Cine a fost Ion Caramitru, unul dintre cei mai mari actori ai generaţiei sale
Actorul Ion Caramitru, director al Teatrului Naţional Bucureşti şi preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER) a murit duminică, la vârsta de 79 de ani.
Ion Caramitru s-a născut pe 9 martie 1942, la Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, Bucureşti, promoţia 1964, la clasa profesor Beate Fredanov.
"Bucuria sufletului şi a minţii într-o sală de teatru poate compensa supărările diurne, pentru că Teatrul rămâne interesant, bogat, semnificativ şi cald. Indiferent de context, Teatrul se reface prin el însuşi. El nu va dispărea, va fi mereu în căutare", spunea actorul Ion Caramitru, potrivit News.ro.
A avut numeroase roluri la Teatrul pe care l-a condus, în: "Jurnal de România.1989", un spectacol de Carmen Lidia Vidu, 2020, Shylock - “Neguţătorul din Veneţia” de William Shakespeare, regia Alexander Morfov, 2019, Viktor Rizenghevici - "UFO" de Ivan Vyrypaev, regia Bobi Pricop, 2017, Prospero - "Furtuna" după William Shakespeare, regia Alexander Morfov, 2014, Recital - "Dor de Eminescu", 2012, Pierre - "Dineu cu proşti" de Francis Veber, regia Ion Caramitru, din 2012, Macbeth - "Macbeth" de William Shakespeare, regia Radu Penciulescu, 2011, Eduard al III-lea - „Eduard al III-lea" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008, „Dialoguri şi fantezii în jazz" - spectacol de poezie şi muzică alături de Johnny Răducanu, Romeo - „Romeo şi Julieta" de William Shakespeare, regia Val Mugur, 1967, Mircea Basarab - „Vlaicu Vodă" de Alexandru Davila, regia Sică Alexandrescu, 1965, Eminescu - „Eminescu" de Mircea Ştefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1964, Perdican - „Să nu te joci cu dragostea" de Alfred de Musset, regia Moni Ghelerter, 1964.
“Lupta pentru «Hamlet», a fost o luptă câştigată neaşteptat cu cenzura şi cu miracolul eliberării de cenzură a spectacolului. Un eveniment remarcabil în viaţa lui Toca. Imediat după momentul ‘89, eram undeva pe la începutul lui ianuarie ‘90, când am făcut nişte repetiţii pentru spectacolul care urma să se joace, iar seara, în cabină, înainte de a intra în scenă,am intrat în panică pentru că nu ştiam ce trebuie să mai joc. Spectacolul avea o conotaţie foarte puternică împotriva sistemului, era gândit cu totul anti-sistem. Ce putea să fie mai trist şi mai relevant decât destinul unui tânăr care trăia într-o lume închisă, militarizată, o lume a crimei şi a terorii? Acesta era Hamlet-ul pe care-l jucam noi. De altfel, piesa aceasta, indiferent în ce ţară s-a jucat, dacă spaţiul acela era umbrit de tiranie, întotdeauna a avut un impact social mare. În seara spectacolului mi-am dat seama că lumea se schimbase, trăiam în libertate. Sau aşa credeam noi! Nu ştiam ce urmează să joc în seara aceea şi ce trebuie să le transmit oamenilor. Sentimentul acela de panică nu l-am mai trait niciodată înaintea unui spectacol. Ce putea să mai spună publicului de acum acel Hamlet? M-am îngrozit, îmi venea să fug pentru că aveam senzaţia că va trebui să mimez lucruri pe care înainte le jucam organic, le trăiam. Singura scăpare era să mă las în voia textului, ceea ce am şi făcut. Mi-am propus să spun textul şi să văd ce se întâmplă. Încet, încet s-a instalat în mine un alt tip de revelaţie, pentru că am înţeles că textul acesta trăia prin el însuşi. Dacă ar trebui să dau o definiţie a ceea ce am trăit atunci, ar suna cam aşa: până în 1989, eu îl jucam pe Hamlet, după aceea, Hamlet m-a jucat pe mine", spunea Ion Caramitru despre un rol pe care şi-l doreşte orice actor, pe care l-a jucat la "Bulandra" în 1985, în regia lui Alexandru Tocilescu.
În cinematografie, a jucat în filme precum: „Iată femeia pe care o iubesc", regia Cornel Todea, serial TV, 1981, Luchian - „Ştefan Luchian", regia Nicolae Mărgineanu, 1981, „Ancheta", regia Constantin Vaeni, 1980, „Bietul Ioanide", regia Dan Piţa, 1979, „Ecaterina Teodoroiu", regia Dinu Cocea, 1979, „Înainte de tăcere", regia Alexa Visarion, 1979, „Iarba verde de acasă", regia Stere Gulea, 1978, Gheorghidiu - „Între oglinzi paralele", regia Mircea Veroiu, 1978, „Împuşcături sub clar de lună", regia Mircea Mureşan, 1977, „Casa de la miezul nopţii", regia Gheorghe Vitanidis, 1976, „Instanţa amână pronunţarea", regia Dinu Cocea, 1976, „Marele singuratic", regia Iulian Mihu, 1976, „Dincolo de pod", regia Mircea Veroiu, 1975, „Despre o anumită fericire", regia Mihai Constantinescu, 1973, „Porţile albastre ale oraşului", regia Mircea Mureşan, 1973, „Stejar, extremă urgenţă", regia Dinu Cocea, 1973, „Printre colinele verzi", regia Nicolae Breban, 1971
„Baladă pentru Măriuca", regia Titel Constantinescu şi Constantin Neagu, 1969, „Dimineţile unui băiat cuminte", regia Andrei Blaier, 1966, „Comoara din Vadul Vechi", regia Victor Iliu, 1964, Petre Petre - „Pădurea spânzuraţilor", regia Liviu Ciulei, 1964.
La Opera Naţională din Bucureşti a montat: „Evgheni Oneghin" de Piotr Ilici Ceaikovski, după romanul în versuri scris de Aleksandr Sergheevici Puşkin, 2009, „Micul coşar" de Benjamin Britten şi „Eminescu" de Paul Urmuzescu. La Teatrul muzical Constanţa: „My Fair Lady" de Frederick Loewe, iar la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti - „Bastiene şi Bastienne” de Mozart.
Caramitru a lucrat şi la Opera din Belfast: „Evghenii Oneghin" de Piotr Ilici Ceaikovsky şi „The Tragedy of Carmen", versiunea lui Peter Brook după „Carmen" de Georges Bizet.
Era preşedinte UNITER - Uniunea Teatrală din România - din 1990, a fost ministru al Culturii între anii 1996 - 2000, director general al Teatrului Lucia Sturdza Bulandra din Bucureşti între 1990 şi 1993, preşedinte al Academiei Europene a Balcanilor din 2017 iar din 2005 era manager al Teatrului Naţional "I.L. Caragiale din Bucureşti.
Ion Caramitru a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, în cadrul Reuniunii Teatrelor Naţionale, ce se desfăşoară în perioada 19-30 septembrie 2018. De asemenea, a fost distins cu Ordinul Soarelui Răsare, cel mai important ordin japonez destinat cetăţenilor străini, acordat în numele Majestăţii Sale Împăratul Japoniei, 2017, şi cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, 2017.
.webp)
