Cinematografele din mall-uri ar putea rămâne închise din cauza pop-corn-ului

×
Publicitate

Mai avem de așteptat trei zile și până când vom putea reveni în sălile de spectacole și cinematografe. Autoritățile au confirmat că aceste spații de cultură vor fi redeschise de la 1 septembrie.

 

Regulile după care se vor ocupa locurile în sală vor fi stabilite cel mai probabil luni, atunci când oficialii vor da un ordin comun.

Cert este că vor funcționa la jumătate din capacitate, iar purtarea măștii este obligatorie.

Teatrele și cinematografele au primit undă verde de la 1 septembrie, dar nu pot fi ocupate mai mult de 50 % din locuri din motive de siguranță.

Aceste spații vor fi deschise doar acolo unde în ultimele 14 zile incidența cazurilor este de 1,5 la mia de locuitori.

Între timp, sălile de spectacole se pregătesc să își primească vizitatorii. Nu toate se vor redeschide pe 1 septembrie.

Florin Ghioca, reprezentant Teatrul Național București: "Stabilim repertoriul, o să alegem cele mai potrivite piese, noi începem la 15 septembrie ca să avem timp să pregătim totul, nu se poate de pe o zi pe alta. Din 2.000 și ceva de locuri putem ocupa în jur de 650".

Deși au voie la jumătate din capacitate, puține sunt cazurile în care instituțiile de cultură pot vinde jumătate din bilete.

După ce au măsurat în lung și-n lat sălile, responsabilii și-au dat seama că așa nu pot respecta distanța de siguranță și au mai tăiat încă 10-20 de procente.

După ce au făcut o simulare, reprezentanții Teatrului Național au ajuns la concluzia că pot primi în sala mare doar 305 spectatori, când aici puteau intra 940 de oameni.

Adică un grad de ocupare de cel mult 35%, ca să fie respectate toate normele de siguranță.

Cu mai puțin de jumătate din spectatori își va relua activitatea și Teatrul de Comedie, unde din 3 săli se va juca doar într-una.

Monica Similea, director artistic Teatrul de Comedie: "Vor juca piesele cu cât mai puțini actori, distribuție mai mică, fără colaborări, durata de maxim 2 ore ca să nu fie disconfort pentru spectator, se gândesc să elimine și scenele unde există apropiere fizică între actori mai mare de 15 minute".

Autoritățile încă discută anumite reguli pentru desfășurarea activității, cum ar fi păstrarea unui scaun distanță și între membrii familiei, ca să nu mai fie verificat gradul de rudenie.

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii: „Aici eu sunt destul de reticent, totuși avem Opera Comică pentru Copii și când un adult vine cu un copil sau doi eu nu i-aș separa pentru că indifernet cine e tutotele un copil nu poate sta la un scaun distanță”.

 

Cinematografele din mall ar putea rămâne închise pentru că nu e profitabilă redeschiderea

 

Același scenariu de funcționare este valabil și în cazul cinematografelor care se deschid la 50 % din capacitate ori deloc, în funcție de numărul de cazuri.

Nu se știe încă dacă vom putea consuma popcorn și suc atâta timp cât masca este obligatorie.

Și există posibilitatea ca, dacă acest lucru nu va fi permis, unele cinematografe din mall de exemplu să nu se deschidă pentru că nu ar mai fi profitabil.

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii: „Eu nu cred că epidemiologii vor permite așa ceva, acum lucrăm la ordinul comun și ne consultăm și cu cei de la sănătate să își pună semnătură, dar sută la sută nu vor fi de acord cu așa ceva".

Adrian Marinescu, medic boli infecțioase ”Matei Balș”: ”E important să evităm gesturile sociale de apropiere cu care eram obișnuiți și contactul prelungit cu persoana de lângă, pentru că riscul de transmitere crește. Dacă și măsurile de igienă sunt atent urmărite eu cred că toate aceste lucruri duc la o probabilitate mică de transmitere".

Potivit hotărârii 43, este permisă organizarea concertelor în aer liber cu cel mult 500 de spectatori, așezați pe scaune aflate la 2 metri distanță.

Toți participanții trebuie să poarte măști de protecție.

 

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Citește și...
Ce producea acasă un tânăr din București. Vindea recolta cu 10 lei gramul | GALERIE FOTO

Cinci persoane sunt cercetate de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, împreună cu procurorii DIICOT Ploieşti, într-un dosar de trafic de droguri de risc şi mare risc.

Consiliul Europei cere Guvernului măsuri mai dure împotriva azilelor ilegale din România. Avertisment după cazul Dumbrava

Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei cere României să înăsprească măsurile împotriva căminelor ilegale, invocând cazul azilelor ilegale de la Dumbrava, și solicită o mai bună protecție a drepturilor bătrânilor.

ANIMAȚIE. Cum a fost ucis pasagerul pe Valea Oltului de un bolovan care a căzut cu 80 de km/h de pe versant

Incident tragic pe Valea Oltului. Un bărbat de 71 de ani a murit după ce un bolovan, desprins de pe munte, a căzut pe mașina în care se afla. 

Recomandări
Reforma în administrație bate pasul pe loc. Ce s-a întâmplat cu posturile și angajații care ar fi trebuit să dispară

Reforma administrației publice menită să reorganizeze și să eficientizeze sistemul bugetar pare că bate pasul pe loc. Asta arată un studiu făcut cu peste 2.000 de angajați care muncesc în mai multe domenii de activitate, toți plătiți din bugetul de stat.

ANIMAȚIE. Scenariul catastrofal luat în calcul dacă explodează petrolierul cu propan de lângă Sfântu Gheorghe. Ce ar urma

Este alertă pe Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Un petrolier încărcat cu aproape 3.800 de tone de propan, arde, după ce, potrivit echipajului, ar fi fost lovit de trei drone, în timpul nopții. 

STENOGRAME din ședința PNL în care șase șefi de filiale au fost demiși. Veștea: „Să facem alegeri libere și să vedem”

PNL a pierdut definitiv, primul apel în disputa cu tabăra Veștea – Thuma. Curtea de Apel București a decis că rămâne suspendat actul prin care a fost convocat Congresul Extraordinar în cadrul căruia Ilie Bolojan a fost reales în fruntea partidului.