Miza uriașă a corvetelor de 1,5 miliarde euro. Experți, despre securitatea națională și Rusia

×
Publicitate

Ministerul Apărării a suspendat procedura de achiziţie a patru corvete pentru forţele navale, cu o zi înainte de a anunţa cine ar urma să le construiască.

Sunt suspiciuni ca procedura nu s-ar fi derulat în deplină legalitate, iar secretarul de stat pentru Armamente a sesizat Parchetul Militar.

Miza este uriaşă. Pentru aceste nave de luptă, Guvernul e gata să plătească peste un miliard şi jumătate de euro. Analiştii spun că implicaţiile deciziei sunt majore, pentru că programul de înzestrare a Marinei bate pasul pe loc, iar dotările actuale sunt demult depăşite.

Trei mari companii internaţionale - una olandeză, una francezî şi una italiană - se lupta să câştige contractul pentru construcţia noilor corvete care vor intra în dotarea Marinei Militare Române. Dar Ministerul Apărării a decis să suspende procedura de achiziţie a navelor de luptă cu o zi înainte să anunţe câştigătorul.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, i-a prezentat ministrului de resort, Gabriel Leș, un raport prin care informa că a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel. Sesizarea a fost făcută în baza unor ''suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate''.

Iulian Fota, analist militar: Decizia este îngrijorătoare, în primul rând pentru că pune sub semnul întrebării programul extrem de important de înzestrare cu noi capabilităţi. În urmă cu 5 ani, Rusia a anexat Crimeea, iar în 5 ani, capabilităţile pe care România le are nu sunt spectaculoase. Problemele de înzestrare sunt prost gestionate.

Până acum, oficialii ministerului nu au dat detalii despre ce suspiciuni au dus la suspendarea licitaţiei. Companiile înscrise în cursa pentru corvete au reacţionat însă.

Într-un comunicat, compania italiană transmite ca ''nu au existat niciodată motive de îngrijorare cu privire la desfăşurarea procedurii de licitatiei''.

Iar reprezentanţii companiei olandeze spun că susţin desfăşurarea investigaţiei autorităţilor, dar ca ''suspendarea licitaţiei va întârzia şi mai mult programul de reînnoire a flotei navale romane''.

Cât despre compania franceză, aceasta a cerut în instanţă anularea licitaţiei, fiind de altfel al doilea motiv pentru care Ministerul Apărării a decis suspendarea procedurii.

Decebal Ilina, analist militar: 'Chiar dacă competiţia s-ar fi finalizat, corvetele n-ar fi intrat în dotarea României mai devreme de 4-5 ani, aşa că problemele de securitate ale României rămân aceleaşi. Au fost şi presiuni din partea ţărilor din care proveneau cele 3 companii''.

Achiziţia corvetelor a fost amânată de mai multe ori. În 2016, guvernul Cioloș a acordat direct contractul către o companie olandeză, dar guvernul PSD care i-a succedat a anulat decizia. În februarie anul trecut, guvernul Dăncilî a venit cu o hotărâre prin care a stabilit noile condiţii pentru achiziţia de corvete, care să fie construite şi dotate pe un şantier naval din ţară.

Astfel, secretarul de stat a adus la cunoştinţă faptul că Departamentul pentru Armamente, prin semnătura sa, a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate în ceea ce priveşte Programul de înzestrare esențial „Corvetă multifuncțională".

La această dată, există un litigiu pe rolul Curţii de Apel Constanţa prin care Şantierul Naval Constanţa S.A., ca parte la „Asocierea dintre Naval Grup Franţa şi Şantierul Naval Constanţa S.A.", solicită „anularea în tot a HG nr. 48 / 2018".

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62014268
Incendiu într-o şcoală din Capitală. În clădire erau zeci de persoane

Un incendiu s-a produs sâmbătă la Şcoala 77 din Capitală, un bărbat ce prezenta expunere la fum fiind transportat la spital, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

61966908
Ce se schimbă la noile paşapoarte româneşti. Anunţul oficial privind costul acestora

Şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte a prezentat sâmbătă schimbările din documentele de călătorie ale românilor.

62014263
Accident cu 6 victime în Gorj. O fetiță de 10 ani are fractură la coloană

Patru din cele şase victime ale accidentului rutier petrecut sâmbătă la Polovragi sunt rănite grav, fata de 10 ani urmând să fie transportată cu elicopterul la Bucureşti, având fractură de coloană, informează Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.