Cum l-a prins DNA pe șeful Biroului pentru Imigrări din Caraș-Severin, acuzat că sprijinea migrația ilegală

×
Publicitate

Pentru câteva zeci de mii de euro mită, șeful Biroului pentru Imigrări din Caraș Severin ar fi sprijinit migrația ilegală către Occident a peste o mie de cetățeni veniți din Asia și Africa.

A afectat astfel securitatea statului, dar și relațiile diplomatice ale României cu țările din vest. Este concluzia la care au ajuns procurorii anticorupție, care au strâns probe câteva luni pentru a demasca una dintre cele mai prolifice rețele de trafic de migranți. Funcționarul a fost deja arestat preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit procurorilor DNA, șeful Biroului pentru Imigrări Caraș Severin și-ar fi făcut un obicei din a le permite migranților proveniți din Asia și Africa să tranziteze România spre Occident în schimbul unor șpăgi.

Vali Mitruș este acuzat că ar fi emis permise de ședere pe teritoriul României, dar și permise de muncă pentru persoane neverificate, unele teoretic chiar cu potențial de risc terorist. Asta în loc să îi returneze pe migranți în țările lor de origine: Siria, Nepal, Sri Lanka, India, Vietnam și Maroc. Cei mai mulți proveneau însă din Bangladesh și Pakistan.

Vali Mitruș, susțin procurorii anticorupție, ar fi primit de la oamenii de afaceri implicați în traficul de migranți, fie direct, fie prin intermediul unor colegi, între 2.100 de lei și 22.000 de euro. Ar fi acceptat și două sejururi la un hotel din stațiune Băile Herculane, iar pe fostul său șef implicat la rândul său în afacerile cu migranți l-ar fi pus să îi facă treaba la birou. Ce nu știa Mitruș e faptul că procurorii DNA montaseră tehnică de supraveghere.

La ora 14:20, Mitruș Vali a ieșit din birou și a închis ușa cu cheia, iar Perian Claudiu a rămas singur în birou lucrând pe calculatorul lui Mitruș Vali. Astfel, în intervalul de timp 14:20 - 14:33 se aude mouse-ul calculatorului, precum și scârțâitul scaunului și chiar vocea lui Perian Claudiu care vorbea singur. (Sursa DNA)

Oficial, migranții favorizați de Mitruș intrau în țară prin aeroportul Otopeni sub pretextul că vor munci la firme din vestul țării, care obțineau în prealabil avizele necesare. În realitate plecau mai departe spre Occident, unii chiar după câteva zile.

Același șef al Biroului pentru Imigrări din Caraș Severin ar fi returnat la un moment dat o parte din șpaga primită pentru unii dintre migranți. Doar că intermediarul ar fi devenit între timp colaborator în anchetă, iar momentul a fost înregistrat și astfel DNA ar fi obținut încă o probă în acuzare.

Procurorii anticorupție au cerut arestarea preventivă a șefului Biroului pentru Imigrări din Caraș Severin pentru mai multe acuzații de luare de mită și abuz în serviciu, în timp ce doi subordonați și fostul sau șef au fost plasați sub control judiciar. Așa că pe numele lui Vali Mitruș a fost emis un mandat de 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Silvestru Șoșoacă susține că nu doar George Simion l-ar fi ajutat la strângerea semnăturilor, ci și membrii altor partide

Devenit oficial inculpat în dosarul semnăturilor falsificate pentru europarlamentare, candidatul independent Silvestru Șoșoacă susține că nu doar George Simion l-ar fi ajutat la strângerea semnăturilor, ci și membrii altor partide.  

Cine este primul șofer care a fost trimis la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia. A ucis trei tineri, fiind băut

Legea Anastasia care prevede pedepse cu închisoarea pentru șoferii care băuți sau drogați provoacă accidente mortale face primele victime.

Bărbat din Prahova, arestat preventiv sub acuzaţia de trafic de stupefiante. Vindea droguri de mare risc inclusiv minorilor

Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv, într-un dosar instrumentate de procurorii DIICOT, fiind suspectat că, în ultimii ani, fie a oferit, fie a vândut droguri de risc şi de mare risc unor clienţi din acest judeţ.

Recomandări
Ce urmează pentru Călin Georgescu după expirarea reținerii de 24 de ore. Noi detalii din dosarul instrumentat de DIICOT

Reținut pentru 24 de ore, Călin Georgescu și-a petrecut noaptea în arestul Poliției. Marți, procurorii vor propune instanței arestarea sa preventivă, pentru următoarele 30 de zile. 

Prima reacție a lui Nicușor Dan despre reținerea lui Călin Georgescu: „Nu are nimic de-a face cu alegerile din 2024”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, la New York, despre un guvern PSD-AUR, că suntem într-un interval de 10 zile, şi trebuie să ne concentrăm dacă această nominalizare a lui Siegfried Mureşan va avea succes sau nu. 

Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.