CFR va introduce primele vagoane pentru masini, pana la Salonic. Cat va costa un bilet dus-intors

×
Publicitate

 Din acest an, CFR Calatori vrea sa introduca primele vagoane pentru masini. Deocamdata pasagerii vor putea sa-si ia autoturismele cu ei de la Bucuresti la Salonic, in Grecia.

 Biletul pentru un vehicul va costa in principiu ca cel pentru un calator, adica 58 de euro, un drum. E bine sa stiti ca pe traseu pot aparea si probleme. Din cand in cand, trenurile sunt atacate cu pietre. Sunt doua in total, ambele construite in Romania. Unul singur costa 160.000 de euro, iar prima sa cursa va fi pana la Salonic.

Incarcarea masinilor in acest vagon special este o treaba destul de simpla. In primul rand va fi adusa o rampa mobila, de 10 - 12 metri. Astfel ca masinile vor intra singure, conduse evident de soferi. De altfel, masinile mici vor fi la primul nivel, iar masinile mari, cele de teren, la al doilea.

Masinile ar putea fi incarcate in Gara de Nord sau in Gara Basarab, unde exista infrastructura necesara. Si la Salonic sunt rampe pentru accesul auto. Intr-un singur vagon incap 8 sau 9 masini. Dupa ce isi vor vedea masinile imbarcate, pasagerii vor merge la locurile lor in vagoane.

Directorul CFR Calatori crede ca un bilet pentru masina nu va costa mai mult ca un bilet normal: 116 euro dus-intors. Calatoria va dura 17 ore.

Pentru comparatie, un drum dus-intors cu masina pana la Salonic va costa 120 de euro si dureaza 10 ore.

Cu avionul este cel mai scump, 122 de euro dus intors. Ajunsi insa acolo trebuie sa va descurcati fara masina ori sa inchiriati.

Exista totusi o problema: calatoria cu masina in tren este periculoasa in tara noastra. Unii romani se distreaza aruncand cu pietre, iar masinile ar putea fi o tinta atragatoare. Vagoanele pentru masini au o plasa de protectie, dar nu este suficient.

Iosif Szentes, directorul CFR Calatori: "Nu este suficienta plasa. ne gandim sa punem husa peste trenuri."

Mai mult, CFR Calatori intentioneaza sa asigure masinile.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
61854648
S-a castigat din nou premiul cel mare la Loto 6/49. Unde s-a jucat biletul norocos

 La numai o saptamana de la castigarea marelui premiu la Loto 6/49, o alta persoana a reusit sa ghiceasca toate cele sase numere extrase duminica seara, 29 ianuarie.

61863124
Barbat din Brasov acuzat de tentativa de omor, dupa ce l-a injunghiat pe iubitul mamei. Ce a declansat scandalul

Un barbat de 32 de ani, din Harman, judetul Brasov, este cercetat pentru tentativa de omor, dupa ce l-a injunghiat pe partenerul mamei sale, cu care s-a certat pentru bani.

61863109
Rudele pompierului mort intr-un accident provocat de un tanar baut, indignate. Masura luata de procurori impotriva soferului

Indignare in familia pompierului de 46 de ani, din Dambovita, care a fost accidentat mortal, sambata seara, dupa ce procurorii au decis sa nu-l aresteze preventiv pe soferul care a provocat tragedia.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Armata ucraina gettyimages 2205709615
Șeful Serviciului de informaţii ceh: Rusia ar putea viza state NATO care sprijină Ucraina. Ce scenarii sunt luate în calcul

Rusia ar putea recurge în următoarele luni la operaţiuni mai semnificative şi mai riscante în statele membre ale NATO ce sprijină Ucraina, a anunţat luni şeful Serviciului de informaţii ceh, Michal Koudelka.