La ce populație s-ar putea reduce România în anul 2100. Estimările îngrijorătoare ale Eurostat

Oameni pe strada
Shutterstock

Populaţia României ar urma să scadă cu aproximativ un sfert (24,3%), de la 19,04 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2025, până la 14,40 milioane la 1 ianuarie 2100, potrivit celor mai recente prognoze privind populaţia publicate joi de Eurostat.

În aceeaşi perioadă, populaţia UE este aşteptată să scadă cu 11,7%, sau 53 milioane de persoane, de la 451,8 milioane de persoane în 2025, până la 398,8 milioane de persoane în 2100. Potrivit Eurostat, populaţia UE a revenit pe o tendinţă de creştere în anul 2022, după perturbarea pandemiei de COVID-19 din 2021, şi ar urma să continue să crească în următorii trei ani, atingând un vârf de 453,3 milioane în 2029, după care va scădea treptat până la 398,8 milioane până în 2100.

România se numără printre țările cu cel mai accentuat declin demografic din lume în ultimii 25 de ani. Populația a scăzut cu 16,1% din 2000 până în 2025, ceea ce plasează țara pe locul 176 din 183 la nivel global, potrivit datelor FMI.

Tendința nu este una izolată, ci reflectă un fenomen mai amplu la nivelul Europei de Est, unde cele mai abrupte scăderi de populație sunt concentrate. Ucraina înregistrează cel mai sever declin (-32,5%), urmată de Bulgaria (-23,2%), Letonia (-21,6%), Lituania (-17,5%) și Republica Moldova (-18,8%). În acest context regional, România se înscrie în același tipar de contracție demografică, notează Visual Capitalist.

Cele mai populate țări din UE în 2100

În rândul statelor membre, Germania va rămâne cea mai mare ţară în 2100, în pofida unui declin proiectat de la 83,6 milioane de locuitori în 2025, la 74,7 milioane în 2100. Pe locurile următoare se vor situa Franţa, cu un total de 67,2 milioane de locuitori în 2100 (în scădere de la 68,8 milioane în 2025) şi Spania, a cărei populaţie este aşteptată să crească de la 49,1 milioane, până la 49,8 milioane.

Populația Ungariei ar urma să scadă de la 9,53 milioane de locuitori la 7,39 de milioane până în 2100 (-22,5%). Bulgaria ar fi și ea grav afectată de declin, până în 2100 suferind o scădere de 27,9%, de la 6,43 milioane de locuitori la 4,63 milioane, potrivit prognozei Eurostat.

Deşi este aşteptată o creştere substanţială a populaţiei, Malta şi Luxemburgul ar urma să rămână ţările cele mai puţin populate, ambele populaţii fiind prognozate să rămână sub pragul de un milion.

Eurostat se aşteaptă la o creştere a numărului de locuitori pentru nouă state membre UE. În schimb, se preconizează că populaţia totală va scădea între 2025 şi 2100 în 18 ţări UE, printre care se numără şi România. În rândul acestor state, o scădere relativ modestă a numărului total de persoane se va înregistra în Franţa şi Austria, unde se preconizează că populaţia se va contracta cu mai puţin de 5%. Scăderi de aproximativ 10% din populaţia totală sunt prevăzute pentru Germania, Slovenia, Finlanda şi Cehia. Cele mai mari scăderi, de peste 30%, sunt prevăzute pentru Polonia (-31,6%), Lituania (-33,4%) şi Letonia (-33,9%).

Potrivit Eurostat, între 2025 şi 2100, ponderea copiilor, tinerilor şi persoanelor apte de muncă în populaţia totală a UE va scădea. Astfel, se preconizează că ponderea copiilor şi tinerilor (cu vârsta cuprinsă între 0 şi 19 ani) se va reduce de la 20%, până la 17%, în timp ce ponderea persoanelor în vârstă de muncă (cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani) va scădea de la 58%, până la 50% până în 2100.

Se aşteaptă ca vârsta mediană a populaţiei UE să crească cu 6,6 ani între 2025 şi 2100, în condiţiile în care numărul persoanelor cu vârsta de 65 de ani şi peste din UE ar urma să se dubleze până în 2100. Ponderea persoanelor în vârstă (65 de ani şi peste) din populaţia totală a UE se preconizează că va creşte de la 12,4% (67,9 milioane), la începutul anului 2025, la 33,6% (133,8 milioane) în 2100. Având în vedere că populaţia UE este în scădere până în 2100, aceasta este singura grupă demografică principală de vârstă care se preconizează că va creşte considerabil, atât în termeni relativi, cât şi absoluţi, ceea ce indică o accelerare a îmbătrânirii populaţiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar în dormitor cu fosta luptătoare din UFC: ”Ești pachetul complet”
FOTO Pictorial incendiar în dormitor cu fosta luptătoare din UFC: ”Ești pachetul complet”
Citește și...
Percheziţii în 4 judeţe şi în București la o grupare care a exploatat sexual tinere în Europa. Venituri ilegale de 59.000 €

Poliţiştii bucureşteni şi procurorii DIICOT au făcut, joi, 19 percheziţii în patru judeţe şi în Capitală, într-un dosar de constituire a unui grup infracţional organizat, proxenetism și trafic de persoane.

Rusia a publicat o listă a companiilor din Europa care produc drone pentru Ucraina: „Posibile ținte pentru forțele armate”

Ministerul rus al Apărării a publicat pe 15 aprilie pe canalul său de Telegram liste ale unor companii din diverse țări, inclusiv din Europa, despre care Rusia susține că sunt implicate în producția de drone de atac pentru Ucraina.

Haos în aeroporturile din Europa după introducerea noului sistem de control EES. Cozi și întârzieri de ore întregi

Introducerea sistemului EES în spațiul Schengen a provocat întârzieri semnificative în aeroporturile europene, unde pasagerii din afara UE sunt obligați să își înregistreze datele biometrice, iar autoritățile se confruntă deja cu probleme de implementare.

Recomandări
Cum arată administrația României în cifre. Cheltuielile cu personalul din sistemul public au urcat la 9,3% din PIB în 2024

Un raport al Guvernului analizează costurile aparatului public, capacitatea de colectare a taxelor, dependența unor primării de bugetul central și diferențele mari de performanță dintre instituții și regiuni.

Cum să vezi știrile de pe Știrile ProTV primele în Google. Ghid pentru setarea sursei preferate

O funcție nouă introdusă de Google îți permite să alegi ce surse de știri apar în fruntea rezultatelor de căutare.

Ploi torențiale în cea mai mare parte a țării. Județele sub Cod galben în weekend | HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă în perioada 8 mai, ora 12 – 10 mai, ora 10, care vizează cantități de apă moderate și instabilitate atmosferică în mai multe regiuni ale țării.