CSM a respins plângerea Inspecției Judiciare față de Cristina Tarcea

61966543

Secţia pentru judecători a CSM a repins acţiunea Inspecţiei Judiciare care o viza pe preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea.

Secţia de judecători a CSM a constatat nulitatea absolută a acţiunii disciplinare, însă Inspecţia Judiciară poate face recurs în 15 zile.

Inspecţia Judiciară a anunţat, în 19 decembrie 2018, printr-un comunicat de presă, că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru ”refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu şi nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) şi o) din Legea nr. 303/2004”.

”În privinţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f), inspectorii judiciari au reţinut că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a refuzat nejustificat să îndeplinească îndatoririle de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 şi de 2 judecători prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. b) şi art. 32 din Legea nr. 304/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018. Cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. o), s-a reţinut că, prin refuzul de a implementa dispoziţiile de imediată aplicare ale Legii nr.207/2018 anterior menţionate, 40 de cauze de competenţa completurilor de 5 judecători şi 11 cauze de competenţa completurilor de 2 judecători nu au fost repartizate aleatoriu unor completuri în compunerea prevăzută de legea în vigoare la data înregistrării lor”, anunţa atunci Inspecţia Judiciară.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61466493
Un bărbat din Vaslui a sunat la 112 şi a spus că vrea să omoare un poliţist. Ce a urmat

Un bărbat de 59 de ani, din municipiul Vaslui, este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de ameninţare, după ce, aflat în stare avansată de ebrietate, a sunat la 112 şi a spus că intenţionează să omoare un poliţist care îl amendase.

62053318
Adolescenții din Mureș se antrenează pentru un concurs de salvatori din Azerbaidjan

Salvarea de vieţi, stingerea incendiilor sau escaladări ori coborâri de la înălţime - acestea sunt doar câteva dintre misiunile pe care un grup de adolescenţi le exersează zilele acestea la foc continuu.

62053314
O mașină de poliție militară, împlicată într-un accident cu un tramvai, în Timișoara

O maşină de poliţie militară a fost implicată luni seară într-un accident pe o stradă din Timișoara.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.