Ce nu se spune despre Mihai Eminescu. Curiozități și lucruri mai puțin știute din viața poetului

Însă, dincolo de versurile memorate la școală și de imaginea solemnă din manuale, se ascunde un om complex, cu o viață plină de contraste, frământări și detalii surprinzătoare.

Puțini știu că Eminescu a fost mai mult decât un poet: jurnalist incomod, gânditor profund, spirit rebel și un intelectual cu preocupări vaste. Astăzi se împlinesc 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, un moment potrivit pentru a privi dincolo de mit și a redescoperi omul care a marcat definitiv cultura română.

Mihai Eminescu – viața celui mai cunoscut poet român

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, în satul Ipotești, județul Botoșani. A fost al șaptelea copil al familiei Eminovici. Tatăl său, Gheorghe Eminovici, era un țăran înstărit, preocupat de educația copiilor, iar mama, Raluca, provenea dintr-o familie de răzeși. Copilăria petrecută la Ipotești a avut un rol important în formarea sa, mediul rural și apropierea de natură regăsindu-se ulterior în numeroase poezii, precum „Lacul”, „Revedere” sau „Povestea codrului”.

În anul 1858, Eminescu a fost înscris la școala primară greco-ortodoxă din Cernăuți, unde a urmat apoi cursurile Gimnaziului Superior. Încă din această perioadă, s-a remarcat prin interesul constant pentru lectură și pentru domenii precum filosofia și literatura romantică. La 16 ani, după moartea profesorului Aron Pumnul, a publicat poezia „La mormântul lui Aron Pumnul”, sub semnătura „M. Eminovici”, marcând debutul său literar.

Citește și

Turcii vor zbura pe cerul României cu F-16. Statul NATO desfășoară misiuni specifice

În adolescență, Eminescu a călătorit în Transilvania și Banat, perioadă în care s-a apropiat de lumea teatrului. A colaborat cu trupa condusă de Iorgu Caragiale, activând ca sufleor și copist. Această experiență i-a facilitat contactul direct cu mediul artistic al vremii și i-a oferit o perspectivă practică asupra vieții culturale românești, elemente care vor influența ulterior activitatea sa publicistică.

În 1869, Eminescu s-a înscris la Universitatea din Viena, unde a studiat filosofie, drept și economie politică. A fost activ în mediul studențesc și a devenit membru al societății „România Jună”, implicată în promovarea culturii române în rândul tinerilor aflați la studii în Imperiul Austro-Ungar. La Viena, a intrat în contact cu cercurile intelectuale românești din diaspora, perioadă în care și-a consolidat interesul pentru problemele culturale și naționale.

În 1872, s-a mutat la Berlin pentru a-și continua studiile, beneficiind de sprijinul societății „Junimea”. Deși nu și-a finalizat parcursul universitar, anii petrecuți în Germania au contribuit semnificativ la formarea sa intelectuală. A avut acces la biblioteci importante și a aprofundat studii de filosofie, literatură, limbi clasice și științe, cu un interes special pentru astronomie.

Revenit în România, Eminescu s-a stabilit la Iași, unde a ocupat mai multe funcții publice, printre care director al Bibliotecii Centrale, revizor școlar și redactor al revistei „Convorbiri Literare”. În 1877, s-a mutat la București și a devenit redactor principal al ziarului „Timpul”. Activitatea sa jurnalistică a fost intensă și constantă, iar articolele publicate abordau teme politice, sociale și culturale, reflectând o analiză riguroasă a realităților vremii.

Publicistica lui Mihai Eminescu este considerată un reper în presa românească. În paginile ziarului „Timpul”, acesta a criticat clasa politică, corupția, inegalitățile sociale și lipsa unor reforme durabile în educație și agricultură. Totodată, a susținut necesitatea unei educații solide, adaptate contextului național și aliniate modelelor europene.

Un capitol important din viața sa îl reprezintă relația cu Veronica Micle, poetă și prozatoare. Cei doi s-au cunoscut la Viena, iar legătura lor a evoluat de-a lungul anilor, fiind marcată de perioade de apropiere și distanțare. Relația a fost adesea criticată de contemporani, în contextul normelor sociale ale epocii, însă corespondența dintre cei doi indică o legătură profundă, care a influențat atât creația lui Eminescu, cât și scrierile Veronicăi Micle.

Ultimii ani din viața poetului au fost marcați de probleme grave de sănătate. Eminescu a fost internat de mai multe ori în sanatorii, iar tratamentele aplicate la acea vreme sunt considerate astăzi inadecvate. Starea sa fizică și psihică s-a degradat progresiv, limitându-i activitatea publică și literară.

Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889, la vârsta de 39 de ani, în sanatoriul doctorului Șuțu din București. A fost înmormântat în cimitirul Bellu, iar dispariția sa a generat un puternic ecou în societatea românească. Moștenirea sa culturală rămâne, până în prezent, una dintre cele mai importante din literatura română.

Lucruri mai puțin știute despre Mihai Eminescu și viața sa

Dincolo de imaginea rigidă consacrată în manuale, cercetările biografice conturează un Mihai Eminescu cu o viață personală intensă și contradictorie. Martorii epocii îl descriu ca fiind carismatic, sociabil, pasionat de muzică, cu o voce apreciată, fumător constant și consumator frecvent de cafea. Frecventa mediile boeme, participa la petreceri și era cunoscut pentru stilul său de viață dezordonat. În același timp, Eminescu manifesta un puternic sentiment național, salutul „Trăiască nația!” fiind menționat în mai multe relatări ca expresie a convingerilor sale patriotice.

Suferea de sindrom bipolar

O temă intens discutată de cercetători o reprezintă starea sa de sănătate psihică. Unele interpretări moderne leagă productivitatea sa intelectuală și oscilațiile de comportament de o posibilă tulburare afectivă,ipoteză formulată retrospectiv pe baza documentelor și mărturiilor contemporane, conform Historia. Viața sentimentală a poetului, marcată de relații controversate și de un stil de viață boem, a generat dezbateri publice încă din timpul vieții sale, iar aceste aspecte continuă să fie analizate în studiile dedicate operei și biografiei sale. Astăzi, interesul pentru personalitatea lui Eminescu este reflectat inclusiv de existența centrelor de studii eminesciene și a cercetătorilor specializați exclusiv în analiza vieții și operei sale.

După vârsta de 25 de ani, Mihai Eminescu a început să se confrunte cu probleme serioase de sănătate mintală. Doctorul Nicolae Vlad, fost director al Spitalului de Psihiatrie Botoșani, explică că poetul suferea de tulburare afectivă bipolară, cunoscută și sub denumirea de sindrom maniaco-depresiv.

„Această afecțiune se manifesta în reprize. Geniul lui Eminescu nu a provocat boala și nici boala nu i-a afectat creativitatea. Probabil a apărut din cauza condițiilor dificile de trai și a zbuciumului interior. În orice caz, creația îl transforma”, spune medicul.

Potrivit medicului, stările poetului alternau între depresie profundă și momente de manie. În perioadele depresive, Eminescu se izola, era adâncit în tristețe și își descărca emoțiile prin scris. În episoadele maniacale, se comporta exuberant: purta haine colorate, atrăgea atenția și se manifesta uneori vulgar, ceea ce îl făcea greu de suportat pentru apropiați.

Tratamentul aplicat în timpul vieții sale era ineficient și chiar dăunător. Medicii români apelau la metode dure, precum băile cu apă rece, iar unii medici aplicau tratamente cu mercur pentru presupusul sifilis. Studiile recente, inclusiv cele ale medicului neuropatolog Ovidiu Vuia, confirmă diagnosticul de tulburare bipolară și critică sever aceste practici medicale.

Cum arăta Mihai Eminescu

Mărturiile contemporanilor conturează un portret al lui Mihai Eminescu diferit de etichetele vehiculate de-a lungul timpului. Istorici și cercetători care au analizat documente ale epocii arată că poetul nu corespundea nici imaginii unui om bolnav sau instabil, nici celei de figură idealizată. Era descris drept o persoană discretă, cu o personalitate echilibrată, având atât calități, cât și slăbiciuni firești.

Relatările indică faptul că Eminescu impresiona prin prezență și carismă. Mai multe mărturii vorbesc despre un aspect fizic plăcut și o apariție care atrăgea atenția, chiar și în rândul celor care nu îl cunoșteau personal. Descrierile făcute de apropiați îl prezintă ca având o statură medie, trăsături armonioase și o privire expresivă. Aceste detalii completează imaginea poetului dincolo de puținele fotografii rămase și contribuie la înțelegerea unui Eminescu uman, ancorat în realitatea timpului său.

Getty

Cânta cu lăutarii

Una dintre trăsăturile mai puțin cunoscute ale lui Mihai Eminescu era vocea sa, despre care mai mulți contemporani au lăsat mărturii consistente. Istoricul botoșănean Gheorghe Median arată că, dincolo de forța expresivă a poeziei sale, Eminescu impresiona printr-o voce caldă și bine timbrată, care atrăgea atenția în mediile sociale pe care le frecventa.

„Eminescu avea o voce blândă, liniștitoare, și cânta foarte frumos. De multe ori îi acompania pe lăutari”, afirmă Median, subliniind că acest talent a fost rareori menționat în biografiile clasice.

Există relatări potrivit cărora poetul cânta frecvent la întâlniri private și petreceri, fără să își forțeze vocea, chiar și pe parcursul unor nopți întregi. Un episod evocat în mărturiile vremii îl surprinde pe Eminescu cântând alături de lăutari într-un hotel din Botoșani, fapt care i-a impresionat pe muzicienii prezenți. De asemenea, apropiații își aminteau că fredona adesea în public, inclusiv în timpul plimbărilor, atrăgând atenția prin claritatea și naturalețea vocii sale.

Interesul poetului pentru muzică este confirmat și de cercetări ulterioare. Scriitoarea și cercetătoarea Lucia Olaru Nenati, specializată în viața și opera lui Eminescu, a arătat că acesta era un meloman autentic, cu o afinitate deosebită pentru muzica tradițională. Potrivit studiilor sale, Eminescu prefera cântecele vechi din folclorul românesc, printre piesele sale favorite numărându-se „Barbu Lăutarul” și o doină, a cărei identitate nu este cunoscută.

Fumător înrăit

Contrar imaginii de revoluționar sau rebel, Mihai Eminescu era apreciat în societate pentru discreția și calmul său.

„Era retras, asculta mai mult decât vorbea și rareori ridica tonul. Totuși, ura politicienii, mai ales parveniții”, explică Lucia Olaru Nenati, cercetătoare în viața și opera poetului.

Unul dintre obiceiurile sale constante era fumatul, acompaniat de nopți pierdute și numeroase cafele.

„Paradoxal, poetul nu era băutor înrăit. Bea puțin, dar fuma enorm și obișnuia să piardă nopțile”, precizează Gheorghe Median, istoric botoșănean.

Aceeași imagine este confirmată de fostul coleg de la Viena, Teodor Ștefanelli, care amintește că Eminescu putea petrece întreaga noapte cu un sfert de litru de vin sau o halbă de bere, consumând în paralel mai multe cafele negre și fumând constant.

În viața privată, poetul era glumeț și carismatic. Ștefanelli povestea cum își distra apropiații cu farse, dar și cum cucerea ușor simpatia femeilor prin vorbe și complimente adaptate fiecăreia.

„Trăiască nația!”

Un aspect mai puțin cunoscut al lui Mihai Eminescu era modul său de a saluta: „Trăiască nația!”. „Poetul era un patriot adevărat. Prietenii îi răspundeau de multe ori înainte, spunând ei «Trăiască nația!», iar el replica răspicat: «Sus cu dânsa!»”, povestește Gheorghe Median, istoric botoșănean. Această formulă, folosită în diverse contexte sociale, reflecta atât patriotismul său, cât și umorul fin care îi caracteriza personalitatea.

Contemporanii mai remarcau și anumite ticuri verbale. Teodor Ștefanelli, coleg al poetului, menționa că Eminescu folosea frecvent expresia „pur și simplu”, aproape în orice conversație. În același timp, poetul evita limbajul vulgar, chiar și atunci când consumul de alcool îl amețea; singura înjurătură pe care o folosea era expresia „Tu-i neamul nevoii!”.

Aceste detalii conturează un portret al unui om atent la cuvinte, cu simț al umorului și cu un patriotism sincer, nu teatral, care marca atât viața socială, cât și interacțiunile cu cei apropiați.

Articol recomandat de sport.ro

Dan Petrescu și-a spus oful într-un moment greu: "Rusia, Italia, Anglia! Mai puțin din România"