Câți bani primeau ofițerii MAI de la migranții „cu potenţial risc terorist” aduși în România

×
Publicitate

Un fost și un actual șef de la biroul de imigrări din Caraș Severin, alături de un colonel în rezervă, care a lucrat în Ministerul de Interne, sunt acuzați că făceau parte dintr-o grupare de crimă organizată care ar fi pus în pericol securitatea națională

Asta după ce ar fi facilitat șederea ilegală în România a peste o mie de migranți cu potențial risc terorist. Contra unor sume mari de bani le dădeau avize false de muncă și îi ajutau să ajungă în spațiul Schengen. În total, 40 de suspecți sunt audiați în acest dosar.

Procurorii DIICOT l-au condus la audieri pe fostul şef de la Biroul Imigrări Caraş-Severin, bănuit că făcea parte din gruparea care din 2022 aducea ilegal în ţara noastră migranţi periculoşi. Vizat de anchetă este şi actualul şef al aceluiaşi birou.

Suspecţii le asigurau migranţilor veniţi din Pakistan, India sau Bangladesh vize fictive de muncă. Le cereau între 500 şi 6000 de euro de om. Un colonel în rezervă, fost angajat al Ministerului de interne, care după pensionare a înfiinţat o firmă de recrutare a forţei de muncă din străinătate este bănuit că înlesnea şederea migranţilor.

Surse apropiate ale anchetei spun că migranții erau ținuți într-un imobil până în momentul în care membrii grupării reușeau să-i scoată din țară.

Şi mai grav este că membrii grupării au "generat o stare de pericol la adresa securităţii naţionale", conform procurorilor DIICOT, pentru că migranţii aduşi astfel în România aveau "un potenţial risc terorist." Ar fi vorba de aproape 1.200 de străini.

Flavius Ilioni-Loga - președinte Asociația LOGs: "România a crescut de la an la an acel contingent, acel nr. de permise de şedere care se pot elibera pentru cetăţeni non-europeni care să vină aici să muncească, nevoia e în creştere pentru lucrători, iar odată cu această creştere putem avea şi aceste situaţii de risc."

Prof. Univ Nicolae Radu, expert antiterorism: "Migraţia înseamnă o poartă deschisă. Să gândim ceea ce înseamnă în momentul de fata riscul ca odată cu aceşti oameni, oameni împinşi din spate de război, de sărăcie, nesiguranţa, odată intraţi în România între dânşii să fie şi oameni cu mandat din partea organizaţiilor teroriste. Avem nevoie de măsuri clare, dar avem nevoie şi de oameni care să respecte legea."

În urmă cu o lună doi poliţişti de frontieră au fost înjunghiaţi în timp ce încercau să prindă un grup de migranţi, la intrare pe autostrada A1.

În dosarul de acum, procurorii au formulat acuzaţii de trafic de migranţi, trecere frauduloasă a frontierei de stat, facilitarea şederii ilegale în România şi spălare de bani.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62454514
Polițista locală, inspector la controlul activității comerciale, care primea mii de euro mită își afișa viața de lux online

Două polițiste locale și șeful lor inspectori ai departamentului de control activități comerciale din sectorul 1 al Capitalei sunt audiați pentru că ar fi luat mită.

62454529
Doi bărbați au închiriat un apartament în Baia Sprie și au pornit o afacere ilegală în el. Au fost arestați imediat. VIDEO

Doi bărbați care întreţineau o cultură de canabis într-un imobil din oraşul Baia Sprie au fost arestați preventiv, informează un comunicat de presă transmis marţi de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

62454455
„A fost sfârșitul lumii!”. Vremea rea a făcut prăpăd în țară. Imagini cu o rulotă distrusă, luată pe sus de vânt

A fost prăpăd în mai multe județe unde a bătut grindina. Au fost ploi torențiale și vijelii, cu rafale de 90 de kilometri pe oră.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Oameni pe strada restaurant
Românii taie din cheltuieli: încasările din servicii au scăzut abrupt. Restaurantele și saloanele de înfrumusețare, afectate

Când se împuţinează banii oamenii renunță în primul rând la cheltuielile pe care nu le consideră esențiale. Iar între acestea, ieșirile la restaurant, mersul la coafor ori activitățile de recreere.