Investigații după creșterea facturilor la energie. Ministrul Justiţiei cere intervenţia procurorului general

62106228
Agerpres

Ministrul Justiţiei a solicitat, joi, procurorului general să investigheze ”orice tip de activitate infracţională ce ar putea fi desfăşurată în contextul crizei energiei şi a fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie”.

„Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a transmis procurorului general Gabriela Scutea, astăzi, 13 ianuarie 2022, o adresă prin care, în temeiul art.132 alin.(1) din Constituție și art.69 alin.(3) teza II din Legea nr.304/2004, a îndrumat Ministerul Public să ia măsurile necesare potrivit competenței legale pentru a descoperi, preveni și combate eficient orice tip de activitate infracțională ce ar putea fi desfășurată în contextul crizei energiei și a fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie, cum ar fi înșelăciunea, abuzul în serviciu, concurența neloială, grup infracțional organizat, care pot afecta drepturile cetățenilor a căror apărare reprezintă o datorie constituțională a Ministerului Public.

Acest demers se adaugă îndrumărilor nr. 99940/28.11.2019 și nr. 45318/10.06.2020 către Ministerul Public, prin care Ministrul Justiției a cerut combaterea eficientă a fenomenelor de crimă organizată, traficul de persoane, de droguri, infracţiunile cu violenţă, infracţiunile la regimul silvic”, se arată în comunicatul Ministerului Justiției.

Ministrul le-a recomandat celor care constată că au astfel de facturi să nu le plătească şi să ceară furnizorului recalcularea, iar în caz contrar să se adreseze Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor.

Preşedintele PNL Florin Cîţu a criticat, miercuri, afirmaţia ministrului Energiei, Virgil Popescu, potrivit News.ro.

”Dacă a spus aşa ceva, sper să vină să corecteze. Nu se poate să nu plăteşti factura. Aşa ceva nu se poate face”, a spus Cîţu, precizând că se va ajunge ca oamenii să nu mai plătească nici taxele.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat miercuri că a a declanşat acţiuni de control la principalii furnizori de energie electrică şi gaze naturale, pentru a verifica respectarea obligaţiei privind emiterea de facturi care să cuprindă informaţii corecte, transparente, clare şi complete, dar şi respectarea obligaţiei de emitere a facturii cu decontul final de lichidare în cazul schimbării furnizorului.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62230293
Un tânăr de 20 de ani din Cluj a fost găsit spânzurat într-o pădure, la o zi după ce a fost dat dispărut
Un bărbat de 20 de ani a fost găsit spânzurat, joi, într-o pădure din localitatea clujeană Floreşti, după ce fusese dat dispărut în cursul zilei de miercuri.
62196588
Coronavirus România 13 ianuarie 2022. 9.785 de cazuri noi. Șase județe sunt în scenariul roșu
Coronavirus România 13 ianuarie 2022. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.785 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2 și 36 decese, dintre care 2 anterioare.
62235810
Fostul senator PSD Liviu Tit Brăiloiu, obligat de instanță să recunoască un copil
Fostul senator Liviu Tit Brăiloiu, care a fost propus și pentru funcția de ministrul al Românilor de Pretitudindeni, a pierdut procesul cu o fostă iubită pentru recunoașterea copilului despre care femeia susține ca este al lui.