Cozile nu i-au oprit pe români să voteze. „Am stat o oră și jumătate, dar n-am renunțat”

62048863
Pro TV

Sute de români aflaţi în tranzit prin Capitală ajung duminică la Muzeul Gării de Nord ca să voteze.

Oamenii aşteaptă răbdători pe scările exterioare ale clădirii, pentru că înăuntru e supraaglomerat. Unii spun că vor sta la rând atât cât e nevoie, chiar dacă riscă să rateze trenurile de legătură.

Sute de mii de alegători au votat de dimineaţă, cu încredere:

"Acest vot contează şi vreau să vină toată lumea la vot”, spune o femeie.

”Am venit să îmi fac tura de dimineaţă şi să şi votez”, a spus un alegător.

S-au format cozi mari şi în complexul studenţesc din Regie.

La ora 11, erau zeci de studenţi în curtea colegiului UCECOM Spiru Haret. Cei care nu sunt din Bucureşti au stat chiar şi 2-3 ore pentru a ajunge la urnele de vot, iar alţii au renunţat când au văzut că se înaintează foarte greu.

"Am stat o oră şi jumătate la coadă, dar n-am renunţat. Am venit să votez”, spune un student.

A fost aglomeraţie mare şi în cartierul Pipera, din oraşul Voluntari.

În alte comune din Ilfov, oamenii au mers de la biserică direct la urne.

"Am venit să votez pentru prima dată. M-a mânat o dorinţă şi votez şi pentru europarlamentare şi pentru referendum”, spune un tânăr.

Urnele se închid duminică seară, la ora 21.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62048861
Premierul a stat la coadă ca să voteze. Dăncilă a fost certată de un votant: ”Bătaie de joc!”

Premierul Viorica Dăncilă a stat la coadă, duminică, pentru a putea vota la o secție de votare din cadrul liceului Jean Monet din București.

62048852
Google are un doodle special pentru ziua alegerilor europarlamentare din România

Google marchează ziua alegerilor europarlamentare din România printr-un doodle ce conţine o urnă de vot cu steagul Uniunii Europene desenat pe ea.

62048839
Adresă greșită la o secție de vot din Franța. Românii au fost trimiși de MAE la un hotel

Românii care locuiesc în orașul francez Montrouge au aflat adresa secției de votare din localitate de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.