Consilier local, cercetat penal după ce a publicat lista cu personalul medical infectat cu Covid-19 dintr-un spital

62118957
StirilePROTV

Un consilier local PNL din Câmpulung Moldovenesc este cercetat penal după ce a publicat pe Facebook lista cadrelor medicale infectate cu Covid-19 din spitalul orășenesc.

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice”, după ce vineri seară, pe site-ul unei instituții de presă din Suceava a apărut o listă în care erau menționate cadre medicale din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc care au fost testate și pentru care rezultatul testării pentru COVID 19 a fost pozitiv, scrie Monitorul de Suceava.

Polițiștii s-au autosesizat și l-au identificat pe autorul postării ca fiind consilierul local PNL Corneliu Berentan, care a șters apoi informațiile.

Acestea au continuat însă să circule pe rețea sub forma unui print-screen, politicianul spunând că a postat din greșeală lista cu personalul medical infectat, atunci când voia să i-o trimită unei cunoștințe.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62118932
Pacienții tăcuți: o treime din cei infectați cu Covid-19 nu au niciun simptom

Mulți dintre cei infectați cu noul coronavirus duc boala pe picioare, fără simptome. O spun studiile, o confirmă și specialiștii români. Rapoartele la nivel global vorbesc despre un procent de până la 30 % de așa-ziși pacienți tăcuți.

62118203
Lista județelor în care masca de protecție devine obligatorie

După Galaţi, Vaslui, Maramureş şi Iaşi, începând de luni, purtarea măştilor de protecţie este obligatorile şi în spaţiile publice din Călăraşi, Simeria și Botoșani.

62118943
Șofer imobilizat după un control de rutină, în București. A refuzat să arate actele

Oprit de polițiști, un bărbat de 42 de ani din Bucureşti a făcut ditamai scandalul.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.