Criminalul din Brașov, care și-a ucis familia, a încercat să se sinucidă în arest

×
Publicitate

Florin Buliga, bărbatul din Braşov care a mărturisit că şi-a ucis, la sfârşitul lui martie, soţia şi cei doi copii, a încercat să se sinucidă în arestul poliţiei, susţin surse apropiate anchetei.

Ar fi recurs la acest gest pe timpul nopţii, când colegii de celulă dormeau, însă nu a reuşit să-şi ducă planul până la capăt.

Cei 5 bărbaţi cu care împărţea celula au văzut dimineaţă rănile pe care şi le provocase şi au chemat paznicii. Buliga a fost consultat de medic şi a primit îngrijiri, iar acum este în afara pericolului.

A fost transferat apoi la penitenciarul Jilava, unde i se face expertiza psihiatrică. Surse judiciare susţin că bărbatul a slăbit 5 kg de când se afla în arest preventiv, pentru că mănâncă foarte puţin. Îngrijorat de starea lui de sănătate, procurorul a aprobat să primească la masă exact ce a cerut, adică meniu vegetarian.

Buliga a refuzat să participe la reconstituire pe motiv că nu vrea să mai intre în casa unde le-a luat viaţa celor dragi, însă susţine în continuare că nu regretă fapta comisă. El nu pare interesat de avere şi ar fi declarat că toate bunurile sale pot fi luate de rudele soţiei ucise.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
61958151
Reacția Carrefour la cireşele a căror coajă ”nu se recomandă pentru consum”
Carrefour a anunțat că a retras cireșele importate din Turcia după ce pe etichetă se preciza că fructele trebuie consumate fără ”coajă”, fiind vorba despre o eroare de etichetare.
61957757
Opt polițiști din Ialomița, cercetați disciplinar după jafurile în serie din Sinești
Opt poliţişti de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ialomiţa, în frunte cu şeful instituţiei, sunt cercetaţi disciplinar. Ei sunt acuzaţi că NU au făcut mai nimic ca să prevină seria de jafuri din localitatea Sineşti.
61885486
Dosar penal de ucidere din culpă după ce doi bărbaţi au murit înţepaţi de albine, în Buzău
Un şir lung de greşeli a dus la moartea celor doi oameni din Buzău, care au fost înțepați de un roi de albine furioase.