Cercetări pentru ucidere din culpă în cazul tânărului omorât de un copac în cabina buldoexcavatorului

62404670
Shutterstock

Poliţiştii efectuează cercetări pentru ucidere din culpă în cazul unui tânăr care a murit, marţi, după ce un copac a căzut peste utilajul în care acesta se afla, evenimentul având loc într-o pădure din comuna Săuleşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi, marţi, prin apelul 112 de un bărbat de 52 de ani, din comuna Săuleşti, cu privire la faptul că a căzut un lemn pe o persoană.

„La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Târgu Cărbuneşti care, în urma cercetărilor efectuate, au constatat faptul că, în timp ce un tânăr de 22 de ani, din comuna Turburea, se afla în fondul forestier UP 6 Aninoasa şi executa cu un buldoexcavator dezrădăcinarea mai multor arbori, unul din aceşti arbori a căzut pe cabina buldoexcavatorului, strivind-o şi încarcerându-l pe manipulant. La faţa locului s-au prezentat un echipaj al ambulanţei şi un echipaj SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind efectuate manevre de resuscitare a victimei, însă ulterior a fost declarat decesul. S-a luat măsura transportării cadavrului la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului”, a transmis reprezentantul IPJ Gorj.

În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Evenimentul a vut loc într-o zonă forestieră de pe raza comunei Săuleşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj.

Potrivit sursei citate, la faţa locului au fost direcţionate echipaje de intervenţie din cadrul ISU Gorj, SAJ Gorj, Salvamont Gorj şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă constituit la nivelul UAT Săuleşti.

„Am fost semnalaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generate de un copac căzut peste un utilaj în care se afla un bărbat într-o zonă forestieră de pe raza comunei Săuleşti. Din păcate, echipajele medicale sosite la faţa locului au constatat că bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viaţa. Intervenţia este în desfăşurare, iar colegii intervin pentru scoaterea bărbatului din utilaj”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62419867
USR, în ”război” cu DNA. Cristian Ghinea a depus plângere împotriva procurorului-șef, Marius Voineag
Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, a depus la Curtea de Apel București o plângere împotriva șefului DNA, Marius Voineag.
62419515
Cererea DNA de redeschidere a dosarului penal privind controlul ISU de la Ferma Dacilor, trimisă la Tribunalul Militar
Cererea de redeschidere de către DNA a urmăririi penale în dosarul care viza modul în care reprezentanţii ISU Prahova au făcut controale la mai multe pensiuni şi crame din judeţ, printre care şi la Ferma Dacilor, a fost trimisă la Tribunalul Militar.
62419858
Accident între un TIR şi un autobuz, în Timiș. Sunt 11 victime, s-a activat Planul Roșu de Intervenție. VIDEO
Autorităţile din judeţul Timiş au declanşat, marţi, Planul Roşu de Intervenţie în urma unui accident rutier care s-a produs la Sânandrei şi în care au fost implicate un TIR şi un autobuz.