Coronavirus. Reguli de functionare a cabinetelor stomatologice dupa data de 15 mai

62124278

Autoritățile au anunțat sâmbătă care ar putea fi regimul de funcționare al cabinetelor stomatologice după ieșirea din starea de urgență, în data de 15 mai.

Regulile de funcţionare a cabinetelor stomatologice după ieşirea din starea de urgenţă şi trecerea la starea de alertă (15 mai) au fost anunţate sâmbătă, fiind puse în transparenţă decizională de către INSP.

Lista completă a măsurilor anunțate poate fi consultată AICI.

De asemenea, autoritățile au anunțat și regulile de funcţionare a saloanelor de înfrumuseţare şi frizeriilor după ieşirea din starea de urgenţă.

Pacienții cu simptomatologie de viroza respiratorie, pacienții aflați în izolare/carantină sau pozitivi/confirmați cu Coronavirus SARS-CoV-2 (COVID-19) pot fi tratați doar în cabinetele stomatologice desemnate.

Masuri generale pentru desfășurarea activității in cabinetele stomatologice:

 

- Evitarea pe cât posibil a contactului cu personalul (nu strângeți mâna, mențineți o distanță de mai mult de 1,5 m în timpul unei discuții, etc);

- În afara manoperelor de tratament, evitarea pe cât posibil a
contactului cu pacientul;

- Permiterea accesului în camera de tratament doar a pacientului, cu excepția situațiilor speciale (copii, persoane dependente etc), caz în care se va limita accesul la o persoană însoțitoare;

- Nu se permite staționarea în sala de așteptare și se recomandă dezinstalarea oricărui aparat de cafea și/sau dozator de apă, eliminarea revistelor, pliantelor, jucăriilor, etc;

- La intrarea în cabinetele stomatologice vor fi amplasate dispensere cu soluții dezinfectante (antiseptice pe bază de alcool);

- Dezinfecția regulată a mânerelor ușilor, salii de așteptare, recepției;

- Dezinfecția toaletei după utilizarea acesteia de către un pacient;

- Este recomandată plata cu cardul si dezinfecția POS.

Accesul la tratament:

 

► Se face doar cu programare telefonică/online prealabilă. La momentul programării pacientul va fi întrebat dacă:


- Are simptome de răceală, strănut, tuse, dureri în gât, dificultăți de respirație și / sau febră (≥37⁰C)?
- Are membrii ai familiei cu aceste simptome?
- Are vârsta de 65 de ani sau mai mult?
- Suferă de o patologie cronică sau o afecțiune care ii reduce
imunitatea?
- Este sănătos și se simte în prezent sănătos?

► Programarea pacienților cu risc crescut (peste 65 de ani sau care suferă de o patologie cronică) se va face pentru începutul programului de lucru.

► Programarea pacienților care necesită proceduri generatoare de aerosoli va fi făcută pentru sfârșitul programului de lucru.

► La prezentarea în cabinet se va efectua termometrizarea pacientului și se va solicita dezinfecția mâinilor.

► Înainte de începerea tratamentului, medicul stomatolog va obține acordul informat al pacientului.

Tipuri de proceduri:

 


- Proceduri fără generare de aerosoli: consultație, extracție simplă, sutură, incizie și drenaj abces, obturație provizorie, radiografie, tratamente ortodontice de menținere;

- Proceduri generatoare de aerosoli: utilizarea pieselor de mână
rotative (în special turbina), a sprayului apa-aer, a aparaturii ultrasonice, a dispozitivelor cu jet de particule. Înaintea unei proceduri generatoare de aerosoli, pacientul va clăti în prealabil gura timp de 1 minut cu soluție 1% peroxid de hidrogen (prin diluarea unei soluții de H2O2 3% cu apă).

Echipament de protecție:

 

- Personalul va utiliza echipament de protecție – mască chirurgicală, vizieră și mănuși.

- Pentru procedurile generatoare de aerosoli se va folosi masca tip FFP2/3 sau echivalent.

După fiecare pacient se va efectua:

 

- Aerisirea camerei de tratament;

- Dezinfectarea riguroasă a suprafețelor (unit dentar, blat de lucru etc.), cu dezinfectant de suprafață conform standardelor;

- Dacă există o contaminare vizibilă pe suprafețe, se va îndepărta mai întâi cu o cârpă umedă (apă), de unică folosință cu apă și săpun;

- Dezinfecția cu alcool 80 % a tuturor dispozitivelor medicale care nu sunt rezistente la sterilizare cu aer cald. Dacă există o contaminare vizibilă pe dispozitive, aceasta trebuie mai întâi îndepărtată cu o cârpă umedă (cu apă) sau cu o cârpă de unică folosință, apă și săpun. Pentru un dispozitiv medical (sau părți ale acestuia) care nu este rezistent la alcool se folosesc șervețele de curățare și dezinfectare pentru suprafețe sensibile;

- Este de preferat utilizarea unor materiale de curățare de unică
folosință, cât mai mult posibil;

- Dezinfectarea aspiratorului și a scuipătoarei;

- Dezinfectarea completă a unitului stomatologic cu dezinfectant cu efect virucid, prin pulverizare;

- Sterilizarea completă a pieselor înainte de reutilizare (autoclav) sau utilizare de piese de unică folosință;

- Schimbarea măștii, mănușilor, curățarea și dezinfectarea vizierei;

- Spălarea mâinilor cu apă și săpun sau dezinfecția cu soluție
hidroalcoolică înainte de a pune altă pereche de mănuși.

Cum puteţi trimite propuneri de modificare a regulilor

Institutul National de Sănătate Publică a postat sâmbătă în transparență decizională propunerea privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgență.

Toate observațiile și propunerile celor interesați pot fi transmise la adresa de mail [email protected]

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62100458
Coronavirus. Reguli de funcţionare a saloanelor de înfrumuseţare şi frizeriilor după ieşirea din starea de urgenţă

Autorităţile au anunţat în urmă cu puţin timp care ar putea fi regulile de funcţionare a saloanelor de înfrumuseţare şi frizeriilor după ieşirea din starea de urgenţă, pe 15 mai.

62120714
Posibilele măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgență în România

INSP a anunțat sâmbătă propunerea privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgență.

62124261
Ziua Victoriei, 9 mai 2020. Ceremonii restrânse la 75 de ani de la capitularea Germaniei naziste

În 9 mai 2020 se împlinesc 75 de ani de la încheierea în Europa a celui mai mare conflict militar din istoria lumii.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Oameni pe strada restaurant
Românii taie din cheltuieli: încasările din servicii au scăzut abrupt. Restaurantele și saloanele de înfrumusețare, afectate

Când se împuţinează banii oamenii renunță în primul rând la cheltuielile pe care nu le consideră esențiale. Iar între acestea, ieșirile la restaurant, mersul la coafor ori activitățile de recreere.