Cerere în căsătorie de basm, în Brașov. Un tânăr a venit călare pe un cal alb

×
Publicitate

Paradă impresionantă a junilor, la Brașov, în duminica Tomii, admirată de 27.000 de turiști.

Călin, unul dintre juni, a creat și o filă de poveste. A venit călare pe un caI alb ca să își ceară iubită în căsătorie. Sărbătoarea a continuat cu o petrecere pe munte.

Când ceasul din Piaţa Sfatului a arătat 12 fix, un june a coborât de pe calul său alb şi a îngenuncheat în fata iubitei. Călin a plănuit totul acum jumătate de an.

Carolina: “Frumos!”,
Reporter: “Te aşteptai?”
Carolina: “Nu, nici într-o mie de ani.”

Călin: “Acum tremur un pic, am emoţii încă, dar mă bucur că a zis da şi asta e cel mai important.”

Printre zecile de mii de turişti, cele 7 cete de juni au sărbătorit primăvară şi reînvierea naturii. Şi-au împodobit caii cu ciucuri şi ghirlande, iar ei au îmbrăcat hainele cusute manual.

Turist: “Foarte frumos, sunt pentru prima dată aici şi e chiar emoţionant, şi caii şi călăreţii. Totul m-a impreisonat şi vin de la Ploieşti, special.”

Reporter: “Ce ţi-a plăcut cel mai mult?”
Copil: “Lumea care s-a adunat şi caii care parcă dansau.”

Iar caii au făcut plecăciuni în faţa spectatorilor.

Fetiţă: “Toţi mi-au plăcut.”
Reporter: “Albi sau negri?”
Fetiţă: “Albi.”

Călăreţ: “Dacă nu îi pui de mici pe cal nu le poţi da tradiţia mai departe.”
Reporter: “Cum e acolo sus?”
Copil: “Fain!”
Reporter: “Ştii să călăreşti?”
Copil: “Da.”

Călăreţ: “Foarte multă lume.”
Reporter: “Cum vă primesc oamenii, turiştii?”
Călăreţ: “Cred sunt încântaţi că se păstrează tarditiile şi asta e şi intenţia noastră.”

Sărbătoarea s-a încheiat la pietrele lui Solomon cu hore şi voie bună.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61953355
”Campionii sănătății”: 500 de persoane au alergat pentru copii care au nevoie de ajutor

"Alergăm, ne distrăm și ajutăm", au spus sâmbătă sute de părinți și copii, care au participat împreună la o cursă specială, organizată într-un parc din București.

61953333
Cât de legale sunt taxele pentru câini şi pisici ţinute la bloc. Pot fi contestate

În România există un număr mare de iubitori de animale, dar și un număr considerabil de animale de companie.

61953305
Mii de oameni au fost prezenți la festivalul Spotlight pentru a vedea show-ul de lumini

A fost din nou feerie, vineri seara, în inima Capitalei în cadrul Festivalului Internaţional Spotlight.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.