Bugetul pe 2021, votat după o ședință-maraton. Principalii indicatori asumați de guvernul Cîțu
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, marți, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Parlamentarii au adoptat, marți seară, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, cu 254 de voturi "pentru" şi 128 - "împotrivă".
Parlamentarii opoziţiei s-au perindat pe la pupitrul sălii de şedinţa pentru a citi cele peste 3500 de amendamente pe care le-au depus la buget pentru diverse lucruri.
Social-democraţii au cerut bani mai mulţi pentru alocaţii, pensii, dar şi pentru majorarea salariilor profesorilor. N-au precizat - după un an de pandemie - de unde ar veni aceste fonduri.
Neobişnuiţi să stea atât de mult la lucrări, unii parlamentari
şi-au pasat cartelele colegilor iar aceştia, fără să se sfiască, au votat în locul lor. Evident, în afara regulamentului.
Reporter: De ce aţi votat în numele unui coleg?
Lucian Fedorov, deputat AUR : „Dar nu îmi amintesc, îmi pare rău”
Reporter: Sunt filmări în care folosiţi şi cartela colegului –
Lucian Fedorov, deputat AUR: „Se poate, nu ştiu"
Cei de la USR i-au filmat pe parlamentarii din grupul AUR în timp ce erau în culpă.
Proiectul a fost adoptat în forma venită de la Guvern. Niciunul dintre cele trei amendamente depuse de parlamentari nu a fost aprobat.
Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2021 a primit aviz favorabil sâmbătă în comisiile pentru buget ale Legislativului, în forma iniţiatorului. Acesta este stabilit la venituri în sumă de 90,08 miliarde lei lei, şi la fel la cheltuieli, la credite de angajament şi la credite bugetare.
Suma de 283 milioane lei este pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi la cheltuieli este de 140 milioane lei, la fel la credite de angajament şi la credite bugetare, iar excedentul este de 142,93 milioane lei.
Următoarele elemente au fost luate în considerare în alcătuirea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an şi anume valoarea punctului de pensie de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% la 1 septembrie 2020, creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2021 la 5.380 lei, faţă de 5.150 lei estimat pentru anul 2020 şi 4.853 lei realizat în anul 2019.
De asemenea, a fost avută în vedere creşterea numărului de şomeri înregistraţi şi cifra ar fi de 310.000 de persoane pentru acest an, comparativ cu 305.000 anul trecut. Creşterea ratei şomajului înregistrat ar fi de 3,6%, comparativ cu 3,5% la sfârşitul anului trecut, conform notei de fundamentare a proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat.
Bugetul de stat, votat fără amendamente
Tot în cursul zilei de marți s-a votat și Legea bugetului de stat, cu 234 de voturi "pentru" şi 170 de voturi "împotrivă".
Proiectul de buget a trecut în forma prezentată de Guvern. Nu au fost adoptate amendamente.
Bugetul de stat e stabilit la venituri în sumă de 173 miliarde lei, iar la cheltuieli 326 miliarde lei credite de angajament şi 261 miliarde lei credite bugetare, iar deficitul este de 87 miliarde lei.
La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în 2021, în condiţiile unor venituri care reprezintă 32,67% din PIB, echivalentul a 364 miliarde lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, însemnând 444 miliarde lei.
Creşterea economică este estimată la 4,31% prevăzută pentru acest an.
Dezbaterile au fost întrerupte în noaptea de luni spre marţi, la ora 2:00, după ce timp de câteva ore au fost prezentate şi supuse votului amendamentele formulate la bugetul Ministerului Dezvoltării.
De altfel, pentru acest buget au fost formulate cele mai multe amendamente - peste 2.000 - foarte multe fiind susţinute în plen.
Premierul Florin Cîţu a declarat că nu are emoţii privind votul din Parlament pe bugetul de stat pentru 2021, adăugând că o să fie prima dată când un astfel de proiect va trece "curat" prin Senat şi Camera Deputaţilor.
"Nu, nu am emoţii, aţi văzut cum a decurs dezbaterea şi în comisii. Cred că o să fie prima dată când un buget o să treacă curat prin Parlamentul României", a afirmat Cîţu, la evenimentul "Digitalizarea României, prioritate ZERO", organizat de DC News Media Group.
Potrivit prim-ministrului, citat de Agerpres, proiectul bugetului de stat pe 2021, aşa cum a fost configurat, nu poate fi catalogat drept unul al austerităţii.
"În primul rând, acest cuvânt austeritate, de fapt, înseamnă reduceri, tăieri şi eu vă provoc să găsiţi în acest buget aceste reduceri şi aceste tăieri. (...) Bugetul are o creştere a cheltuielilor totală de 5% aproape, mergem la 444,9 miliarde de lei, cheltuielile cresc, nu putem să vorbim de austeritate. Dacă ne uităm la investiţii, cheltuielile cresc cu aproape 8,3 miliarde lei, nici vorbă de austeritate. Ne uităm la cheltuielile de personal şi acolo există o creştere, ne uităm şi la cheltuielile cu asistenţă socială, pensii, alocaţii, etc., creşterea este de aproape 10,2 miliarde de lei. Deci, nu găsesc un domeniu unde să fie tăieri, de aceea nu înţeleg această legătura cu austeritatea, în afară de discursul politic, dar, mă aştept la specialişti, la profesionişti, să se uite exact la buget şi să vedem cum este construit", a explicat Florin Cîţu.
Luni seara, senatorii şi deputaţii au votat pe articole proiectul Legii bugetului pe acest an.
Nu a fost acceptat niciun amendament la cele 57 de articole ale proiectului de lege, acestea fiind aprobate în forma Guvernului.
Sursa: Agerpres/ StirileProTV, News.ro
Etichete: buget, Parlament, vot, dezbatere,
Dată publicare:
03-03-2021 08:15