Cumpărăturile de Crăciun sufocă Bucureștiul, la propriu. Poluarea e de aproape cinci ori mai mare față de limita maximă

×
Publicitate

Aerul din București a fost, joi, de cinci ori mai față de valorile recomandate de OMS, pe fondul traficului auto intens prilejuit de cumpărăturile de Sărbători.

În dimineața zilei de joi, 21 decembrie, indicele de poluare înregistrat în București a avut valoarea de PM 2,5 (particule fine în suspensie), adică de până la cinci ori mai mari față de media zilnică.

Senzorii rețelelor de monitorizare a calității aerului au înregistrat valori pentru PM 2,5 de până la 650% mai mari în Sectorul 1, începând de miercuri seară. Un nivel ridicat al poluării a fost și în Sectorul 3, unde a fost o creștere de peste 400% a particulelor inhalabile fine.

Nivelul poluării în Capitală a scăzut semnificativ abia joi la orele prânzului.

Și pentru PM10 au fost înregistrate valori de 2-3 ori mai mari în oraș și la periferie. Principala cauză ar fi numărul mare de vehicule aflate în trafic.

Valori cu mult peste limita impusă de OMS au mai fost înregistrate în Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Sfântu Gheorghe și Bacău.

În Râmnicu Vâlcea, concentrațiile particulelor în suspensie PM 2,5 au crescut cu până la 770% miercuri seară, iar valorile ridicate au rămas până joi la prânz.

La sfântu Gheorghe, nivelul poluării a atins un vârf miercuri la ora 22:00. Concentrațiile de particule PM 2,5 au crescut cu 778%, în timp ce pentru PM 10 s-au înregistrat valori cu peste 300% mai mari.
 

Urmărește pe Stirile ProTV calitatea aerului din zona ta.

Serviciile de monitorizare a nivelului de poluare sunt furnizate de platforma Aerlive.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62412052
George Simion, acuzat că a mințit privind vizita la Vatican. „Papa Francisc nu l-a primit într-o audienţă privată”

Monseniorul Tuomo T. Vimpari, însărcinat cu afaceri ad interim la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, neagă că Papa Francisc l-ar fi primit pe liderul AUR George Simion într-o audienţă privată.

 

62388278
Copil lovit pe trecerea de pietoni de mașina poliției, în Bistrița. Ce spun martorii

Un copil de 12 ani a fost lovit de o mașină de Poliției în misiune, într-o comună din Bistrița, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni.

62366783
Programul Metrorex de sărbători. Cum vor circula trenurile de metrou de Crăciun și Revelion

Metrorex va avea un program special în perioada sărbătorilor de iarnă. 

 

Recomandări
Grindeanu simion inquam gc
Analist: PSD și AUR s-ar putea „cupla” peste șase luni. Până atunci, social-democrații stau cu sabia deasupra capului premierului

PSD s-ar putea “cupla” cu AUR într-o formă sau alta, după cele șase luni în care social democrații, aflați la guvernare, vor sta “cu sabia, securea sau ghilotina” deasupra capului premierului Luca Niculescu.

Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu a participat, miercuri, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Calin georgescu inquam photos codrin unici
Călin Georgescu, vizat de un nou dosar. Ar fi cerut unui expert să-i scaneze vila din Mogoșoaia de microfoanele procurorilor

Două percheziții au fost efectuate miercuri de procurorii DIICOT într-un dosar care ar avea legătură cu cel în care a fost arestat preventiv Călin Georgescu. Acesta ar fi cerut unor experți să-i scaneze vila de microfoane și dispozitive de supraveghere.