Care este diferența între migrenă și durere de cap. „Se ameliorează sub un tratament obişnuit, luat de la farmacie”

62455516
Shutterstock

Mulţi pacienţi nu cunosc diferenţa între o durere obişnuită de cap şi o migrenă, a avertizat dr. Elena Terecoasă, medic primar neurolog la Spitalul Universitar Bucureşti.  

În cazul migrenelor, pacienţii sunt sfătuiţi să meargă la medicul de familie, apoi la neurolog, pentru a primi un tratament adecvat.

„Foarte puţini pacienţi fac o diferenţă reală între o migrenă şi o durere de cap. Ar trebui să ştim că migrena nu este o simplă durere de cap, migrena este o boală care, pe lângă durerea de cap, are numeroase alte simptome şi faţă de restul durerilor de cap are un tratament specific. Cu toţii poate că avem o durere de cap din când în când, în condiţii de stres, oboseală, răceală şi care de multe ori se ameliorează sub un tratament obişnuit pe care îl putem cumpăra de la farmacie, însă, în momentul în care durerea de cap nu mai e ceva sporadic, atunci devine un semnal de alarmă”, a declarat Elena Terecoasă, miercuri, la un post TV.

Ea afirmă că, atunci când avem dureri de cap care frecvente, când avem dureri de cap care durează mai mult de câteva ore, când avem dureri de cap care sunt însoţite de greaţă, de vărsături, de tulburări de vedere, orice fel de alte simptome sau mai ales când simţim o durere de cap foarte puternică, cea mai severă din viaţă, trebuie neapărat să ne adresăm unui medic.

Potrivit medicului specialist se începe cu medicul de familie, iar în final, aceşti pacienţi trebuie să fie evaluaţi de un medic neurolog.

Elena Terecoasă precizează există posibilităţi terapeutice pentru pacienţii cu migrene şi a explicat care sunt tipurile de migrene.

„În esenţă, migrena este o afecţiune extrem de dizabilitantă pentru pacienţi. Dacă te gândeşti că, din 30 de zile pe lună, 7-8-10 zile te doare capul atât de tare, nu îţi poţi desfăşura activităţile obişnuite, nu te poţi duce la serviciu. Este una dintre cele mai dizabilitante afecţiuni ale adultului tânăr. Migrena este o boală cronică, poate să apară la orice vârstă, chiar de la vârste tinere, 14-15 ani, dar este frecventă la adultul tânăr. Mulţi ajung să creadă că face parte din viaţa cotidiană. Tratamentul după ureche poate să facă rău, deoarece se poate transforma din migrenă episodică, într-o migrenă cronică, să ajungi să ai dureri de cap în fiecare zi”, a mai spus Elena Terecoasă.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Lista instalatorilor validați în programul „Casa Verde 2024”, publicată de AFM. Ce trebuie să facă beneficiarii

Lista instalatorilor validați în programul „Casa Verde” a fost publicată de Administrația Fondului de Mediu. Sunt persoanele și firmele autorizate să execute lucrările de montaj de panouri fotovoltaice și instalațiile aferente.

Cale liberă spre Schengen. Ţările de Jos au aprobat aderarea completă a Bulgariei şi României

Ţările de Jos au dat oficial undă verde admiterii complete a Bulgariei şi României în spaţiul Schengen, în urma unui vot în parlamentul olandez care a avut loc miercuri, relatează site-ul de ştiri al televiziunii publice bulgare.  

Măsuri după atacul asupra Electrica. România va înființa un centru de securitate cibernetică în energie

România va avea un centru cu specialiști IT, dedicați securității cibernetice în energie.  

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.