Cazul cadavrului descoperit la marginea Iaşiului. Ce au aflat anchetatorii

62102046
Pro TV

Noi detalii apar în cazul descoperirii macabre de la marginea oraşului Iaşi.

Femeia de aproximativ 40 de ani găsită moartă, vineri, la marginea orașului, avea mai multe lovituri în zona feței și era parțial dezbrăcată.

Potrivit bzi.ro, asupra victimei nu au fost găsite documente, iar polițiștii nu au reușit încă să o identifice pe femeie. Anchetatorii cred că aceasta a fost violată și mai apoi omorâtă.

Presa locală notează că surse din cadrul anchetei au precizat că aceasta ar fi avut urme de sânge în zona genitală.

Potrivit Mihaelei Apostol, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, cadavrul a fost găsit în urma unui apel la 112.

"Nu se ştie identitatea femeii. Are aproximativ 45 de ani. Când a fost găsită era parţial dezbrăcată. Corpul a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza morţii. La faţa locului se află o echipă de criminalişti care face cercetări. Ancheta este în curs", a declarat, vineri, Mihaela Apostol.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62073044
Cozi uriașe la vama Nădlac. Câte ore stau românii care se întorc acasă, în străinătate

Timpii de aşteptare la ieşirea din ţară prin punctele de trecere a frontierei Nădlac I (pe DN 7) şi Nădlac II (pe autostrada paneuropeană) au ajuns la două ore, sâmbătă dimineaţă, cele două puncte fiind folosite la capacitatea maximă pentru tranzitare.

62102002
„Spartul caprelor”, tradiție de peste 100 de ani. Cum sunt alungate spiritele rele

Locuitorii comunei Oituz din județul Bacău au întâmpinat noul an cu obiceiul numit „spartul caprelor”.

62097315
Avertizare de vreme rea. Zonele în care vântul poate atinge 100 de km/h

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineață, atenţionări nowcasting de vânt puternic și ceaţă valabile pentru mai multe județe.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.