Cum a fost găsit parapantistul american, dat dispărut în Bucegi

×
Publicitate

Forţe impresionante l-au căutat în munţii Bucegi pe un turist american, care s-a prăbuşit, în timpul unui salt extrem, executat cu o parapantă de viteză, de la Crucea de pe Caraiman spre Buşteni.

Un elicopter, mai mulţi salvamontişti, şi 100 de pompieri, au fost mobilizaţi să-l găsească pe dispărut într-o zonă dificilă cu munţi înconjuraţi de ceaţă.

El a fost localizat, însă nu mai era în viaţă când salvatorii au ajuns la el. Trupul său a fost recuperat şi preluat de medicii legişti.

Turistul venise la noi în ţara împreună cu un alt prieten american, doi neozeelandezi şi un englez. Trei dintre ei s-au lansat, miercuri dimineaţă, la ora 9, din platoul Bucegilor, deşi vremea nu se anunţă prea bună. Plafonul de nori era foarte jos, iar munţii învăluiţi în ceaţă.

Cei doi care au aterizat pe pârtia Kalinderu din Buşteni, au sunat la 112 şi au anunţat că prietenul lor este dispărut în zona stâncoasă şi se tem că ar fi căzut. Americanul venit cu el, care a ajuns cu bine la sol, este cel mai bun practicant de speedflying din lume.

Pentru amatorii acestui sport foarte periculos, zborurile din Bucegi sunt extrem de provocatoare. Se aruncă în gol, susţinuţi doar de o aripă îngustă şi coboară cu viteze ameţitoare de-a lungul unor văi abrupte. Un martor le-a spus jandarmilor că l-ar fi văzut pe turistul dispărut, răsucit în aer de curenţii puternici.

În Bucegi au fost mobilizaţi peste 100 de oameni. Căutările s-au desfăşurat pe o vreme rea.

La faţa locului a fost trimis şi un elicopter care a survolat zona. La bord era şi Jamie Lee, campionul care putea să ofere informaţii importante şi să-l identifice pe cel căutat.

Sportivul fusese zărit în Valea Alba din Bucegi. Din păcate, când salvatorii au ajuns la el, au constatat că era decedat.

Localnică: “Au plecat dimineaţa, cu o maşină închiriată, obişnuiesc să vină în fiecare an, erau profesionişti.”

Localnicii spun că acelaşi grup de sportivi ar mai fi fost implicat, săptămâna trecută, într-un incident care s-ar fi putut termina cu o tragedie. Unul dintre ei a aterizat pe un cablu de electricitate
iar mai multe gospodarii au rămas fără curent.

Speedflying este un sport nou şi puţin cunoscut în România. Nu are foarte mulţi adepţi, tocmai pentru că este riscant! Din 2006 până acum, peste 50 de sportivi au murit în întreaga lume, practicându-l.

Seamănă cu parapantismul, dar coborârea se face cu o viteză mai mare pentru că sportivii folosesc foloseşte o paraşută mai mică decât cea de parapanta şi pot atinge viteze de până la 145 de kilometri pe oră.

Andrei Munteanu, prieten al sportivilor: “Este o aripă mai îngustă, zbor rapid, apropiat de stâncă/ei sunt un Schumacher al zborului “

Însă, pe cât este de frumos, pe atât este de periculos acest sport. Planarea se face la mică înălţime, aproape de stânci, iar sportivii se pot răni în orice moment.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61869987
Sentințe în cazul sclavilor din Berevoiești. Pedepsele primite de cei 7 inculpați

Şapte persoane trimise în judecată în dosarul sclaviei de la Berevoeşti au fost încarcerate după ce au primit pedepse între patru ani şi opt ani şi opt luni de închisoare.

61963397
Corupția Ucide anunță că „nu va iniția demersuri care să împiedice desfășurarea” mitingului PSD

Grupul Corupția Ucide susține că „nu va iniția demersuri de natură să împiedice desfășurarea” mitingului programat sâmbătă, în Piața Victoriei, de PSD și anunță un protest pentru ziua de duminică.

61964900
Analiză BBC. De ce refuză românii locurile de muncă în agricultură oferite de Marea Britanie

Agențiile de recrutare din Marea Britanie avertizează că nu pot asigura numărul de muncitori necesari pe care producătorii de fructe și legume l-au solicitat.

Recomandări
62518841
Pedepse exemplare și condamnări în masă pentru clanurile care s-au măcelărit pe străzile din Urziceni

Tribunalul Ialomița i-a găsit vinovați pe toți cei 40 de inculpați trimiși în judecată în dosarul conflictului armat din municipiul Urziceni, soldat cu doi morți.  

Cristina chiriac id273470 inquam photos malina norocea
Procurorul general, după atacurile din școli: „Siguranța nu este opțională. Este o obligație a statului”

Cristina Chiriac, procurorul general al României a reacționat după recentele cazuri de violenţă din unităţile de învăţământ, afirmând că siguranţa în şcoli nu e opţională, ci e o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor.

Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.