Cîțu: ”Nu controlăm prețurile, pentru că s-ar putea să nu mai avem nimic”.

62113101
Agerpres

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, spune că a cerut o situaţie a preţurilor la anumite produse, dar nu vrea să intervină în controlul preţurilor pentru că ar putea apărea o altă problemă, penuria.

"Da, au crescut preţurile şi am sesizat-o şi atunci când plătim facturi pentru Unifarm sau când plătim pentru măşti şi echipamente care vin din străinătate. Şi acolo a crescut preţul. Şi acolo am întrebat dacă acest preţ este preţul de producţie, dacă vin prin intermediari. Încercăm să avem cât mai puţini intermediari. Ca principiu, vă daţi seama că nu aş vrea să intervin, ca liberal, în controlul preţurilor pentru că după aceea dăm în altă problemă, penuria. Dacă punem şi controlăm preţurile prea jos s-ar putea să nu mai avem nimic. Trebuie să ne uităm la situaţie. Şi aştept întâi, înainte de a lua o decizie, aşa cum am luat la utilităţi, aş vrea să văd şi raportul Consiliului Concurenţei", a explicat Cîţu la Realitatea Plus, citat de Agerpres.

El a precizat că autoritatea de concurenţă face o analiză pentru a spune dacă este o situaţie de cartel sau au crescut preţurile la import.

"Am cerut o situaţie privind preţurile. Încă nu am o situaţie clară. Şi aici Consiliul Concurenţei trebuie să ne spună dacă sunt situaţii de cartel, de oligopol, în care se aranjează creşterea preţurilor, sau este doar o situaţie în care, nu spun, poate că aşa este, au crescut preţurile la import. Nu avem o situaţie în acest moment, nu ştiu exact ce se întâmplă, dar Consiliul Concurenţei ştiu că analizează şi se uită exact la preţurile pentru coşul de consum zilnic, cred, şi ne va spune dacă este o situaţie de oligopol în care mai mulţi s-au întâlnit şi au crescut preţurile controlat sau este vorba doar de creşterea costurilor, pentru că nu au oameni şi trebuie să plătească mai mult sau sunt preţurile de import mai mari", a mai spus ministrul Finanţelor.

”Este marfă din abundență”, spun guvernanții

 

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat luni că marfă este din abundenţă şi majoritatea preţurilor au revenit la valorile iniţiale, cu excepţia produselor din import.

"Deocamdată, nu este vorba despre o problemă de producţie sau probleme de aprovizionare. Discutăm despre o modificare a comportamentului cumpărătorului. Acum constatăm că marfa este din abundenţă şi majoritatea preţurilor au revenit la valorile iniţiale, cu excepţia produselor din import. Foarte mulţi dintre producătorii noştri mici, de legume, de fructe, de carne aveau ca beneficiar sistemul HoReCa. Stocuri sunt. Pe de o parte, sunt stocuri foarte mari la unele sortimente, pe de altă parte la ceea ce venea din import sunt probleme, pentru că nu sunt cantităţi suficiente, nu se asigură o anumită ritmicitate cu care eram obişnuiţi înainte de începerea crizei. Trebuie să ne obişnuim cu această criză şi să înţelegem că nu o să fie ca într-o perioadă normală, dar trebuie să facem eforturi să trecem cât mai uşor peste ea, fiecare dintre noi", a spus Oros, potrivit Agerpres.

Ministrul de resort a subliniat, totodată, că nu este benefic ca statul să plafoneze, în mod arbitrar, preţurile la raft, dar "dacă lucrurile se vor agrava şi dacă unii nu vor respecta aceste reguli, sigur că va fi nevoie şi de intervenţie".

"Nu este benefic ca statul, în mod arbitrar, să plafoneze preţul la raft. Această plafonare a preţurilor ar trebui să fie consecinţa înţelegerii între producător, procesator şi comerciant în care fiecare inel al acestui lanţ trofic să negocieze marja de adaos sau marja de profit în aşa fel încât toţi să treacă peste această criză. Pe unele filiere de produs, acest lucru se întâmplă. Dacă lucrurile se vor agrava şi dacă unii nu vor respecta aceste reguli, sigur că va fi nevoie şi de intervenţia statului, dar până atunci Protecţia Consumatorului sau cei de la Consiliul Concurenţei pot să ia măsuri asupra celor care nu respectă aceste reguli de bun simţ. Nu aş vrea să se ajungă ca statul să impună nişte preţuri, pentru că acestea ar fi impuse arbitrar şi ar fi foarte, foarte greu de gestionat. Primii care ar pierde ar fi producătorii şi procesatorii mici, care de regulă sunt români. Cei mari ar rezista pe piaţă, au stocuri şi suficientă forţă", a afirmat ministrul Agriculturii.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Cîţu: Economia României ar putea avea o structură mai sănătoasă după această perioadă

Economia României va avea o alta structură după ce trece această perioadă, una poate mai sănătoasă pe termen lung, care ne va ajuta să fim între primele economii din Europa, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Proiectul PSD privind amânarea ratelor fără dobânzi şi penalităţi, votat în Senat

Senatorii PSD anunţă că au susţinut şi votat marţi proiectul de lege care prevede suspendarea plăţii ratelor bancare, fără dobânzi şi penalităţi, până la sfârşitul lunii septembrie 2020, pentru creditele luate de populaţie ori de IMM-urile afectate de epi

Iarna s-a întors în mai multe județe. Cod galben de vreme rea, până miercuri

În ultima zi din martie, iarna s-a întors în mai multe județe, din centrul și sud-vestul țării.

Recomandări
Telefoanele mobile ar fi contribuit la rezultatele slabe ale elevilor la PISA. Ce reguli au fost introduse în România

Telefoanele mobile și alte instrumente digitale, folosite excesiv, ar putea fi de vină pentru rezultatele proaste ale elevilor la testele internaționale PISA.

Câștigă 7.000 de lei pe lună, dar cumpără mâncare dintr-un magazin social. „Suntem patru membri. Traiul este tot mai greu”

Impulsionate de legea împotriva risipei alimentare magazinele și restaurantele donează tot mai des mâncarea și produsele care nu se vând. 

Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.