Criză de ingineri în România. Specialiștii preconizează un deficit uriaș în domeniu

ingineri
iStock

Rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti, Mihnea Costoiu, a declarat că România are nevoie în următorii 10 de ani de 400.000 de ingineri "faţă de ce produce astăzi", potrivit prognozelor în domeniu.

„O să mă adresez în mod special tinerilor şi o să vă dau câteva dintre argumentele pentru a fi inginer. Dincolo de lucrurile cele mai cunoscute, vreau să vă dau două cifre de care tot vorbesc de câţiva ani de zile, dar foarte importante. Suntem la 30 de ani de la Revoluţie şi în aceşti 30 de ani 200.000 de mii de ingineri au părăsit România, 200.000, formaţi înainte sau după 1989, şi doar, cu ghilimele de rigoare, 20.000 de medici”, a declarat Mihnea Costoiu, sâmbătă, în cadrul conferinţei "Viitorul în Educaţie şi Inginerie" organizată la Universitatea Politehnică Bucureşti, unde auditoriul a fost format, în principal, din câteva sute de elevi de la mai multe licee din ţară şi Bucureşti.

„20.000 cu 200.000 este o realitate în condiţiile în care industria românească - e adevărat, nu extrem de răspândită la nivel naţional, nu la fel de bine dezvoltată într-o parte sau alta a ţării - industria românească creşte, iar toate prognozele spun că România are nevoie în următorii 10 de ani de 400.000 de ingineri faţă de ce produce astăzi", a adăugat Mihnea Costoiu.

El a punctat faptul că Politehnica Bucureşti este universitatea cu numărul cel mai mare de studenţi absolvenţi din România, potrivit Agerpres.

Generaţia de anul acesta a UPB "a numărat 3.500 de absolvenţi, cea mai mare generaţie de după 1989", iar "ofertele de locuri de muncă au ajuns, anul acesta, la 23.000", a adăugat Costoiu.

Citește și
Marius Carașol
Marius Caraşol a fost demis din funcția de președinte al companiei Transelectrica

„De ce să fii inginer ? Tocmai pentru că această cerinţă este una extrem de importantă pe piaţă. Pe de altă, chiar dacă nu-mi place să spun acest lucru, nu-mi face plăcere, dar este o realitate, îţi alegi ţara unde lucrezi, deşi, evident, ne-am dori ca ţara să fie aceasta, ţara în care învăţăm şi creştem, dar nu putem nega o realitate că mulţi dintre studenţii noştri pleacă în străinătatea pentru a lucra şi faptul că universitatea are o rată de angajabilitate de peste 95% după primul an de absolvire sunt doar câteva dintre argumente", a declarat rectorul UPB.

Mihnea Costoiu a subliniat şi câteva elemente legate de viitorul ingineriei şi viitorul educaţiei.

„Suntem într-o schimbare majoră, suntem într-o schimbare de paradigmă, tehnologia este extrem de prezentă în viaţa noastră a tuturor şi tehnologia devine un mijloc şi nu un scop în sine. Şcoala se schimbă, trebuie să se schimbe sau ar trebui să se schimbe şi ea şi ceea ce încercăm să vă propunem la Politehnică este această schimbare a şcolii într-o altfel de şcoală, evident păstrând tradiţia şi forţa universităţii noastre venită din tradiţia ei. Şi am vrea să consideraţi că această şcoală tehnică nu este în sine un scop, ci este o trambulină spre viitorul fiecăruia dintre studenţi şi, extrem de important, un mijloc de a strânge legăturile între noi, cei care lucrăm în sistemul educaţional", a mai declarat rectorul UPB.

Preşedintele Senatului UPB, Ecaterina Andronescu, le-a transmis tinerilor că, urmând cursurile unei şcoli tehnice cum este Politehnica din Bucureşti, pot deveni "creatori de tehnologie".

„Lumea se schimbă şi schimbarea omenirii este astăzi datorată tehnologiei, iar tehnologia se creează la Politehnică. Ca urmare, devenind studenţi ai Politehnicii, deveniţi creatori de tehnologie şi sunteţi în prima linie a evoluţiei omenirii", a adăugat Andronescu.

Decanul Facultăţii de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, Cristian Doicin, le-a vorbit celor prezenţi despre meseriile viitorului, inteligenţa artificială şi alte elemente care stau la baza conceptul de Industrie 4.0.

Nu în ultimul rând, directorul general adjunct al UPB, Gabriel Petrea, le-a prezentat elevilor avantajele ce decurg din absolvirea unei universităţi tehnice pornind de la aspectul legat de atractivitatea profesiei pe piaţa muncii, dar şi aspectele financiare avantajoase care decurg din practicarea meseriei de inginer.

În a doua parte a conferinţei au fost programaţi pentru prezentări şefi de instituţii, precum comandantul Spitalului Militar Central, Florentina Ioniţă Radu, dar şi reprezentaţi ai unor mari companii cu activitate în România din domeniile ştiinţei şi ingineriei.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"
Citește și...
Fostul șef al Transelectrica, trimis în judecată pentru că și-a falsificat diploma de inginer
Fostul șef al Transelectrica, trimis în judecată pentru că și-a falsificat diploma de inginer

Fostul şef al Transelectrica Marius Caraşol a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals.

Marius Caraşol a fost demis din funcția de președinte al companiei Transelectrica
Marius Caraşol a fost demis din funcția de președinte al companiei Transelectrica

Marius Caraşol a fost dat afară joi din directoratul companiei Transelectrica și - de asemenea -  el a fost demis din funcția de președinte.

Directorul Metrorex a fost înlocuit cu un alt fost şef al metroului din Capitală
Directorul Metrorex a fost înlocuit cu un alt fost şef al metroului din Capitală

Consiliul de Administraţie al Metrorex l-a numit pe Marin Aldea director interimar pentru o perioadă de patru luni,

Recomandări
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ
Cod portocaliu și galben de viscol şi vânt în mai multe zone din țară. Care sunt județele afectate de vreme rea. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până joi seară, și două avertizări Cod galben de viscol şi vânt puternic, valabile până vineri dimineață.

Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie
Misterul care înconjoară prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Imagini de la bord surprinse înainte de tragedie

Continuă ancheta în cazul tragediei aviatice din Kazahstan. Autoritățile au găsit cutia neagră a aparatului de zbor, cu ultimele convorbiri din cabina de pilotaj.

Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”
Moșul a adus „dovada” greșită. Boarding Pass: Facturile arătate de Marcel Ciolacu, emise după zborurile „problematice”

Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministrul Marcel Ciolacu ca dovadă a faptului că și-a achitat personal călătoriile cu avioane private în 2022.