Când s-ar putea da startul circulației pe Autostrada A0, care va ocoli Capiala

×
Publicitate

Șoferii din România ar putea circula pe primii kilometri din autostrada botezat[ A0 până la finalul acestui an. Ce-i drept este vorba doar de 10 din cei peste 100 de kilometri, câți va avea șoseaua care va ocoli Capitala.

Din păcate, lucrările pe acest șantier extrem de important înaintează greu. Două din cele patru loturi din zona de nord nu au fost atribuite nici după 3 ani, iar cea mai importantă porțiune, cea din sud, a fost finalizată în proporție de 5%.

Autostrada de centură care înconjoară Capitala va avea 101 kilometri. Lucrările sunt împărțile pe 7 tronsoane, 4 în partea de Nord a orașului și 3 în sud. Ar trebui să fie gata cel târziu în 2025, spun oficialii din Ministerul Transporturilor. Primii 10 km ar putea fi inaugurați până la finalul anului.

„Sudul 2023 deadline-ul, iar nordul 2024. Cu întârzierile de rigoare, hai să zicem că în 2025 avem gata tot ce înseamnă autostrada A0. Dar mai departe de 2025 nu se acceptă întârziere, cu toate riscurile”, a declarat un reprezentant al CNAIR.

„Este posibil ca pe lotul 2 să vedem o deschidere pațială în acest an, între DN5 și DN6, între zona Bragadiru și Jilava”, a declarat Asociația Pro Infrastructură.

În sud, unde constructorul este turc lucrările depășesc pe lotul 1 - 30%, iar pe lotul 2 - 53%.

Cu totul altfel stau însă lucrurile pe aproape jumătate din autostradă. În nord licitațiile au început încă din 2019, iar două loturi încă nu au constructor - pentru că lupta se dă mai mult în contestații. În cel mai optimist scenariu contractele pentru Loturile 1 și 3 ar putea fi semnate la finalul acestui an. Și în sud sunt probleme, chiar pe cel mai important tronson de drum.

„Ei trebuie să finalizeze în octombrie 2023, deci anul viitor în toamnă, dar problema este că la ora actuală au un grad de execuție de 4%. În stilul acesta s-ar putea trezi în scurt timp cu un certificat negativ, ceea ce ar însemna rezilierea contractului. Nu există o mobilizare corespunzătoare. Constructorii ne promit că de săptămâna viitoare sau în următoarele 2 săptămâni se vor mobiliza”, a mai spus CNAIR.

„Pe sud avem contracte semnate în 2019. Suntem în 2022 și noi vorbim de contracte semnate în 2019 pe A0 lotul 3, care este cel mai important de pe sud pentru că unește Autostrada A1 de DN6”, a mai transmis Asociația Pro Infrastructură.

Autostrada zero costă 970 de milioane de euro. Banii vin din fonduri europene. Atunci când va fi gata, șoferii vor putea ajunge de la Autostrada A1 la A2 ocolind Bucureștiul.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62256232
Noua lege a cooperativelor începe să dea rezultate. Asociațiile de fermieri își măresc numărul de membri

Noua lege a cooperativelor, adoptată la începutul acestui an, începe să dea rezultate. Ca să nu mai rămână cu marfa în fața porții, ci să ajungă cu ea în magazine, tot mai mulţi gospodari caută să intre într-o asociație de fermieri.

62256206
Pregătirile pentru 1 mai sunt în toi. Reprezentant magazin: „Am rămas fără perii de curățat grătare. Nu s-a mai întâmplat”

1 mai dă startul sezonului de picnic, grătar și camping. Așa că oamenii au început deja să bată magazinele în căutare de obiectele necesare: mese și scaune pliante, grătare, umbrele sau lăzi frigorifice.

62256223
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Momentul în care un tren lovește o ambulanță SMURD aflată în misiune. Femeia care o aștepta a murit

Ghinion teribil pentru o femeie de 76 de ani din Maramureș care avea nevoie urgentă de ajutor medical. Pacienta a murit după ce ambulanța care ar fi trebuit să o ducă la spital, nu a mai ajuns la ea pentru că a fost lovită de un tren.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.