regula principală este să conduc defensiv. Defensiv înseamnă să mă apăr de ce-aș putea greși eu sau ce-ar greși alții. În fiecare fracțiune de secundă când ești la volan trebuie să te gândești că s-ar putea să fie blocat drumul din orice motiv.”

Cei trei conducători auto și un pasager au fost transportați la spital. Toți au fost testați pentru alcool, iar rezultatul a fost zero.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62420226
Minora care a murit în casa unui băiat pe care-l cunoscuse pe internet a avut parte de un sfârșit violent. Ce spune tatăl ei

Autoritățile vin cu lămuriri la șase luni distanță de la tragedia petrecută în Piatra Neamț. Atunci, Shara, o fată de 16 ani din București, a murit în casa unui tânăr pe care îl cunoscuse pe internet, și care i-ar fi dat droguri de mare risc.

62420230
Un tânăr dispărut în 2015 din Târnăveni a făst găsit după 9 ani în Câmpulung. Momentul în care și-a revăzut mama. VIDEO

Un bărbat din judeţul Mureş, dat dispărut în urmă cu nouă ani, a fost găsit de jandarmii argeşeni pe o stradă din municipiul Câmpulung.

62420193
Festivitățile de Ziua Unirii Principatelor Române, marcate de obiceiurile tradiționale: „Unde-i ciolanul?"

La 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, în toate oraşele mari din ţară au avut loc ceremonii militare şi evenimente publice la care au participat oameni de rând, dar mai ales politicieni.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.