Copil de 7 ani, internat la Timișoara cu o boală extrem de rară. Simptomele sunt îngrozitoare

62321075

Un copil în vârstă de 7 ani care suferă de varicelă hemoragică, o maladie foarte rară, este internat la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. În cazul băieţelului, boala vine pe fondul unei afecţiuni oncohematologice.

 

Deosebirea majoră faţă de varicela “obişnuită” este aceea că veziculele ce apar pe corp în boala infecţioasă devin hemoragice, potrivit News.

Potrivit unui comunicat de presă, de joi al Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, evoluţia agravantă a bolii a fost foarte rapidă. Copilul a ajuns în spitalul din Timişoara prin transfer de la Spitalul Judeţean din Arad.

“Varicela hemoragică are un debut atipic. Cu toţii ştim că varicela se manifestă printr-o erupţie pe piele, cutanată, sub formă de vezicule. Erupţia apare iniţial la nivelul pielii păroase a capului, după care se extinde pe tot corpul. În aceste vezicule este sânge. Astfel, apar echimozele cutanate şi apoi sângerări ale mucoaselor. Ceea ce s-a întâmplat şi în cazul pacientului internat în spitalul nostru.

Copilaşul are, însă, şi o trombocitopenie, o afecţiune hematologică ce duce la scăderea numărului de trombocite la nivel sangvin. La o persoană sănătoasă numărul trombocitelor este de peste 150.000/microlitru. În momentul în care a ajuns în spitalul nostru, copilul avea 2000 de trombocite/microlitru.

Am reuşit, însă, în doar câteva zile să îl echilibrăm, să îi creştem numărul la peste 10.000”, a declarat dr. Adelina Marinescu, medic specialist boli infecţioase la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara.

Aflux ridicat de cazuri de varicelă la Timișoara: 6-7 cazuri pe săptămână

Medicii au anunţat că starea de sănătate a pacientului s-a îmbunătăţit semnificativ. Nu au mai apărut elemente eruptive noi, iar cele vechi încep să treacă în faza următoare a bolii, aceea în care se transformă în cruste. Băieţelul va mai rămâne internat în spital până când se vor normaliza trombocitele.

“În ultimele săptămâni, am avut un aflux ridicat de cazuri de varicelă venite în Ambulatoriu. Vorbim de 6-7 cazuri pe săptămână. Pacienţii nu au avut însă forme grave, aşa că nu au necesitat internare. Complicaţiile apar de obicei la sugari, la femeile însărcinate, la persoane imunodeprimate, cu imunitate scăzută din cauza unor tratamente sau a unor afecţiuni. Complicaţiile severe includ pneumonii, otită, encefalită, hemoragie, infecţii bacteriene ale pielii, chiar septicemie”, a mai precizat dr. Adelina Marinescu.

Medicii atrag atenţia că tratamentul bolnavilor cu varicelă prevede izolarea pacientului, aplicarea de loţiuni care să calmeze mâncărimea, administrarea de medicamente pentru reducerea febrei, o mai bună hidratare şi un regim alimentar cât mai echilibrat, bazat pe vitamine, consum cât mai ridicat de fructe şi legume şi evitarea băuturilor carbogazoase.

Prevenţia în cazul varicelei se face prin vaccinare.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62321167
Un bărbat din Iași a fost împușcat în plină stradă dintr-o mașină aflată în mers. Suspectul este căutat

Ca într-un film cu mafioți, un bărbat de 40 de ani din Iași a fost împușcat în plină stradă, dintr-o mașină aflată în mers. Omul a ajuns la spital, rănit grav.

62321073
Cel mai mare târg de jucării din Europa, la Nuremberg. Au succes noile tehnologii

Cel mai mare târg de jucării din Europa are loc în aceste zile, la Nuremberg, în Germania. Este un tărâm magic, de unde copiii abia se îndură să plece acasă. Peste 200 de producători de jucării din întreaga lume și-au expus creațiile.

62311309
Alexia, copila cu brațele replantate a revenit la școală, după luni întregi. A fost primită cu aplauze de colegi și profesori

Alexia, copila din Botoșani căreia i-au fost retezate ambele brațe în urma unui grav accident rutier, a revenit la școală. Fata de 15 ani a fost primită cu aplauze de colegi și profesori, în băncile clasei.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.