Vila din Aviatorilor 86 va fi reședință pentru foști președinți ai României. Guvernul a desecretizat cheltuielile

×
Publicitate

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, desecretizarea cheltuielilor pentru vila din Str. Aviatorilor 86, despre care s-a speculat că va fi folosită de Klaus Iohannis după terminarea mandatului.

RA-APPS a decontat până acum aproape 14 milioane de lei fără TVA, echivalentul a apoape 3 milioane de euro, pentru lucrările de reabilitare.

Într-un document semnat în timpul mandatului de premier al lui Nicolae Ciucă se precizează că clădirea ar urma să ajungă reședința președintelui.

„Imobilul prevăzut la art. 1 (n.r. vila din Aviatorilor 86) va avea destinația de reședință oficială, pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român”, se arată în document.

Guvernul a aprobat, în cadrul şedinţei de joi, desecretizarea cheltuielilor pentru vila din Str. Aviatorilor 86, document care a ;i fost publicat în Monitorul Oficial. Poza, mai jos:

MOAviatorilor

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joia trecută, că i-a cerut secretarului general al Guvernului să declanşeze procedura de desecretizare a cheltuielilor efectuate de RA-PPS la Vila din Aviatorilor numărul 86, el precizând că românii au dreptul să ştie ce cheltuieli au fost făcute pentru renovarea imobilului şi dacă e adevărat că a fost repartizată lui Klaus Iohannis.

Ulterior, Marcel Ciolacu a afirmat că s-au cheltuit până acum 14 milioane de lei, dar că nu ştie întreg devizul. El a adăugat că suma investită este imensă şi că putea fi construiit un liceu cu aceşti bani. Ciolacu a susţinut că ”destinaţia vilei a fost promovată în Guvern, printr-un act trecut la confidenţial”, în timpul Guvernului Ciucă.

Cheltuielile pentru vila din Aviatorilor 86, desecretizate de Guvern. Sumele alocate pentru reabilitare și modernizare

Cheltuielile pentru vila din Aviatorilor, desecretizate

Conform unor precizări transmise de Secretariatul General al Gvernului (SGG) după primirea datelor de la RA- APPS, un aspect extrem de important şi relevant în decizia de a efectua lucrări de reabilitare şi modernizare este acela că imobilul se află în zonele construite protejate nr. 14 şi nr. 55 şi în zona de protecţie monument A - Parcul Herăstrău.

„Pentru a putea efectua orice fel de lucrare a fost nevoie de obţinerea avizului Comisiei zonale a monumentelor istorice Bucureşti. De asemenea, având în vedere normativele în construcţii actualizate şi în vigoare la acest moment, au fost necesare şi obligatorii lucrări de consolidare la structura de rezistenţă a clădirii pentru a mări capacitatea portantă a acesteia, respectiv - stâlpi, grinzi şi planşee prin returnare sau după caz placare cu fibră sau benzi de carbon şi lucrări de integrare elemente structurale în structura existentă a imobilului”, se arată în precizările SGG.

De asemenea, în concordanţă cu lucrările necesare, a fost nevoie şi de refacerea sistemului de instalaţii care să corespundă siguranţei electrice şi energetice a clădirii.

Totodată, au fost efectuate lucrări la arhitectura clădirii, finisaje interioare şi exterioare.

CITIȚI ȘI: Elena Lasconi: ”Nicolae Ciucă i-a dat vila din Aviatorilor 86 lui Iohannis și a avut grijă luni în șir să ascundă asta”

Sumele pe tipuri de lucrări sunt: Rezistenţă - 4.050.863,05 lei, Arhitectură - 6.388.726,14 lei, Instalaţii - 3.201.134,80 lei , Organizare de şantier - 202.538,91 lei

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62496628
Filmul crimei din Voluntari. Chinezoaica a fost ucisă de fostul iubit, chiar dacă avea ordin de protecție împotriva lui

Chinezul acuzat că și-a ucis fosta parteneră în orașul Voluntari, apoi a dat foc unui depozit de haine a fost reținut aseară pentru 24 de ore. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.    

62274380
Revolut a picat în România. Milioane de oameni au fost afectați

Milioane de români s-au trezit, joi dimineața, cu o surpriză neplăcută când au încercat să facă tranzacții în aplicația Revolut.

62496622
Motivul pentru care un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să vândă un pistol cu aer comprimat

A vrut să vândă un pistol cu aer comprimat pentru care nu avea acte în regulă.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.