CTP, despre șoferii pe contrasens: ”Prima regulă e să fii șmecher natural, spre deosebire de ceilalți, care sunt fraieri”

×
Publicitate

Gazetarul Cristian Tudor Popescu consideră că șoferilor care au circulat luni pe contrasens pe Autostrada Soarelui ar trebui să li se ridice pe viață dreptul de a conduce, aceștia fiind, practic, ”ucigași pe roți”.

 

Astfel de șoferi se comportă ca niște ”șmecheri naturali”, față de ceilalți care respect regulile și sunt văzuți ca ”fraieri”, este de părere CTP.

Regulile de circulație nu s-au schimbat, sunt aceleași. Și prima regulă e să fii șmecher natural, spre deosebire de ceilalți, care sunt fraieri. A existat un prim ins care a făcut manevrele astea năucitoare pe Autostrada Soarelui; după el s-au luat și ceilalți, ca să nu pară mai prejos.

Nu a fost vorba de vreo situație periculoasă, dificilă, ivită din pricina unui accident al drumului sau a unei situații mecanice care apoi să fie evitată, pur și simplu acești inși, în calitatea lor de șmecheri naturali, au creat această situație din asfalt, fără niciun fel de circumstanță.

Acum, să ne întrebăm de ce au făcut asta. Astfel de situații au loc în fiecare moment în această țară. Orice șofer civilizat, corect, se izbește în fiecare zi de astfel de invidizi și uneori se întâmplă și la propriu.

Pe autostradă se merge în neștire, au mașini puternice, unii se duc spre 200 km/h, viteză la care, știm foarte bine, orice incident cât de mic poate să devină fatal.

Nu numai pe marile bulevarde; pe străzi, în București, cât sunt eu de atent și prudent în circulație, mă confrunt cu astfel de situații, cu inși care-ți taie calea, care ies pe lateral fără să se uite, care trec de pe o bandă pe alta, croșetează pur și simplu în sensul de mers luând fața celorlalți conducători.

În astfel de situații trebuie să ghicești. Aceasta este o nouă calitate a șoferului acum, să ghicească ce are de gând un astfel de bezmetic în trafic și să-și ia măsuri defensive”, a declarat gazetarul Cristian Tudor Popescu la Știrile PRO TV.

 

CTP: ”Autoritățile nu vor lua niciun fel de măsuri”

 

Gazetarul spune că există atât de mulți șoferi pentru că nu le e teamă, știind că nu vor face închisoare chiar dacă vor omorî oameni în trafic.

Mai este un aspect. De ce fac asta? Pentru că nu le teamă. Știa au încălcat flagrant regulile de circulație, au mers pe contrasens, dar sunt atâția alții care au omorât oameni.
Ne amintim nume celebre, eu știu, Huidu sau Mario Iorgulescu- despre care spuneam, în clipa când l-a omorât pe omul ăla, că nu va păți nimic. Și iată că nu pățește. E liber și liniștit, nici măcar neliniștit. Și așa se întâmplă în toate cazurile de omoruri comise în circulație de diverși inși - veți vedea că în momentul de față sunt liberi și conduc mașina. Este de neimaginat de ce nu se aplică această măsură, care este rațională, este logică, unor inși care fac astfel de lucruri, care pun grav în pericol sănătatea, viața celorlalți
”, a spus CTP.

Cristian Tudor Popescu susține că unor astfel de șoferi ar trebui să li se ridice pe viață dreptul de a mai conduce, dar că autoritățile nu vor lua nici acum vreo măsură, pentru că factorii politici de decizie nu vor să-și piardă voturile.

Unor astfel de indivizi ar trebui să li se ridice dreptul de a conduce pe viață. Foarte simpu și democratic. Câte astfel de măsuri cunoașteți? Câți astfel de inși sunt acum în pușcărie?

Știți vreunul care a omorât oameni cu mașina pe stradă, i-a călcat pe trecerea de pietoni, i-a lovit frontal pe contrasens, știți vreunul care să fi zăcut în pușcărie?

Autoritățile nu vor lua niciun fel de măsuri, pentru că el ar fi considerate de către politicieni nepopulare și pierzătoare de voturi. Nu rămâne decât să aveți un ochi în ceafă și simț de anticipație, să vă feriți de acești ucigași pe roți”, a mai declarat gazetarul Cristian Tudor Popescu.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, OUT de pe lista arbitrilor pentru Cupa Mondială: ”Pur și simplu de neînțeles!”
Istvan Kovacs, OUT de pe lista arbitrilor pentru Cupa Mondială: ”Pur și simplu de neînțeles!”
Citește și...
Confortul vine la pachet cu riscuri. Dispozitivele smart din casa noastră pot fi ținta a 29 de atacuri cibernetice pe zi

Dispozitivele inteligente care ne aduc tot confortul vin la pachet și cu riscuri. Camere video, yale smart, boxe, aspiratoare sau aparate de aer condiționat, toate conectate la aceeași rețea, fac mai vulnerabilă locuința în fața atacurilor cibernetice. 

Ultimul omagiu pentru Mircea Lucescu: fanii îl mai pot vizita joi la Arena Naţională

După ce miercuri, sute de oameni i-au adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu, fanii pot face acest lucru şi joi, la Arena Naţională, până la ora 20.00. 

Altar din flori și lumânări în fața stadionului unde a antrenat și a jucat Mircea Lucescu. 10 aprilie, doliu în Hunedoara

Suporteri ai echipei de fotbal Corvinul Hunedoara au ridicat un altar din flori și lumânări în fața stadionului unde a antrenat și a jucat Mircea Lucescu.

Recomandări
Atacurile Israelului asupra Libanului sunt o ”încălcare gravă” a armistițiului, afirmă viceministrul de Externe al Iranului

Atacurile israeliene asupra Libanului de miercuri constituie o „încălcare gravă” a armistițiului dintre SUA și Iran, a declarat pentru BBC viceministrul iranian de externe.

Altar din flori și lumânări în fața stadionului unde a antrenat și a jucat Mircea Lucescu. 10 aprilie, doliu în Hunedoara

Suporteri ai echipei de fotbal Corvinul Hunedoara au ridicat un altar din flori și lumânări în fața stadionului unde a antrenat și a jucat Mircea Lucescu.

Nicușor Dan a semnat decretele: noi șefi la Parchetul General, DNA și DIICOT. A refuzat o singură numire

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a semnat decretele pentru numirea noilor procurori-șefi ai marilor parchete, oficializând astfel schimbări importante în conducerea Ministerului Public.