Bărbatul a fost dus de urgență la spital. Și ceilalți doi șoferi au avut și ei nevoie de îngrijiri medicale, din cauza șocului.
Accidentul - provocat de un șofer în vârstă de 52 de ani - s-a petrecut în timp ce mașinile așteptau la culoarea roșie a semaforului.
Alexandru, șofer a doua mașină: „A intrat din plin în noi, nu știu ce s-a întâmplat. Da, se simțea rău, șoferul nu a vorbit nimic fără frâne, fără nimic, nu a dat niciun semn, nu au scârțâit roțile, nu nimic”.
Gabriela, șoferița prima mașină: „Eu așteptam la semafor, iar a doua mașină era în spatele meu, staționa și ea, și domnul din spate a venit direct în noi, a intrat. Nu știu să vă dau mai multe detalii, dar se vedea pe dânsul că nu se simte bine și a plecat cu ambulanța”.
Două ambulanțe și un echipaj pentru descarcerare au fost trimise la fața locului. Bărbatul care a provocat accidentul a fost transportat de urgență la spital.
Mihaela Ardelean, purtător de cuvânt IPJ Maramureș: „Conducătorul auto de 52 de ani nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge. În cazul celorlalți conducători auto, rezultatele sunt negative. Ceilalți doi șoferi implicați au ajuns și ei la spital, pentru investigații suplimentare. Au avut nevoie de îngrijiri, din cauza șocului. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul”.