Ivan Patzaichin, lipoveanul care purtat Delta în inimă peste tot în lume
România întreagă se înclină în fața unui uriaş, Ivan Patzaichin este numele său. Duminică, omul modest cu inima imensă s-a stins la 71 de ani, răpus de o boală care îl chinuia de multă vreme.
Legenda tânărului care ne-a adus aurul cu o pagaie ruptă este însă tot mai vie şi este de datoria noastră să o preţuim.
Cu o figură aprigă, inconfundabilă şi o voinţă care ar fi mutat munţii din loc, Ivan Patzaichin a rămas în toate aceste decenii de glorie lipoveanul onest care purtat Delta în inimă peste tot în lume. După ce a câştigat ca o furtună tot ce se putea câştiga pe plan sportiv, Ivan Patzaichin şi-a dedicat viaţa promovării locurilor în care a copilărit. A adunat în jurul lui zeci de oameni, a pus bazele unei asociaţii şi a ajutat comunitatea de la Mila 23, satul care l-a făcut om şi campion olimpic.
Acesta a fost Ivan Patzaichin. Un copil modest, plecat dintr-un sat din Delta Dunării, hotărât să devină primul în lume. Şi i-a reuşit. La 18 ani, după doar un an de pregătire au început să curgă medaliile. Au fost patru de aur la Jocurile Olimpice din '68, '72, '80 şi '84 şi alte trei de argint. Cu o asemenea performanţă, Ivan Patzaichin a inspirat mii şi mii de sportivi.
Povestea lui Ivan Patzaichin începe într-o casă ţărăneasca din Delta Dunării de la Mila 23. Născut într-o familie de pescari lipoveni, Ivan vâslea zilnic pe distanţe mari ca să-şi ajute părinţii.
Ivan Patzaichin: „Plecam pe înserat, ajungeam dimineaţa, că era barca mare la rame, mergea greu contra curentului şi toată ziua tatăl meu tăia lemne şi eu le încărcăm în barcă pe înserat. Plecam şi până dimineaţa ajungeam acasă.”
Olimpiada de la Munchen avea să-l facă celebru după ce imediat după start i s-a rupt pagaia.
Ivan Patzaichin: „S-a rupt în primii metri şi am ridicat deasupra capului, dar arbitrii n-au oprit. Și eu, prin alunecare, am depăşit cei 25 de metri. Mă aplaudau tribunele şi am reuşit să ajung.”
În 1975 avea să o cunoască pe Georgiana, o tânără farmacista de care s-a îndrăgostit la prima vedere. S-au căsătorit şi au avut-o pe Ivona.
Deşi a ajuns o legendă, un sportiv decorat de preşedinţi şi chiar de Casa Regală a României cu cele mai înalte distictii, Ivan Patzaichin a rămas acelaşi om simplu cu capul pe umeri.
Doru Frolu, prietenul lui Ivan: „În ultimii 12 ani am bătut țara în sus şi în jos, am făcut mii de km cu maşina şi pe apă, promovând ce iubea el, oamenii şi natura. Dacă ne uităm la câţi oameni au venit în jurul lui şi l-au sprijinit, ne-au sprijinit. Arată că avea acea magie de a aduna oameni buni în jurul lui şi să-i facă să lucreze împreună. Moştenirea lui e această idee de echipe şi de respect reciproc."
Sorin Zaharia, partener: „Un om care a plecat din Deltă, pe care notorietatea nu l-a schimbat în niciun fel, un om care a reuşit să îşi facă prieteni, un om care atunci când venea în restaurant şi clienţii doreau să îşi facă poze lasa mâncarea şi făcea poze cu toţi. Era un om deosebit.”
Mihai Giurgiuveanu, ghid turistic: „Un concept pe care am încercat să îl facem să repunem turismul tradiţional, am vorbit, am râs am construit-o împreună… Este o pierdere foarte mare, pentru că a susținut, ţinut cu noi, a ţinut cu Delta.”
Florin Popescu, antrenorul lotului român de Kaiac-Canoe vorbeşte cu multă durere despre pierderea celui pe care îl numea tată.
Florin Popescu, vicepreședintele federaţiei române de Kaiac-Canoe: „El m-a luat, m-a crescut, m-a făcut mare. Pentru mine a fost un al doilea tată. Credeți că se va mai naşte vreodată un sportiv ca el? Eu îmi doresc, dar nu cred. Știţi cum e, sportul e greu şi numai oamenii ca domnul Ivan Patzaichin pot să îndure să stai 11 luni în cantonament şi să faci tot ce ţi se spune. A stat departe de soţie, de familie, şi când a fost sportiv şi ca antrenor. Nu am stat să calculez, dar sigur a stat 30 de ani de cantonamente.”
Duminică Ministrul Tineretului şi Sportului întors în ţara de la Jocurile Paralimpice i-a dedicat lui Ivan Patzaichin medalia de argint câştigată acolo.
Eduard Novak, ministrul Tineretului şi Sportului: „Mulţumesc, Ivan, mulţumesc pentru că ne-ai arătat că se poate."
Ivan Patzaichin s-a stins în secţia de oncologie a spitalului Elias. În ultimele zile, starea sa s-a agravat, potrivit medicilor.
Cutremuraţi de veste mii de români obișnuiți dar şi sportivi cunoscuţi şi-au exprimat regretul prin mesaje scrise pe reţelele de socializare. Toţi cei care vor să îi aducă un ultim omagiu lui Ivan Patzaichin o pot face începând de luni, de la ora 12, la Muzeul Clubului Sportiv Dinamo.