Conferința şefilor Apărării din Europa Centrală are loc joi și vineri la București. Cine participă

61853487

Conferința şefilor Apărării din Europa Centrală începe joi la București.

Gazdele sunt comandantul Comandamentului Armatei Statelor Unite ale Americii în Europa (USEUCOM), generalul Christopher G. Cavoli, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

Conferința şefilor Apărării din Europa Centrală are loc joi și vineri, la sediile Ministerului Apărării Naţionale şi Senatului României, transmite news.ro.

Potrivit Ministerul Apărării Naţionale (MApN), la reuniune vor participa şefii Apărării din Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, însoţiţi de subofiţerii seniori de comandă şi reprezentanţi ai USEUCOM. De asemenea, vor lua parte şi nouă lideri militari ai structurilor Gărzii Naţionale din Statele Unite ale Americii.

Evenimentul include teme privind provocările de securitate şi vizează intensificarea relaţiilor de cooperare militară pentru asigurarea stabilităţii în regiune.

Vineri, la Palatul Parlamentului, comandantul Comandamentului Armatei Statelor Unite ale Americii în Europa şi şeful Statului Major al Apărării vor susţine, începând cu ora 13.15, declaraţii de presă.

Comandamentul Armatei Statelor Unite ale Americii în Europa (USEUCOM) este structura responsabilă pentru operaţiile militare ale Statelor Unite ale Americii în Europa, în zone din Asia şi Orientul Mijlociu şi în oceanele Arctic şi Atlantic. USEUCOM este constituit din peste 65.000 de militari şi personal civil din Statele Unite ale Americii, dislocaţi permanent în sistem rotaţional, care lucrează în strânsă legătură cu militarii naţiunilor aliate şi partenere. Comanda aparţine unuia dintre cele două comandamente americane dislocate în Stuttgart, Germania.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62355272
A murit Victor Ionescu, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de politică externă

Victor Ionescu, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de politică externă, a decedat la vârsta de 74 de ani, a anunțat miercuri TVR.

62355271
Copil de 3 ani, transportat la spital după ce a fost atacat de un câine din rasa Amstaff, scăpat accidental din locuinţă

Un copil în vârstă de 3 ani, din Lupeni, judeţul Hunedoara, care se afla cu părinţii săi în apropierea blocului în care locuieşte, a fost atacat, miercuri seară, de un câine din rasa Amstaff, considerată periculoasă.

 

62354800
Mandat de arestare pentru iubitul mamei fetiței care a fost găsită moartă în canapea. Unde s-ar afla bărbatul

Tribunalul București a emis mandat de arestare în lipsă pentru partenerul mamei fetiței de 12 ani care a fost găsită moartă în lada canapelei, într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.