Animație Grafică. Cum s-a produs accidentul teribil din Ungaria în care două persoane au decedat, printre care și un român

×
Publicitate

A fost ultimul drum către casă pentru un român, mort într-un accident dramatic, petrecut în Ungaria. Alţi 8 au fost răniţi, iar printre ei sunt şi copii.

 

Cu toţii se aflau într-un microbuz care a lovit iniţial un tractor după care a fost izbit de o dubă pe contrasens. Autoritățile din ţara vecină investighează cauzele tragediei.

 

Ioan Dacu se întorcea acasă, în Vaslui, după un an de muncă în Belgia. Împreună cu el veneau în România fiica lui și cei doi băieți ai femeii, unul de 4 ani, celălalt de 6.

Un bărbat de 40 de ani, român și el, proprietar al unei mici firme de transport, conducea microbuzul.

Accidentul a avut loc pe un drum național drept, cu o singură bandă pe sens, în apropierea unei localități din Ungaria, aflată la 40 de kilometri de Oradea.

În total 9 români erau în vehiculul de transport persoane. Un tractor care remorca un utilaj pentru stropit culturile circulă în fața lor. Ansamblul nu ar fi fost prea bine luminat - spun martorii - iar microbuzul l-a lovit din spate, când probabil a vrut să-l depășească.

Ajunsă apoi pe contrasens, mașina plină cu români a fost izbită de o dubă condusă de un maghiar.

Ioan Dacu a murit pe loc. La fel și șoferul ungur.
11 ambulanțe au fost trimise la locului unde alți 8 români erau grav răniți, unii încarcerați.

 

Eniko Simkovics - director medical Spitalul Berettyoujfalu: ”La spitalul nostru au ajuns patru pacienți, doi pe secția de traumatologie, unul la chirurgie și un băiețel de 4 ani, care este la secția de copii".

Cercetările la fața locului au durat aproape 8 ore, timp în care drumul a fost complet închis. Poliția maghiară încearcă să stabilească exact cum s-a petrecut totul.

Peter Balogh - purtător de cuvânt Poliția Hajdu-Bihar: "Împrejurările exacte în care s-a petrecut accidentul urmează să fie elucidate de specialiștii noștri".

Românul care a murit în accident se numește Ioan Dacu - avea 56 de ani și se întorcea acasă, după un an de muncă în Belgia, împreună cu fiica lui și cei doi nepoți, de 4 și 6 ani.

Cu o seară înainte, omul a vorbit cu vecinii prin videocall și le-a spus că e nerăbdător să ajungă la Vaslui.

Vecina bărbatului decedat: ”Prin videocall ne-am văzut cu toții. Parcă era pentru ultima dată. Ieri au sunat vecinii mei și nu a mai răspuns„.

Vecina bărbatului decedat: ”Venea în concediu, spunea că mai stă câțiva ani și se întoarce acasă. A muncit în casă, a făcut tot pentru copii. Sunt stupefiată”.

Șoferul microbuzului are 40 de ani și el din localitatea Todirești, Vaslui.

Acum o săptămână, și-a botezat primul copil. Bărbatul s-a ales cu mai multe coaste rupte, dar trăiește.

Cunoștință a șoferului: „Am auzit că a avut accident în Ungaria. Păcat de el, tânăr, căsătorit, copil mic. Harnic, muncitor”.

Localnică: ”Face de atâția ani Anglia. Se întâmplă, ferească Dumnezeu”.

Cel mai mic pasager din microbuz - nepotul de 4 ani al românului decedat, a suferit un șoc emoțional puternic, dar e nevătămat.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62271433
Natalitatea României este în scădere. De ce ezită tinerii români să devină părinți

Tinerii români ezită să devină prea curând părinţi. Din această cauză, în primele cinci luni ale lui 2022, s-au născut cu aproape o mie de bebeluşi mai puţini ca în aceeaşi perioadă a anului trecut.

62271423
Salariu de 3.000 de euro pentru o tânără absolventă, angajată ca „expert” la ANRE în plină criză a prețurilor la energie

Alexandra Dinulescu, absolventă a Facultății de Drept, a fost angajată ca expertă în cadrul cabinetului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), potrivit informațiilor G4Media.

62271421
INTERVIU cu procurorul general Scutea. Cum vor ancheta procurorii români crimele Rusiei în Ucraina

Procurorul general al României, Gabriela Scutea, a explicat pentru Știrile Pro TV cum se va desfășura ancheta procurorilor români privind săvârșirea de infracțiuni contra umanității în Ucraina.    

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.