Actriţa Cristina Stamate a fost înmormântată la Cimitirul Bellu

61925021

Actriţa Cristina Stamate a fost înmormântată, miercuri, la Cimitirul Bellu din Bucureşti, pe Aleea Artiştilor, unde artişti şi spectatori au aplaudat-o pentru ultima dată.

Spectatorii şi alţi artişti şi-au luat rămas bun de la Cristina Stamate şi la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", unde a fost depus, marţi, trupul neînsufleţit al actriţei.

„Ne înădim durerea cu încă o mare pierdere, Cristina Stamate, o colegă care a ţinut ani de zile casa închisă la Teatrul «Constantin Tănase». O vedetă autentică a acestui teatru, o artistă care timp de 40 de ani şi-a servit teatrul şi publicul la cel mai înalt nivel artistic. Pleacă după o suferinţă grea. A trăit mult în ultimii ani destul de singură. Din nefericire, toţi suntem un pic vinovaţi că nu am fost mai aproape de ea, cu toate că a jucat aproape în toate spectacolele noastre. O regretăm foarte mult, o să ne lipsească foarte mult şi ea, aşa cum Stela a lăsat un gol uriaş în ceea ce priveşte viaţa artistică a ţării, şi mai ales a teatrului nostru”, a spus Alexandru Arşinel, miercuri, înainte ca trupul neînsufleţit al Cristinei Stamate să fie dus la Cimitirul Bellu.

„Nu e un blestem. E o situaţie, o stare. Un destin implacabil. Toţi suntem condamnaţi să avem un parcurs în viaţă, care la un moment dat se rupe. A fost o coincidenţă, o întâmplare. Au plecat două foarte bune prietene, foarte bune camarade. Stăteau în aceeaşi cabină. Stela nu exista să aibă o emisiune în care să fie invitată şi să nu spună să vină Cristina. Cristina vorbeşte foarte frumos şi este foarte bine informată vizavi de tot ceea ce se întâmplă în jurul acestui gen, acestui teatru”, a adăuigat el.

Alexandru Arşinel s-a referit şi la „modul decent” în care presa a transmis ştirile despre dispariţiile actriţelor Stela Popescu şi Cristina Stamate.

„Vă mulţumim că aţi fost toate zilele astea lângă noi şi aţi transmis la modul decent tot ce s-a întâmplat aici. Cred că e pentru prima dată când televiziunile şi mulţi dintre ziariştii noştri au fost pătrunşi de durerea care ne-a cuprins pe toţi şi aţi fost foarte adevăraţi, foarte aproape de durerea noastră”, a spus Arşinel.

Cristina Stamate, sufletul teatrului de estradă din Bucureşti, actriţă a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", avea "vocaţia iubirii faţă de tot ce este frumos pe lume”, aşa cum a caracterizat-o prietena ei, Stela Popescu. A jucat în sute de spectacole de revistă, a scris o carte şi a fost profesoară de teatru pentru copii.

Cristina Stamate a murit luni dimineaţă, la Spitalul Floreasca, unde era internată de săptămâna trecută.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
61924993
Bătaie din cauza unei parcări greșite, în Bistrița. Polițiștii au întocmit dosar penal

O mașină parcată greșit a fost scânteia care a încins spiritele, marți, în centrul orașului Bistrița.

61924991
Doi soți și nepoata lor de 13 ani, la spital după ce bărbatul a ajuns inexplicabil pe contrasens

Trei persoane au ajuns marți seară la spital, după ce, într-o intersecţie aglomerată din Baia Mare, un şofer a pătruns cu maşina pe sensul opus şi a lovit un autoturism.

61925061
Societatea de transport public din Pitești, în grevă. Angajații protestează în curtea unității

A fost haos miercuri dimineaţă în Ploieşti, unde societatea de transport public se află în grevă.

Recomandări
Tren spania
Ministerul de Externe a anunțat că un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.

Download
Nava Contship Jet, lovită de trei drone în Marea Neagră, s-a scufundat în largul Bulgariei. Cei 18 marinari sunt nevătămați

Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastelor Bulgariei, s-a scufundat joi dimineață. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit EFE.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.