Ciclism pentru toate vârstele: Copii, părinți și sportivi experimentați s-au întrecut la maratonul din Bistrița

×
Publicitate

250 de oameni au promovat mișcarea pe două roți în aer liber, în Bistrița, la un maraton de ciclism.

Una dintre curse a fost dedicată familiilor așa că părinții și cei mici s-au aliniat împreună la linia de start.

Sportivi de toate vârstele au pedalat, pe rând, până la linia de finish - de la copii de-o șchioapă și până la adulți cu experiență. Însă cea mai interesantă probă a pus laolaltă familiile, într-un traseu de 10 kilometri. Sprijiniți de părinți, cei mici au făcut față cu brio traseului.

Reporter: Primul tău concurs?

Copil: Da.

Reporter: Și cum de ai curaj să te dai cu atâția oameni?

Copil: Pentru că îmi place.

Fie că sunt sportivi cu experiență sau pur și simplu pasionați, oamenii nu au fost deloc descurajați de dificultățile de pe traseu.

Concurentă: Este a doua oară când participăm la maratonul din Bistrița, ne dăm cu fetele de când erau mici, am trei fetițe, fiecare participă la altă categorie și ne place foarte mult.

Bărbat: Facem ceva antrenamente de o perioadă de timp și am zis să încercăm și o experiență de genul ăsta, deși este încă la o vârstă destul de fragedă.

Iosif Ureche, organizator:
Avem trasee de un kilometru, trei kilometri pentru cei mici, după aceea avem traseu de family, care vine familia tată-copil, și avem traseu mediu care e de 30 de km și traseul lung de 70 pentru profesioniști.

Mișcarea în aer liber a venit și cu o răsplată, pentru cei mai rapizi. Primii care au ajuns la linia de sosire au câștigat premii în bani.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62572905
Incendiu uriaș lângă Galați: O fabrică de colectare a uleiului uzat a ars complet, a existat risc major de explozie
Incendiu violent într-o localitate din apropiere de Galați. O fabrică de colectare a uleiului alimentar uzat a luat foc.
62572904
Motociclist de 33 de ani, mort într-un accident cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, în Dâmbovița
Tragedie pe un drum din județul Dâmbovița după ce motocicletă unui bărbat de 33 de ani s-a ciocnit cu un autoturism.
62572903
Polițistul înjunghiat de la spitalul din Lupeni a fost operat. Agresorul venise să își apere fiica de partenerul ei violent
Incident revoltător în județul Hunedoara, unde un polițist de 34 de ani a fost rănit cu un cuțit în timp ce încerca să oprească un scandal.