Nu este bine nici să lăsăm în priză încărcătoarele după ce le folosim, pentru că și în standby mănâncă energie. Potrivit unui studiu recent, mai mult de jumătate dintre români sunt deja atenți la toate aceste lucruri.

În primul rând înlocuiți becurile incandescente din casă cu unele LED care consumă cu până la 80% mai puțin. Apoi, producătorii de electrocasnice ne recomandă să reglăm temperatura frigiderului, de exemplu la treptele 3 sau 4, adică în jur de 3-4 grade Celsius și să nu punem niciodată mâncare caldă în interior!

Congelatorul ar trebui fixat la -18 grade Celsius, aerul condiționat cu cel mult 8 grade mai puțin ca afară, mașina de spălat rufe să funcționeze la 30 de grade, iar boilerul să rămână reglat la 50-55 de grade Celsius.

Cosmin Szekely, proprietar apartament: „Am înlocuit becurile clasice cu LED-uri. Spălăm la 30 de grade. Economisim cam 50-60 de lei pe lună”

Citește și
DN1, blocat în două zone din Prahova după ploile torențiale. Pompierii intervin de urgență. VIDEO

Potrivit unui studiu recent realizat de o platformă susținută de companii care activează în sectorul energetic, 41 la sută dintre românii chestionați au mărturisit că își spală hainele pe programul eco. Iar vara, 8 din 10 persoane le usucă afară.

Soț și soție: „Avem un uscător de haine care funcționează doar iarna, stăm la casă profităm de asta și lăsăm la soare.”

Și tot mai mulți români: 66% scot din priză încărcătoarele atunci când nu le folosesc.

Fată: „De obicei le scot din priză, dacă sunt încărcătoare. Televizorul îl mai las.”

Dan Păcurar, consultant energie electrică: „Prizele și întrerupătoarele smart. Se pot porni efectiv printr-o aplicație de pe telefon și atunci când plecăm de acasă este foarte util.”

Clasa energetică a electrocasnicelor este de asemenea decisivă în consumul unei case.

Constantin Pică, profesor Departament electroenergetică și management UTCN Cluj: „Prin schimbarea electrocasnicelor putem să ajungem și la economii de până la 40-50%.”

Același studiu arată că 80% dintre cei intervievați sunt interesați să își schimbe electrocasnicele vechi cu unele noi care consumă puțin.