CNAIR a anunțat drumurile care vor fi reabilitate în această vară. Cel mai greu se va circula pe Valea Oltului

×
Publicitate

Înarmaţi-vă cu răbdare dacă vreți să călătoriți prin țară în această vară. Ca de obicei, vacanța se suprapune cu sezonul reparațiilor de drumuri.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere deschide zeci de șantiere unele în zone turistice. Cel mai greu se va circula pe Valea Oltului.

Rezervați-vă o zi ca să ajungeți de la București la granița de vest a țării, pe Valea Oltului. Vara aceasta DN7 va fi o zonă greu de străbătut.

Pe porțiunea dintre Pitești și Râmnicu Vâlcea, la Cotmeana, se fac lucrări de consolidare. Mașinile circulă alternativ, pe o singură bandă.

Greul începe însă dincolo de Râmnicu Vâlcea, spre Sibiu. Viaductul de la Călimănești e în reparații.

Șofer: ”Să ajungem în frontiera din București, îmi trebuiesc 10 ore, întâmpini toate obstacolele posibile și imposibile din țara asta”.

Șofer: „Au fost cazuri când am stat și câte 2 ore”.

Șantierul se apropie de final, spun drumarii.

Anca DeniSa Murgescu, Șef Lucrare: „Condițiile de lucru au fost sub stres din cauza traficului foarte mare. S-a lucrat cu mai multe echipe, cu ore de lucru între 12-14 ore pe zi lucrate.”

În Boița, locul unde se întâlnesc DN7 și DN1, sunt alte coloane de mașini. Se circulă alternativ pe mai multe sectoare.

Nici vacanța în Prahova sau Brașov nu va fi lipsită de aglomerație.

Iar în capitală, începând cu 1 iulie, vreme de 5 săptămâni, pe DN1, la pasajul către complexul comercial din nord se înlocuiesc rosturile.

De asemenea, cine vrea să ajungă la munte, pe DN1A, trebuie să știe că la Babarunca se execută lucrări de consolidare.

De săptămâna viitoare intră în reparații și zona Păduchiosu de pe DN 71, drum care leagă Sinaia de Târgoviște.
Iar pe DN13, la Bunești, în apropiere de Viscri se repară un pod.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: „Betonul nu poate fi turnat iarnă din cauza frigului. Ca atare sezonul se suprapune sezonului estival, pe perioada de vară”.

Și în Moldova și Muntenia sunt șantiere. Pe DN15, în frumoasa zonă Poiana Teiului - Bicaz se toarnă un nou covor asfaltic, astfel că se circulă pe o singură bandă.

Visați la liniștea mănăstirilor din nord? Aflați că se repară drumurile la Putna și Vatra Moldoviței - Ciumârna În Buzău, pe DN10, la Nehoiu și Grămăticu, viteza va fi restricționată la 30 de km pe oră. Iar la Siriu veţi avea două zone semaforizate.

Șofer: „Avem timp să ne uităm încolo, încoace dacă se circulă mai încet”.

Există însă și o veste bună: CNAIR a hotărât să suspende lucrările pe Autostrada Soarelui, pe perioada sezonului estival. Asta după ce, în weekend, la podul de la Cernavodă și la stația de taxare de la Fetești s-au format coloane de aproximativ doi kilometri.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62264858
De ce nu au fost trase focuri de avertisment asupra avionului care a intrat ilegal în România

Grav incident de securitate, pe cerul NATO. O aeronavă neidentificată, de mici dimensiuni, a intrat miercuri seară, fără autorizare, în spațiul aerian al României.  

62264873
PE vrea să interzică mașinile care au motoare cu ardere internă. Europarlamentar: ”Părerile au fost împărţite”

Industria auto din Europa s-ar putea schimba total din 2035.

62264854
Prima imagine cu avionul misterios care a tranzitat România. Ce au făcut pilotul și pasagerul după ce au aterizat în Bulgaria

Incident de securitate în spațiul aerian NATO. O aeronavă neidentificată de mici dimensiuni a survolat fără aprobare spațiul aerian al României.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.