Ce a păţit un român care nu și-a plătit ratele pentru un televizor cumpărat din Germania

62012741
Getty

Un român din Huși, județul Vaslui, va trebui să plătească o amendă uriașă după ce nu a mai plătit ratele la un televizor și un laptop pe care le-a cumpărat dintr-un magazin din Germania.

Iulian M, de 40 de ani, a lucrat o perioadă în Germania și a cumpărat marfă de aproape 3.000 de euro dintr-un magazin din Tuttlingen. Bărbatul a plătit 400 de euro pe loc, urmând să achite diferența în rate, relatează vremeanoua.ro. Românul s-a făcut însă nevăzut, astfel că autorităţile judiciare din Germania au solicitat Ministerului Justiţiei din România să facă demersurile necesare pentru sancționarea acestuia.

În urma analizării documentaţiei înaintate de autorităţile din Germania, judecătoria Huşi a admis, pe 11 martie, solicitarea privind recunoaşterea sancţiunii şi au dispus obligarea bărbatului din Huşi la plata amenii în cuantum de 5.470 de euro, transformată în lei. Deşi a fost citat, acesta nu s-a prezentat în faţa judecătorilor.

“Acum e prin Italia, pe la Napoli, din ce ştim noi. Nu a avut cum sã se ducă la procesul de la Judecătoria Huşi, căci el, în primul rând, nu ştie de proces. Cred că acum vreo 4 ani l-am văzut ultima dată la Huşi. Nu ştim cu ce se ocupă el prin străinătate, munceşte, ca oricare român. E un băiat serios, nu credem ce se spune”, a spus un apropiat.

Bărbatul are un termen de 10 zile pentru a formula “Apel” față de hotărârea Judecãtoriei Huşi.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62030415
O rețea de traficanți de droguri, întinsă în patru județe, destructurată de polițiști

Anchetatorii au descins la 28 de adrese și 24 de tineri au fost duși la audieri, după ce oamenii legii au găsit în locuințele lor plicuri cu o substanță albă sub formă de pulbere, canabis și bani.

62030411
Şoferiţă din Argeş, la spital după ce a provocat un accident. Ce făcea în timp ce era la volan

O femeie de 49 de ani din Argeș a ajuns la spital din cauza vitezei și a neatenției. Șoferița circula pe o pasarelă către Drumul Național 73 în momentul în care a pierdut controlul asupra volanului.

62030410
”Afacerea” unui bărbat din Râmnicu Vâlcea. Ce a făcut cu un buletin găsit pe stradă

Un individ de 35 de ani din Râmnicu Vâlcea este acuzat că a reușit să obțină mai multe credite folosind buletinul unui bărbat care îl pierduse.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 004inquam photos octav ganea
Răspunsul premierului desemnat, Luca Niculescu, întrebat dacă va negocia cu partidul AUR pentru susținerea Guvernului său

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a continuat, marți, 13 octombrie, seria consultărilor politice pentru formarea viitorului Guvern, întâlnindu-se la Palatul Parlamentului cu reprezentanții parlamentarilor neafiliați.

62580543
Cod galben de vânt în opt județe. ANM anunță rafale de până la 70 km/h, ploi și lapoviță la munte

Meteorologii anunţă că, marţi şi miercuri, vremea va fi mai rece decât ar fi normal în această perioadă şi vor fi intensificări ale vântului, ploi şi precipitaţii mixte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. 

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.