Cristian Tudor Popescu, despre salutul creștinesc „Hristos a Înviat!”. Cum ar trebui să răspundă creștinii

62150235

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat, pe Facebook, cu privire la urarea creștinească „Hristos a Înviat!”.

Potrivit lui Cristian Tudor Popescu, „Hristos a Înviat!” este „mai mult decât o afirmație, e o proclamație, în care nu încape nici umbră de îndoială”. Astfel, gazetarul consideră că replica potrivită a acestui salut creștinesc este tot „Hristos a Înviat!”.

Mesajul gazetarului Cristian Tudor Popescu:

„Hristos a înviat a doua oară

Hristos a înviat! Pentru orice creștin, e mai mult decât o afirmație, e o proclamație, în care nu încape nici umbră de îndoială. Aidoma unei axiome în matematică, Hristos a înviat! nu are nevoie de nicio demonstrație, ESTE.

Replica însă, e un răspuns necerut, la o întrebare care nu se pune. Adevărat a-nviat! implică existența întrebării: este adevărat sau nu este adevărat că Hristos a înviat?

Învierea din morți a lui Iisus e dogma fundamentală a creștinismului. Fără ea, întreaga credință se prăbușește. De aceea, simpla întrebare de mai sus, care presupune un dubiu, este hulă. După Adevărat a-nviat! ar trebui ca un creștin adevărat să întrebe indignat: „De ce-mi spui asta? S-a pus vreo clipă problema că n-ar fi adevărat că Hristos a înviat?”.

Apoi, felul lipsit de respect față de Mântuitor în care e formulată Adevărat a-nviat! Subiectul nu e rostit, nu e nici măcar înlocuit printr-un pronume cu majusculă, El. Din „economie”?! E prea mult a se repeta numele Domnului? Poți să fii eliptic când vorbești de învierea lui Iisus?

Mai rău, așa mut cum este, subiectul Hristos nici măcar nu e așezat în capul vorbei, ca în Hristos a înviat!, acolo stă cuvântul „Adevărat”. Adevărul îl face viu pe Hristos sau Hristos este izvorâtorul de adevăr?

Iată de ce cred, eu, necredinciosul, că la Hristos a înviat! creștinește e să spui a doua oară Hristos a înviat! Orice altceva e de la Diavol”.

Ce se întâmplă dacă răspunzi greșit la „Hristos a Înviat!”

După Înviere, este considerat în popor mare păcat să nu respecți tradiția și să nu vestești tuturor, sub formă de salut, „Hristos a Înviat!”, la fel cum este păcat dacă cineva face asta înaintea ta, te salută cu această formulă, iar tu nu oferi răspunsul cuvenit: „Adevărat a Înviat”. Astfel, este păcat să se ia în derâdere această bucurie și mărturisire transformată în salut timp de patruzeci de zile pe an, și să se răspundă la „Hristos a Înviat!” cu „Bună ziua!”.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62187140
PRO TV a transmis, în direct, slujba de Înviere de la Mănăstirea Antim
La miezul nopții, preoții din toate bisericile ortodoxe au chemat credincioșii să primească lumină. A fost o seară a bucuriei și a darului. Primim și dăruim lumină!
62163728
Război în Ucraina, ziua 59. Zelenski se întâlnește cu Blinken în ziua de Paște
Război în Ucraina, ziua 59. ȘtirileProTV.ro v-a prezentat cele mai importante evenimente ale conflictului armat în format LIVE TEXT.
62255680
Vremea i-a răsfațat sâmbătă pe cei care au ales să își petreacă Paștele pe Valea Prahovei
Vremea i-a răsfațat sâmbătă pe cei care au ales să ajungă pe Valea Prahovei. Temperaturile s-au mai îmbunat și i-au făcut pe mulți să iasă la plimbare.