RAPORTUL specialistilor. Cat de mult au influentat inundatiile declansarea cutremurelor din Galati

×
Publicitate

Seismele din zona Galati-Izvoarele au fost declansate de activitatea normala a unor falii vechi. Insa parerile sunt nuantate cand vine vorba despre ploile si inundatiile din acest an.

In timp ce autorii raportului final accepta ca apa din subteran, a amplificat unda seismica, presedintele "Societatii de Geofizica'' sustine ca infiltratiile ar fi putut afecta major echilibrul faliilor.

La raport au fost consultate 9 institutii, care au studiat zona Galati-Izvoarele, declarata de peste 150 de ani drept una cu sensibilitate seismica. Concluzia - "Cauzele seismelor au fost determinate de ceva vreme si au fost cele naturale, tectonice", sustine ministrul Mihnea Costoiu.

In acest raport specialistii precizeaza insa ca atat apa din precipitatii, cat si cea din panza freatica au avut un rol in aparitia fenomenului numit roiul cutremurelor.

"Se poate vorbi de asa ceva, de o amplificare a efectelor datorita apei. Se produc niste fenomene fizice in momentul in care unda seismica intalneste un mediu imbibat cu apa. Practic, s-a amplificat semnalul in zona respectiva. S-a simtit mai tare", a declarat cercetator Mihai Diaconescu.

Pana saptamana viitoare, cand va fi publicat raportul comisiei care a studiat fenomenul Izvoarele, ramane inca o ipoteza avansata de specialisti. Potrivit acesteia, pe langa caracterul natural al seismicitatii, factorul declansator al seismelor ar fi fost precipitatiile bogate din septembrie si inundatii. Apa s-a infiltrat in falii pana la adancimi de ordinul kilometrilor.

"Consider ca triggerul a fost cantitatea mare de precipitatii. Zona a avut o cantitate uriasa de precipitatii deodata, deci mai mult de 300% fata de media multianuala. A avut timp sa patrunda in adancime destul de mult. Se poate vorbi de un fel de gresare a faliilor", sustine ing. Dumitru Ioane.

Presedintele Societatii de Geofizica sustine si ca forajele prin injectie in roca nu ar trebui excluse de pe lista potentialelor cauze.

Parerile geologilor converg in privinta unei erori majore. Normele de constructie nu au fost respectate. Casele subrede, din materiale friabile, raman un pericol pentru localnici.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
61404846
Orasul din Romania fara reguli de circulatie. Cum au fost filmati acesti soferi din Braila
Violentele in trafic par sa tina loc de legislatie rutiera, la Braila.
61404880
Suspectii care ar fi atacat masina ministrului Barbu, audiati. "I-am cumparat o luneta noua"
12 suspecti, care au participat la protestul din Centrul Vechi, de saptamana trecuta, cand ministrul Culturii a fost agresat verbal iar luneta masinii sale a fost sparta, au dat vineri declaratii.
61404834
Misterul comorii ascunse langa manastirea Varbila. Autoritatile cauta un sipet plin cu aur si argint
O presupusa comoara ascunsa pe langa o manastire din Prahova a aprins imaginatia autoritatilor.