Cum își feresc unii părinți copiii de gripa de la școală. Au prelungit vacanța și i-au dus la munte

×
Publicitate

Chiar dacă luni a început școala, după două saptămâni de vacanță, nu toți elevii s-au întors în bănci.

De teamă că cei mici s-ar putea îmbolnăvi de gripă, unii părinți au decis să îi țină departe de aglomerația din școli. Așa că și-au prelungit vacanța la munte, unde este aer curat.

Zăpada de pe pârtii, fie ea și artificială, a fost motiv de bucurie.

În jurul prânzului, pârtia cu zăpadă artificială din staţiunea Rânca era la fel de aglomerată ca într-o zi de weekend. Părinții și-au adus copiii să se bucure de atmosfera de iarnă, chiar dacă, oficial, școala a început de ieri.

Elevă: „Sunt în clasa a patra. (Reporter: Mai stai un pic în vacanță? Da. E bine. Da.”

Părinte: „E frumos. Cu trei copii, nepoți, verișori, cu toți. Am luat și noi un pic de vacanță.”

Cei care au urcat la munte au avut parte și de tarife speciale la cazare. Unii cabanieri au lăsat și la 100 de lei camera pe noapte, în condițiile în care de Revelion prețul era triplu.

Constantin Pănescu, cabanier: „Prețurile în timpul săptămânii sunt altele, mai mici decât în weekend și s-a prelungit puțin sezonul de vacanță.”

În zonă sunt anunțate ninsori pentru zilele următoare, ceea ce va face și mai frumoase zilele petrecute la munte.

La Azuga, pe pârtiile Sorica și Cazacu, mai mulţi copii au luat primele lecții de schi.

Maria: „În prima zi este greu, dar după începi să te obişnuieşti şi după ţi se pare uşor. Îmi place să mă dau cu sania, să fie zăpada mai curată ca să pot să arunc cu bulgări."

Băiat: „Schiez. Am mai schiat şi anul trecut. Îmi place mult.”

„-De şcoală îți e dor?
-Nu așa de mult, recunosc acum. Mi-e dor de matematică, îmi place matematica.”

Îngrijorați, unii părinţii au amânat întoarcerea la școală, din cauza gripei.

Bărbat: „Vrem să îl ţinem, să îl ferim de cazurile astea care sunt.”

Femeie: „Or să se întoarcă de săptămâna viitoare. Au fost puţin răciţi şi nu or să meargă. (Reporter: Vă e teamă şi de gripă?) Da, da.”

Chiar dacă temperaturile sunt destul de ridicate, pe pârtii este zăpadă artificială și se anunță aglomerație.

Pintenaru Andrei - coordonator școală de schi: „Foarte mulţi copii s-au programat şi după vacanţă. De marți de la 9 la 16 este full. Ne mai trebuie zăpada sus în partea superioară a pârtiei şi mormanele care sunt făcute le vom căra cu ratracul pe pârtie, ca niciodată.”

Turistă: „Am zis să prindem zăpada, dar aşa şi aşa.”

Pentru o noapte de cazare în Azuga, turiștii plătesc în jur de 200 de lei în această perioadă, iar o lecție de schi cu instructor costă 150 de lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62315983
Trei indivizi au jefuit noaptea un magazin alimentar aflat la parterul unei vile din Târgovişte

Polițiștii din Dâmbovița caută trei indivizi care au intrat noaptea într-un magazin alimentar aflat la parterul unei vile din Târgovişte.

62315973
Accident spectaculos în Târgoviște. Un șofer beat a intrat cu maşina în peretele unui magazin

Un şofer de 36 de ani, din Târgovişte, s-a ales cu dosar penal după ce a intrat cu maşina în peretele unui magazin.

62315943
Clipe de panică pe o plajă din Australia: Un rechin-tigru a fost observat la doar câțiva metri de țărm | VIDEO

Au fost momente pe panică pe o plajă aglomerată din Australia. Un rechin-tigru a fost observat apropiindu-se extrem de mult de persoanele care înotau.

 

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.